lautari » Lautarie.com - Lautari romani celebri

Fănică Luca

Aug 122014

Fănică Luca
(n. 5 aprilie 1894, Ploiesti – d. 26 octombrie 1968, Bucuresti) – 74 ani
Instrument: nai
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Gheorghe Zamfir, Ionel Budișteanu, Victor Predescu, Nicu Stănescu

Articole legate de Fanica Luca
Şcoala de nai a lui Fanica Luca

Fănică Luca (numele adevărat Iordache Luca Ștefan) s-a nascut in anul 1894 la Ploiesti si a fost un naist virtuoz, vocalist și șef de orchestră rom din România. Este considerat unul dintre cei mai talentați naiști din toate timpurile, fiind apreciat de compozitorul George Enescu drept „cel mai bun suflător pe care l-am auzit până azi (Expoziția Universală de la New York, 1939”.

Fănică Luca a fost și un pasionat profesor de nai. Între elevii care au studiat sub îndrumarea lui se numără naiști de mare talent, precum Gheorghe Zamfir, Radu Simion, Damian Luca (nepotul său), Nicolae Pîrvu.

In perioada interbelică, Fănică Luca a fost considerat cel mai mare naist din lume.
Părintele “fluieraşului” a fost solicitat in turnee internaţionale şi angajamente la celebrele teatre “Palladium” din Londra şi “Chatellet” din Paris. De aceea, cele mai multe dintre creaţiile sale şi-au găsit locul pe plăcile editate de cele mai reprezentative case de discuri din Europa. “His masters voice – Gramophones and Records” din Marea Britanie ii lansează albumul “Foaie verde de trei sfanţi (ia-mi cuţitul din ficaţi)”.
Fermecaţi de interpretarea naistului, britanicii adaugă pe coperta discului un titlu simbolic: “Trei calităţi vitale: un mare artist, cea mai bună inregistrare, reproducere perfectă”. Aceeaşi casă de discuri face cunoscut publicului internaţional şi albumele “Mă muncesc puică de-un an“, “Să simţi şi tu ce este amorul“, “N-am să trăiesc căt pămăntul“, “Sănge rău” şi “Lele – a dracului mai eşti“.

Fanica Luca

Ulterior, germanii de la “Homocord Electro“, in colaborare cu “His masters voice”, lansează “La Ciolpani, la Crucea Inaltă“.

O parte dintre romanţele lui Fănică Luca au fost editate şi de casele de discuri din Romănia. “Cel mai mare, cel mai ieftin, cel mai conştiincios magazin de muzică, «La Harpa», din Craiova”, pune in circulaţie albumul “Lampa”, in cadrul căruia naistul a fost acompaniat de formaţia “Salomeea”. Tot “La Harpa” răspăndeşte şi discul “Văluica”. Fănică Luca a apelat la aceeaşi orchestră, aflată sub bagheta lui Petrică Salomeea.

Casa de discuri “Plăci Odeon“, aflată sub auspiciile Operei Naţionale Bucureşti, contribuie şi ea la succesul naistului, ingrijind apariţia albumului “Fănică Luca – Tenor”. Discul conţinea piese precum: “Sănge rău la ce mi-aşi face”, “Boală, boală”, “N-ai să ştii niciodată”, “Lampa”, “Olteanul pe drum”, “Ai pitiş, pitiş”, “Ţii tu minte, fă, Lenuţă”, “Văluica”, “Eram tănăr ca frăguţa” şi “Mănă Gheorghe boii bine”.

Orchestra Fanica Luca

După momentul iniţial de apariţie a căntecelor sale pe plan internaţional, fapt datorat caselor de discuri europene, instituţia “La Barbu Lăutaru” Matei, magazin special de piane, note, instrumente muzicale, gramofoane, plăci şi ace, preia albumul “Pentru tine, fă, Ileano”. “La Barbu Lăutaru” a păstrat insă emblema sub egida căreia a apărut albumul: grandioasa “His masters voice”.

“Toţi naiştii de astăzi l-au avut ca profesor pe Fănică Luca”, afirmă Verman. “Pentru cei care nu ştiu acest lucru, naiul este considerat un instrument cu puteri demiurgice. Muzica ce naşte din instrumentul respectiv este căntată in biserici. De aceea, intre interpret şi nai trebuie să existe o relaţie specială. Pentru studenţii lui Fănică Luca era o corvoadă plăcută, deoarece pretenţiile profesorului erau ridicate. Cerea tuturor elevilor săi ca 8-10 ceasuri pe zi să repete, pentru a se menţine. A inregistrat foarte puţin! Nu a făcut rabat de la calitate. De altfel, toţi aceşti mari interpreţi au un numitor comun: acela că nu au căntat cu mediocrităţi. Şi mai au o caracteristică: niciodată nu căntau o piesă la fel. Ca in cazul muzicii jazz improvizau ori de căte ori simţeau nevoia. Fănică Luca a ajuns din intămplare să cănte la nai. Interpreta la mai multe instrumente, căntase intr-un taraf. Dar naiul l-a atras, după cum insuşi spunea, prin originalitate.

Nu există naist care să nu-i recunoască valoarea. Gheorghe Zamfir a avut şansa să ajungă, printr-o intămplare, in faţa lui Fănică. Gheorghe Zamfir cănta la acordeon şi venise cu tatăl său din Găeşti să se inscrie la secţia acordeon. Dar nu erau clase. Cănd să plece s-a intălnit cu Fănică Luca. S-a uitat la el, la conformaţia feţei lui… şi l-a luat la secţia nai.

Fanica Luca

Ion Onoriu

Lautari acordeon No Responses »

Aug 062014

Ion Onoriu
(n. 1937, Fantanele, Jud. Dambovita - d. 1998, Bucuresti) – 61 ani
Instrument: acordeon
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Gabi Lunca, Toni Iordache, Costel Vasilescu, Mieluță Bibescu

Articole legate de Ion Onoriu:
Stilul de interpretare al lui Ion Onoriu

Ion Onoriu a fost un acordeonist, interpret virtuoz de muzică lăutărească și șef de taraf.

În 1944 primește de la tatăl său o armonică cu 40 de bași (un strămoș al acordeonului). În 1953 își cumpără primul acordeon cu care înregistrează în același an primele materiale la Radio, în orchestra vărului sau primar Constantin Mirea.

Ion Onoriu si Gabi Lunca la TVR

În 1955 înregistrează primul său album solo, tot la Radio. În perioada 1965 – 1975 înregistrează 14 discuri la Casa Radio și la Electrecord, apare în numeroase emisiuni de televiziune (în special emisiuni de revelion). În aceeași perioadă are primele turnee internaționale (notabile fiind cele din Ierusalim și Paris, dar și concertele la restaurantele românești din New York: „Rapsodia Română” și „Transilvania”).

Ion Onoriu si Gabi Lunca

În 1974 realizează numeroase înregistrări la Radiodifuziunea Română, sub acompaniamentul Orchestrei de Muzică Populară Radio dirijată de Radu Voinescu. Între melodiile înregistrate se numără: Jalea țiganului, Sârba de la Poenari sau Brâu ca la Ologeni.

În 1975 își alcătuiește propria orchestră, împreuna cu țambalistul Toni Iordache, clarinetistul Mieluță Bibescu si trompetistul Costel Vasilescu.

Ion Onoriu si Andrei Mihalache

În perioada 1992 – 1994 are numeroase apariții la televiziune alături de soția sa Gabi Luncă, într-o orchestra ce îi avea ca membri pe George Udilă (clarinet), Gheorghe Lambru (acordeon), Carmen Piculeață (vioară), Leonard Iordache (țambal), Ghiță Coadă (contrabas), Costel Vasilescu (trompetă).

Din 1993, Ion Onoriu nu mai cântă decât la slujbele Bisericii Penticostale din București, retrăgându-se complet de pe scena muzicală.

Victor Predescu

Dirijori/Compozitori, Lautari vioara No Responses »

Apr 252014

Victor Predescu
(n. 07 august 1912, Ploiesti- d. 27 decembrie 1984, Bucuresti ) -72 ani
Instrument: vioara, contrabas, dirijor
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Nicu Stanescu, Jean Moscopol, Florea Cioacă, Ileana Constantinescu

Victor Predescu a fost un reputat dirijor și instrumentist român, s-a născut într-o familie de lăutari vestiți în zonă, tatăl său Nicolae Predescu, fiind violonist și șef de orchestră. Sub directa lui îndrumare, fiul a început să învețe vioara de timpuriu, iar mai apoi contrabasul.

Victor Predescu este fratele mai mare a lui Nicușor Predescu.Cum toți marii lăutari din orașul „Aurului Negru” cum era numit Ploiestul s-au specializat la Conservatorul din București, tânărul muzician s-a înscris la clasa profesorului George Enacovici, iar examenul de absolvire a constat în executarea Concertului nr. 2 pentru vioară și orchestră de Henry Wieniawski, acompaniat la pian de Theodor Rogalski.

Format în diverse orchestre de café-concert în București și în stațiunile balneare, Victor Predescua început să-și facă un nume de șef de orchestră. Alăturându-și câteva nume celebre ca naistul Fănică Luca sau cântărețele: Mia Braia și Rodica Bujor, Predescu evoluează ca șef de orchestră la Terasa Cercului Militar din București și la restaurantele „Athenee Palace”, „Dorul Ancuței” și „Terasa Colonadelor”. A cântat și la curtea regală în 1940, împreună cu Jean Moscopol.

În timpul războiului, împreună cu pianistul Mișu Ionescu-Năsoi cântă prin spitalele de răniți, trecând la muzica populară, spre care se îndreaptă, cu pași hotărâți, după război. El participă, astfel, la concertul aniversar închinat împlinirii a 40 de ani de activitate a lui Grigoraș Dinicu, în calitate de dirijor al Orchestrei „Barbu Lăutaru”. Împreună cu Nicu Stănescu se afirmă repede în viața artistică a capitalei cu acest ansamblu, apoi în 1950 trece la noul Ansamblu, „Ciocârlia”, cu care pleacă în turneu în Ungaria.

Principala lui preocupare a fost constituirea unui bogat și autentic repertoriu și a unui colectiv de mare valoare artistică. Vechea orchestră „Ciocârlia” s-a mări cu 60 de persoane. Au sosit cei mai bun soliști din țară, precum violoniștii Florea Cioacă și Varga Zoltan, taragotiștii Iosif Milu și Ion Murgu, fluierașul Marin Chisăr, cobzarul Ion Șerban (zis Tarzan), clarinetistul Adolf Guți etc. În paralel, a preluat cu jumătate de normă, conducerea proaspetei Orchestre de muzică populară a Radiofuziunii Române având drept obiectiv înregistrările și concertele în direct.Dacă la „Ciocârlia” a lucrat cu un număr restrâns de soliști, la formația Radio a colaborat cu artiști din întreaga țară, în fruntea cărora se situează înregistrările și discurile cu Maria Tănase.

Foarte puțini știu că orchestra lui Victor Predescu a realizat acompaniamentul la o serie de cântece, de mare popularitate ca „Bun îi vinul ghiurghiuliu”, „Butelcuța mea”, „Mărie și Mărioară”. Sub bagheta lui s-au realizat discuri importante pentru perioada 1950-1960 cu Fănică Luca („Tudorițo, nene”), Ion Cristoreanu („De la noi de la fereastră”, „Busuioace nu te-ai coace”), Maria Lătărețu („Pasăre galbenă-n cioc”), Felician Fărcașu („Hațegana de la Măgura”), Ioana Radu („M-aș duce și eu la nuntă”), Dan Moisescu („Mierliță, mierliță, pasăre pestriță”), Ion Zlotea („Păsărică de pe lac”) sau Ion Matache („Eu ți-am spus de mii de ori”).

Un merit deosebit îl are în promovarea unor tinere talente cum ar fi Sofia Popa, dar mai ales, Ileana Constantinescu și în realizarea primelor înregistrări pe discuri standard ale celebrei hore„Perinița”.
O etapă de vârf artistic pentru Victor Predescu a coincis cu turneele „Ciocârliei” în Albania, în 1956, cu Angela Moldovan, Aurelia Fătu-Răduțu și Ion Cristoreanu iar în 1959 în Iugoslavia, cu Orchestra de Muzică Populară Radio.

Se stinge din viață pe 27 decembrie 1984 în București, la varsta de 72 de ani.

Victor Predescu

Orchestra violonistului și dirijorului Victor Predescu

Victor Gore

Lautari acordeon No Responses »

Apr 242014

Victor Gore

(n. 17 martie 1931, Bucuresti – d. 27 februarie 2008, Bucuresti ) – 77 ani
Instrument: acordeon, voce
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare

A colaborat cu: Romica Puceanu

Articole legate de Victor Gore:

Victor Gore (numele sau real a fost Victor Dima) s-a născut în 1931 în București fiind fiul violonistului Gore Ionescu.Tatal sau Gore Ionescu a avut opt copii: Ion, Fane, Maria, Aurel, Victor, Georgeta, Cristina şi Tanţa. Unul dintre copii, Ion, a murit din tinereţe, in timpul războiului, cănd a venit din armată. Acelaşi lucru s-a intămplat şi cu Maria. Pe una dintre fete, Tanţa, a botezat-o Grigoraş Dinicu, fiindcă nu se făcea chef sau petrecere la Grigoraş Dinicu şi la Ion Voicu fără Gore Ionescu. “Am participat şi eu la două nunţi. Ion Voicu trebuia să fie naş, dar nu a mai putut să ajungă, aşa că băiatul lui, Mădălin, i-a ţinut locul şi a fost naş alături de mama lui. Am căntat chiar la Inter, cănd s-a deschis”, işi aminteşte Victor Gore.În anul 1937 se mută la Târgoviște cu familia. Din 1941 începe să învețe să cânte la acordeon si din 1945 începe să cânte ca acordeonist în taraful tatălui său, la nunțile de argintari de la marginea orașului Târgoviște. În 1949 se întoarce la București, în cartierul Floreasca. Până în 1955 cântă la diferite nunți de români și țigani;

În a doua jumătate a anilor `50 formează „Taraful Fraților Gore” împreuna cu fratele său Aurel Gore.
Victor Gore era în anii `50 printre cei mai căutați acordeoniști din București. Realizatorii TV și radio îi preferau pe cei doi „frați Gore” considerându-i „cei mai autentici lăutari de mahala”. Și astazi Teișenii (Teiș este o mahala din Târgoviște unde s-a născut Gore Ionescu, tătal lui Victor Gore, și unde familia mai revenea din când în când, în special înainte de și în timpul războiului) își spun urmașii celor mai mari lăutari, unii adaugându-și porecla „Teișanu”, mandrie bazată pe înaintași. Cele mai cunoscute familii de teișeni au fost Puceanu (Ion, Romica), Gore (Ionescu, Victor, Aurel) și Măslină (Grigore, Vasile), toate ajungând, în generația `40 – `60, reprezentate de lăutari urbani bucureșteni.

În 1960 imprimă primul său disc la Electrecord, în perioada imediat urmatoare 1961 – 1965, acesta împreună cu fratele său Aurel devin recunoscuți drept unii dintre cei mai buni lăutari ai României. În 1961 este angajat la Teatrul Armatei, unde colaborează, în trupa de dansuri țigănești, cu coregraful Gigi Baciu. În 1966 cântă cu Gil Dobrică într-un concert pe Stadionul 23 August. În perioada 1967 – 1969 cântă ca acordeonist secund în Ansamblul Ciocârlia.

În 1971 cântă alături de fratele său Aurel la deschiderea hotelului Intercontinental din Bucuresti, printre invitați numărându-se și violonistul Ion Voicu. În perioada 1972 – 1975 cântă la Ansamblul Poștei Române. În 1993 reprezintă România la un festival de folclor de la Paris, împreună cu Ansamblul „Alunelul” condus în aceea perioadă de Ion Albeșteanu.

Victor Gore a reprezentat Romănia in Franţa, la un festival de muzică populară, in 1993 şi in 1994. A fost acolo cu ansamblul Alunelul. “Am căntat şi folclor şi cei din sală au cerut să le cănt Adu calu să mă duc şi Pleac-o nevestică-n lume; Cand cantam nu se mai auzea nimic şi vedeam lacrimi in ochii celor din sală”, spune cunoscutul lăutar.

Uneori Victor mergea la nunți împreună cu Aurel Gore povestea Costel „Trompetistu`” Vasilescu, într-un interviu: „făceau întrecere care zice mai bine și boldenii [țiganii florari -- n.r.] aruncau cu banii pe ei; sau când făcea Victor o nebunie din aia pe claviatură, pfii! înnebuneau toti. „Bravo Victoraaaș!” și aruncau cu banii pe el”

În 2005 cântă pentru ultima dată la o petrecere privată din Galați. Moare pe 28 februarie 2008 la București.

Victor Gore

Toni Iordache

Lautari tambal No Responses »

Apr 242014

Toni Iordache
(n. 17 decembrie1942, Baldana – d. februarie 1988, București) – 46 ani
Instrument: tambal
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Gheorghe Zamfir, Romica Puceanu, Gabi Lunca

Articole legate de Toni Iordache:
Stilul de interpretare al lui Toni Iordache – record intrat in GUINNESS BOOK
Toni Iordache arestat pentru detinerea ilegala de valuta

Toni Iordache s-a născut în decembrie 1942 în satul Bâldana (jud. Ilfov). Toni Iordache a urmat traditia muzicală a familiei sale (tatăl său cânta la tambal si ambii unchi cântau la vioara), începand să cânte la tambal din 1946 la varsta de 4 ani.

Toni Iordache si-a perfectionat cunostintele de tambal, invatand de la Mitica Ciuciu, un celebru tambalagiu al epocii. La numai 12 ani in 1954 câstigă un concurs pentru ocuparea unui post de tambalist si este angajat la orchestra Radio.În anul 1958 câstigă medalia de aur la “Welt Jugend Feier” în Viena, iar în 1960 este solicitat si ulterior angajat de orchestra “Ciocârlia”. Între 1960 și 1969, împreuna cu orchestra “Ciocârlia” are concerte în toată tara, dar si un turneu în Londra si unul la Moscova. În 1968 câstigă medalia de aur la “Festivalul Tinerilor Muzicieni” la Sofia.În anul 1969, mergând la un turneu la Paris împreună cu Gheorghe Zamfir si taraful său, renuntă la contractul cu orchestra “Ciocârlia” si, începând cu 1970, colaborează numai cu taraful mic condus de naistul Gheorghe Zamfir, cu care ajunge în Berlin si în Budapesta.

După 1970 cântă împreună cu fiul său Leonard Iordache (tambalist ca si tatăl său) Toni Iordache colaborează în anul 1973 cu orchestra de muzica simfonica NHK Orchestra, din Tokyo, și interpretează în Japonia, ca invitat, suita “Hary Janos” pentru tambal a lui Zoltan Kodaly. Din 1975 se alătură ansamblului Ion Onoriu unde cântă cu instrumentisti precum Costel Vasilescu sau Mielută Bibescu.
În anul 1985 se îmbolnăveste de diabet zaharat, îi este amputat un picior dar operatia nu ii salveaza viata si moare în cele din urmă în 1988 la Bucuresti. Prietenul si colegul de orchestra Costel Vasilescu (supranumit Costel Trompetistu’) s-a ingrijit de inmormantarea marelui artist.

Toni Iordache

Older Entries