Aug 062014
 

Ion Onoriu
Ion Onoriu
(n. 1937, Fantanele, Jud. Dambovita - d. 1998, Bucuresti) – 61 ani
Instrument: acordeon
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Gabi Lunca, Toni Iordache, Costel Vasilescu, Mieluță Bibescu

Articole legate de Ion Onoriu:
Stilul de interpretare al lui Ion Onoriu

Ion Onoriu  a fost un acordeonist, interpret virtuoz de muzică lăutărească și șef de taraf.

În 1944 primește de la tatăl său o armonică cu 40 de bași (un strămoș al acordeonului). În 1953 își cumpără primul acordeon cu care înregistrează în același an primele materiale la Radio, în orchestra vărului sau primar Constantin Mirea.

Ion Onoriu si Gabi Lunca la TVR

Ion Onoriu si Gabi Lunca la TVR

În 1955 înregistrează primul său album solo, tot la Radio. În perioada 1965 – 1975 înregistrează 14 discuri la Casa Radio și la Electrecord, apare în numeroase emisiuni de televiziune (în special emisiuni de revelion). În aceeași perioadă are primele turnee internaționale (notabile fiind cele din Ierusalim și Paris, dar și concertele la restaurantele românești din New York: „Rapsodia Română” și „Transilvania”).

Ion Onoriu si Gabi Lunca

Ion Onoriu si Gabi Lunca

În 1974 realizează numeroase înregistrări la Radiodifuziunea Română, sub acompaniamentul Orchestrei de Muzică Populară Radio dirijată de Radu Voinescu. Între melodiile înregistrate se numără: Jalea țiganului, Sârba de la Poenari sau Brâu ca la Ologeni.

În 1975 își alcătuiește propria orchestră, împreuna cu țambalistul Toni Iordache, clarinetistul Mieluță Bibescu si trompetistul Costel Vasilescu.

Ion Onoriu si Andrei Mihalache

Ion Onoriu si Andrei Mihalache

În perioada 1992 – 1994 are numeroase apariții la televiziune alături de soția sa Gabi Luncă, într-o orchestra ce îi avea ca membri pe George Udilă (clarinet), Gheorghe Lambru (acordeon), Carmen Piculeață (vioară), Leonard Iordache (țambal), Ghiță Coadă (contrabas), Costel Vasilescu (trompetă).

Din 1993, Ion Onoriu nu mai cântă decât la slujbele Bisericii Penticostale din București, retrăgându-se complet de pe scena muzicală.

Apr 262014
 

Gica Petrescu
Gică Petrescu
(n. 2 aprilie 1915, Bucuresti – d. 18 iunie 2006, Bucuresti) – 91 ani
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare

Articole legate de Gică Petrescu:
Premii și distincții primite de maestrul Gica Petrescu
Personalitati …despre Gica Petrescu

Gică Petrescu a fost un cântăreț și compozitor român de muzică ușoară și populară. De-a lungul a șapte decenii de activitate și-a construit un repertoriu remarcabil prin bogăție și diversitate.

Gică Petrescu s-a născut la 2 aprilie 1915, în București. Tatăl lui, de meserie funcționar poștal, urmase studii superioare la Geneva. Mama își petrecuse tinerețea la Paris și era, după mărturisirea de mai târziu a cântărețului, o bună cunoscătoare a pianului.

Mama l-a învățat de mic limba franceză și l-a inițiat în lumea muzicii, mai întâi interpretând la pianul din casă „piese scurte, melodioase (…), ritmuri mozartiene”și apoi, în primii ani de școală, dându-i lecții de pian. În casă exista un gramofon la care tatăl asculta uneori muzică ușoară.

În 1931, elev la Liceul „Gheorghe Șincai” cântă într-un ansamblu școlar, la chitară și vocal. La 15 ani urcă pentru prima dată pe scenă. La o serbare este descoperit de compozitorul Ion Vasilescu, care l-a dus la Radio, unde a cântat cu reputatul pianist și dirijor Iulian Ghindă.  In aceasta perioada mama sa moare, lăsându-l fără cel mai bun prieten.

Gica Petrescu face doi ani la Drept, dar părăsește studiile juridice în favoarea muzicii. Decât să ajungi un avocățel mediocru, mai bine apucă-te serios de muzică. Un strop de talent, n-o să-l înveți la seminar, în nici o facultate. Cultivă-l și folosește-te de el! – îl sfătuiește tatăl său. Primul „contract de diseur” l-a avut la grădina restaurant Princiar de pe șoseaua Kiseleff, unde a cântat cu maestrul Fănică Luca. Atunci avea un repertoriu de 60 de cântece, tangouri și romanțe.

Gica Petrescu Muzica e viata mea

Gica Petrescu – Muzica e viata mea

În 1933 este angajat oficial ca solist vocal, la localul de lux occidental Galeries Lafayette cântând cu Orchestra James Kok. Patronul, dl. Schwartz, îi confecționează două costume elegante pentru zi (alb) și seară (bleumarin). Avea 18 ani și cu mult curaj atacă eșalonul de aur al idolilor de atunci ai scenelor din localurile de muzică, răsfățații de public și de presă: Cristian Vasile, Titi Botez sau Jean Moscopol.

În 1936 tatăl său, Dumitru Petrescu, este imobilizat la pat de paralizie. Gică in varsta de 21 de ani rămâne unica sursă financiară. Apt de serviciu militar, este recrutat la Regimentul I – Vânători de gardă.

În 1937 numele Gică Petrescu se impune tot mai mult. Afișele elegantului Cazinou de la Sinaia îl anunță cu litere uriașe, ca solist în celebra Orchestră de jazz a lui Dinu Șerbănescu. Supus unui examen sever, este admis sub pseudonimul George Petrimi. Înregistrează pe plăci de patefon pentru casele de discuri Columbia, Odeon, His Master’s Voice, producători celebri în epocă. Întâlnirea cu marele muzician Dinu Șerbănescu e decisivă profesional. Descoperă că romanța este limba sa maternă. După câțiva ani revine la numele Gică Petrescu.

Din 1938, Gică Petrescu va colabora decenii la rând, înregistrând cântece de muzică ușoară, romanțe, cântece populare și cântece de petrecere.

Gica Petrescu

Gica Petrescu

În 1939 este invitat în Germania, într-un turneu de înregistrări. Se cânta și se dansa pe ritmuri de tango, rumba, foxtrot și charleston. Șlagărele la modă, pe discuri Odeon, Columbia, Parlophon, Cristal, His Master’s Voice, Electrecord, erau pe buzele tuturor, pentru textele publicate în broșuri se vindeau o dată cu discul. Gică Petrescu a fost succesorul Mariei Tănase la estrada restaurantului „Neptun” din Piața Buzești, unde cânta cu orchestra violonistului și dirijorului Victor Predescu.

În 1940-1944 cântă pe scenele teatrelor Gioconda și Savoy. O dată cu începerea războiului, este mutat la regimentul IV Moto din Străulești. Aleargă zilnic între regiment, Radio pentru Ora răniților, concertele cu Dinu Șerbănescu, estrada unui restaurant, scena Teatrului de Revistă și spectacolele cu răniți.Este anunțat uneori cu grad militar „fruntașul Gică Petrescu” alături de Antonescu Trestian, Silly Popescu, Nae Roman, Titi Botez și marele Constantin Tănase. Își afirmă calitățile de actor pe scena Teatrului Comic (în clădirea actualului TESS) alături de H. Nicolaide și o pleiadă întreagă de compozitori, textieri și cântăreti.

Un turneu de 70 de zile prin țară cu spectacole „Frate cu dracul”, „Luna știe, dar nu spune” (cu aluzii politice) îi sporesc popularitatea în țară. Cântă în zeci de concerte ale formației Jean Ionescu, prezentate de marele comic Nae Roman și alături de pianistul Gaston Ursu. Este angajat de Ion Vasilescu la „Alhambra” și apoi la „Gioconda”, unde lansează zeci de cântece, care s-au bucurat de mare popularitate până în ziua de azi.

În 1946, la barul-gradină „Arizona”, s-a introdus ultima noutate tehnică, microfonul. Într-o seară vine ca oaspete marele violonist Yehudi Menuhin. Gică Petrescu i-a cântat șansonete, șlagăre americane, dar… l-a entuziasmat și emoționat cu cântecele La margine de București, Suflet candriu de papugiu și Costică, Costică. Menuhin l-a bisat îndelung, așa că acesta i-a cântat de trei ori pe Costică… În același an intră în atenția autorităților, deoarece poliția îl reclama la Ministerul Culturii pentru ca repertoriul său conține cântece occidentale. În 1953 cu ocazia „Festivalului Internațional al Tineretului” de la București, la Teatrul Savoy, are loc „Concertul popoarelor”. Gică Petrescu cântă, cu mare succes piese în cateva limbi străine, multe din repertoriul Yves Montand.

Gica Petrescu

Gica Petrescu

În 1956-1959 „Concertul popoarelor” trece Nistrul, într-un lung turneu în Uniunea Sovietică, cu Ion Dacian, Trio Grigoriu, Florian Dorian etc. Rămâne credincios Teatrului de revista “Constantin Tănase” la sălile Savoy și Victoriei 174, alături de Dorina Drăghici, Nicu Stoenescu, marele comic Mircea Crișan, Horia Șerbănescu și Radu Zaharescu.

În 1960 apare în emisiunile televiziunii române.

În 1965-1967 Gică Petrescu are cel mai important turneu – doua luni în Franța la Paris (1965), pe scena celebrului music-hall „Olympia”, alături de Stela Popescu și Mircea Crișan. Urmează turnee în Israel, alături de Florin Piersic, Doina Badea, spectacole luate în asalt de numerosul public provenit din România. Lansează noi șlagăre pe scena „Festivalului de Muzică Ușoara de la Mamaia”, timp de mai multe ediții.

Gica Petrescu si Stela Popescu

Gica Petrescu si Stela Popescu

În perioada anilor 1966-1971 înregistrează la Electrecord șlagărele care l-au făcut celebru (ex: Căsuța noastră, Of, of, of măi șprițule, Dă-i cu șprițul pân’ la ziuă, Uite-așa aș vrea să mor sau Du-mă acasă măi tramvai.

În 1982-1987 participă la „Festivalul Crizantema de aur”, de la Târgoviște. Realizatoarea TV Florentina Satmari îi propune un recital. Alături de trupa lui George Carabulea, la 74 de ani, Gică dă măsura talentului, dovedind o excepțională știință a artei interpretative muzicale și actoricești. Recitalul rămâne una dintre cele mai valoroase secvențe din Arhiva TVR.

La Teatrul Constantin Tănase, are loc în premieră premiera Nimic despre elefanți. Acest spectacol a fost scris special pentru doi protagoniști: Gică Petrescu (în prag de 70 de ani) și Nicu Constantin. Spectacolul s-a jucat doi ani consecutiv cu casa închisă. Gică alături de Nicu Constantin a interpretat cuplete pline de haz și melodii cunoscute românești. Aceasta va rămâne o demonstrație unicat de vitalitate, har, profesionalism și respect pentru public.[8]

În 1993-1995 apare cartea biografică Viața și cântecele lui Gică Petrescu, scrisă de compozitorul și muzicologul George Sbârcea zis și Claude Romano, având ca bază de documentare caietele și albumele, afișele și fotografiile strânse cu devoțiune de tatăl artistului.

La 84 de ani, semnează un contract de înregistrare a 3 CD-uri cu cele mai dragi melodii cântate în toată cariera sa. Orchestrații noi, înregistrări noi într-un studiou digital. Și-a uimit colaboratorii cu seriozitatea și vitalitatea lui, devenite proverbiale. Neavând nevoie de repetiții, a strâns multe piese dintr-o bucată, preocupat ca vocea să fie bine. CD-urile s-au vandut ca pâinea caldă, în zeci de mii de exemplare.

Gica Petrescu

Gica Petrescu

În 2003, pe 5 mai primește la Palatul Cotroceni „Steaua României în grad de cavaler”, distincție înmânată de Ion Iliescu, președintele în exercițiu al României.

În 2004-2005 apare tot mai rar în public. Bolnav, se auto-izolează într-o singurătate în care admite doar 4-5 prieteni foarte apropiați. Îi lipsesc scena și respirația vie a publicului. Presa de scandal îi pândește ușa și ferestrele apartamentului.

Gică Petrescu a murit în dimineața lui 18 iunie 2006. Corpul neînsuflețit al lui Gică Petrescu a fost depus pe catafalcul aflat, pentru trei ore, în foaierul Sălii de Concerte a Radiodifuziunii Române, unde sute de oameni au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu, iar ulterior a fost dus la capela din Cimitirul Bellu, unde a și fost înmormântat

Apr 252014
 

Victor Predescu

Victor Predescu
(n. 07 august 1912, Ploiesti- d. 27 decembrie 1984, Bucuresti ) -72 ani
Instrument: vioara, contrabas, dirijor
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Nicu Stanescu, Jean Moscopol, Florea Cioacă,  Ileana Constantinescu

Victor Predescu  a fost un reputat dirijor și instrumentist român, s-a născut într-o familie de lăutari vestiți în zonă, tatăl său Nicolae Predescu, fiind violonist și șef de orchestră. Sub directa lui îndrumare, fiul a început să învețe vioara de timpuriu, iar mai apoi contrabasul.

Victor Predescu este fratele mai mare a lui Nicușor Predescu.Cum toți marii lăutari din orașul „Aurului Negru” cum era numit Ploiestul s-au specializat la Conservatorul din București, tânărul muzician s-a înscris la clasa profesorului George Enacovici, iar examenul de absolvire a constat în executarea Concertului nr. 2 pentru vioară și orchestră de Henry Wieniawski, acompaniat la pian de Theodor Rogalski.

Format în diverse orchestre de café-concert în București și în stațiunile balneare, Victor Predescua început să-și facă un nume de șef de orchestră. Alăturându-și câteva nume celebre ca naistul Fănică Luca sau cântărețele: Mia Braia și Rodica Bujor, Predescu evoluează ca șef de orchestră la Terasa Cercului Militar din București și la restaurantele „Athenee Palace”, „Dorul Ancuței” și „Terasa Colonadelor”. A cântat și la curtea regală în 1940, împreună cu Jean Moscopol.

În timpul războiului, împreună cu pianistul Mișu Ionescu-Năsoi cântă prin spitalele de răniți, trecând la muzica populară, spre care se îndreaptă, cu pași hotărâți, după război. El participă, astfel, la concertul aniversar închinat împlinirii a 40 de ani de activitate a lui Grigoraș Dinicu, în calitate de dirijor al Orchestrei „Barbu Lăutaru”. Împreună cu Nicu Stănescu se afirmă repede în viața artistică a capitalei cu acest ansamblu, apoi în 1950 trece la noul Ansamblu, „Ciocârlia”, cu care pleacă în turneu în Ungaria.

Principala lui preocupare a fost constituirea unui bogat și autentic repertoriu și a unui colectiv de mare valoare artistică. Vechea orchestră „Ciocârlia” s-a mări cu 60 de persoane. Au sosit cei mai bun soliști din țară, precum violoniștii Florea Cioacă și Varga Zoltan, taragotiștii Iosif Milu și Ion Murgu, fluierașul Marin Chisăr, cobzarul Ion Șerban (zis Tarzan), clarinetistul Adolf Guți etc. În paralel, a preluat cu jumătate de normă, conducerea proaspetei Orchestre de muzică populară a Radiofuziunii Române având drept obiectiv înregistrările și concertele în direct.Dacă la „Ciocârlia” a lucrat cu un număr restrâns de soliști, la formația Radio a colaborat cu artiști din întreaga țară, în fruntea cărora se situează înregistrările și discurile cu Maria Tănase.

Foarte puțini știu că orchestra lui Victor Predescu a realizat acompaniamentul la o serie de cântece, de mare popularitate ca „Bun îi vinul ghiurghiuliu”, „Butelcuța mea”, „Mărie și Mărioară”. Sub bagheta lui s-au realizat discuri importante pentru perioada 1950-1960 cu Fănică Luca („Tudorițo, nene”), Ion Cristoreanu („De la noi de la fereastră”, „Busuioace nu te-ai coace”), Maria Lătărețu („Pasăre galbenă-n cioc”), Felician Fărcașu („Hațegana de la Măgura”), Ioana Radu („M-aș duce și eu la nuntă”), Dan Moisescu („Mierliță, mierliță, pasăre pestriță”), Ion Zlotea („Păsărică de pe lac”) sau Ion Matache („Eu ți-am spus de mii de ori”).

Un merit deosebit îl are în promovarea unor tinere talente cum ar fi Sofia Popa, dar mai ales, Ileana Constantinescu și în realizarea primelor înregistrări pe discuri standard ale celebrei hore„Perinița”.
O etapă de vârf artistic pentru Victor Predescu a coincis cu turneele „Ciocârliei” în Albania, în 1956, cu Angela Moldovan, Aurelia Fătu-Răduțu și Ion Cristoreanu iar în 1959 în Iugoslavia, cu Orchestra de Muzică Populară Radio.

Se stinge din viață pe 27 decembrie 1984 în București, la varsta de 72 de ani.

Victor Predescu

Victor Predescu

Orchestra violonistului și dirijorului Victor Predescu

Orchestra violonistului și dirijorului Victor Predescu

Apr 242014
 

Victor Gore

Victor Gore

(n. 17 martie 1931, Bucuresti – d. 27 februarie 2008, Bucuresti ) – 77 ani
Instrument: acordeon, voce
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Romica Puceanu
Articole legate de Victor Gore:
Victor Gore (numele sau real a fost Victor Dima) s-a născut în 1931 în București fiind fiul violonistului Gore Ionescu.Tatal sau Gore Ionescu a avut opt copii: Ion, Fane, Maria, Aurel, Victor, Georgeta, Cristina şi Tanţa. Unul dintre copii, Ion, a murit din tinereţe, in timpul războiului, cănd a venit din armată. Acelaşi lucru s-a intămplat şi cu Maria. Pe una dintre fete, Tanţa, a botezat-o Grigoraş Dinicu, fiindcă nu se făcea chef sau petrecere la Grigoraş Dinicu şi la Ion Voicu fără Gore Ionescu. “Am participat şi eu la două nunţi. Ion Voicu trebuia să fie naş, dar nu a mai putut să ajungă, aşa că băiatul lui, Mădălin, i-a ţinut locul şi a fost naş alături de mama lui. Am căntat chiar la Inter, cănd s-a deschis”, işi aminteşte Victor Gore.În anul 1937 se mută la Târgoviște cu familia. Din 1941 începe să învețe să cânte la acordeon si din 1945 începe să cânte ca acordeonist în taraful tatălui său, la nunțile de argintari de la marginea orașului Târgoviște. În 1949 se întoarce la București, în cartierul Floreasca. Până în 1955 cântă la diferite nunți de români și țigani;

În a doua jumătate a anilor `50 formează „Taraful Fraților Gore” împreuna cu fratele său Aurel Gore.
Victor Gore era în anii `50 printre cei mai căutați acordeoniști din București. Realizatorii TV și radio îi preferau pe cei doi „frați Gore” considerându-i „cei mai autentici lăutari de mahala”. Și astazi Teișenii (Teiș este o mahala din Târgoviște unde s-a născut Gore Ionescu, tătal lui Victor Gore, și unde familia mai revenea din când în când, în special înainte de și în timpul războiului) își spun urmașii celor mai mari lăutari, unii adaugându-și porecla „Teișanu”, mandrie bazată pe înaintași. Cele mai cunoscute familii de teișeni au fost Puceanu (Ion, Romica), Gore (Ionescu, Victor, Aurel) și Măslină (Grigore, Vasile), toate ajungând, în generația `40 – `60, reprezentate de lăutari urbani bucureșteni.

În 1960 imprimă primul său disc la Electrecord, în perioada imediat urmatoare 1961 – 1965, acesta împreună cu fratele său Aurel devin recunoscuți drept unii dintre cei mai buni lăutari ai României. În 1961 este angajat la Teatrul Armatei, unde colaborează, în trupa de dansuri țigănești, cu coregraful Gigi Baciu. În 1966 cântă cu Gil Dobrică într-un concert pe Stadionul 23 August. În perioada 1967 – 1969 cântă ca acordeonist secund în Ansamblul Ciocârlia.

În 1971 cântă alături de fratele său Aurel la deschiderea hotelului Intercontinental din Bucuresti, printre invitați numărându-se și violonistul Ion Voicu. În perioada 1972 – 1975 cântă la Ansamblul Poștei Române. În 1993 reprezintă România la un festival de folclor de la Paris, împreună cu Ansamblul „Alunelul” condus în aceea perioadă de Ion Albeșteanu.

Victor Gore a reprezentat Romănia in Franţa, la un festival de muzică populară, in 1993 şi in 1994. A fost acolo cu ansamblul Alunelul. “Am căntat şi folclor şi cei din sală au cerut să le cănt Adu calu să mă duc şi Pleac-o nevestică-n lume; Cand cantam nu se mai auzea nimic şi vedeam lacrimi in ochii celor din sală”, spune cunoscutul lăutar.

Uneori Victor mergea la nunți împreună cu Aurel Gore povestea Costel „Trompetistu`” Vasilescu, într-un interviu: „făceau întrecere care zice mai bine și boldenii [țiganii florari -- n.r.] aruncau cu banii pe ei; sau când făcea Victor o nebunie din aia pe claviatură, pfii! înnebuneau toti. „Bravo Victoraaaș!” și aruncau cu banii pe el”

În 2005 cântă pentru ultima dată la o petrecere privată din Galați. Moare pe 28 februarie 2008 la București.

Victor Gore

Victor Gore

Victor Gore

Victor Gore

Victor Gore

Victor Gore

Apr 242014
 

Toni Iordache
Toni Iordache
(n. 17 decembrie1942, Baldana – d. februarie 1988, București) – 46 ani
Instrument: tambal
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Gheorghe Zamfir, Romica Puceanu, Gabi Lunca

Articole legate de Toni Iordache:
Stilul de interpretare al lui Toni Iordache – record intrat in GUINNESS BOOK
Toni Iordache arestat pentru detinerea ilegala de valuta

Toni Iordache s-a născut în decembrie 1942 în satul Bâldana (jud. Ilfov). Toni Iordache a urmat traditia muzicală a familiei sale (tatăl său cânta la tambal si ambii unchi cântau la vioara), începand să cânte la tambal din 1946 la varsta de 4 ani.

Toni Iordache si-a perfectionat cunostintele de tambal, invatand de la Mitica Ciuciu, un celebru tambalagiu al epocii. La numai 12 ani in 1954 câstigă un concurs pentru ocuparea unui post de tambalist si este angajat la orchestra Radio.În anul 1958 câstigă medalia de aur la “Welt Jugend Feier” în Viena, iar în 1960 este solicitat si ulterior angajat de orchestra “Ciocârlia”. Între 1960 și 1969, împreuna cu orchestra “Ciocârlia” are concerte în toată tara, dar si un turneu în Londra si unul la Moscova. În 1968 câstigă medalia de aur la “Festivalul Tinerilor Muzicieni” la Sofia.În anul 1969, mergând la un turneu la Paris împreună cu Gheorghe Zamfir si taraful său, renuntă la contractul cu orchestra “Ciocârlia” si, începând cu 1970, colaborează numai cu taraful mic condus de naistul Gheorghe Zamfir, cu care ajunge în Berlin si în Budapesta.

După 1970 cântă împreună cu fiul său Leonard Iordache (tambalist ca si tatăl său) Toni Iordache colaborează în anul 1973 cu orchestra de muzica simfonica NHK Orchestra, din Tokyo, și interpretează în Japonia, ca invitat, suita “Hary Janos” pentru tambal a lui Zoltan Kodaly. Din 1975 se alătură ansamblului Ion Onoriu unde cântă cu instrumentisti precum Costel Vasilescu sau Mielută Bibescu.
În anul 1985 se îmbolnăveste de diabet zaharat, îi este amputat un picior dar operatia nu ii salveaza viata si moare în cele din urmă în 1988 la Bucuresti. Prietenul si colegul de orchestra Costel Vasilescu (supranumit Costel Trompetistu’) s-a ingrijit de inmormantarea marelui artist.

Toni Iordache

Toni Iordache

Toni Iordache

Toni Iordache