Gheorghe Zamfir
(n. 06 aprilie 1941, Gaesti, Jud. Dambovita)
Instrument: nai, dirijor
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Laurence Foster, Toni Iordache, Neil Black, James Last
Articole legate de Gheorghe Zamfir:
În 1955 se înscrie la şcoala specială de muzică din Bucureşti (astăzi Liceul de Muzică Dinu Lipatti), la clasa profesorului Fănică Luca. Această şcoală a urmat-o în paralel cu cea de cultură generală pe care le-a terminat în 1961, având profesori eminenţi ca Filaret Barbu-armonie, Jurebiţă Matei-teorie şi solfegiu, Constantin Romaşcanu-ansamblu coral, Emilia Wlangali, Maria Apostolescu şi Dan Mizrahi-pian, Viorel Cosma-istoria muzicii, Vasile-folclor. Din generaţia sa, numită generaţia de aur, a avut colegi străluciţi care au devenit mari reprezentanţi ai artei româneşti în ţară şi-n lume: Cristescu Crimhilda, Eugen Ciceu, Radu Lupu-pian, Benone Sinulescu, Ileana Constantinescu, Maria Butaciu-canto, Caţianis Ion, Frâncu Virgil-flaut, Soare Marin-trombon, Dan Mândrilă-saxofon, Teutsch Gotz, Weissman Eduard-violoncel, Guthler Wolfgang-contrabas, Stoianovici Tiberiu, Ţifu Mircea-vioară, Nenoiu Miltiade-fagot, Paul Staicu-corn, Aurelian Octav Popa-clarinet, Băcanu Laurenţiu-percuţie, Daniel Podlovski-vioară. După terminarea Liceului de Muzică şi a bacalaureatului in anul 1961, se înscrie la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti pe care îl absolvă în 1966 la pedagogie, iar în 1968 la clasa de dirijat de cor cu Dumitru D. Botez şi dirijat orchestră cu Iosif Conta. Printre profesorii eminenţi avuţi la Conservator amintim pe Victor Iusceanu-teorie şi solfegiu, Aurel Stroe şi Ştefan Niculescu-forme, Gheorghe Dumitrescu-armonie, Octavian Lazăr Cozma-istoria muzicii, Emilia Comişel-folclor, Iosif Czire-citire de partituri, Ion Miclea-ansamblu coral, Dumitru D. Botez-dirijat de cor. În 1966 este angajat dirijor la Ansamblul Ciocârlia având sub bagheta sa 300 de artişti: corul, corpul de balet, orchestra simfonică, orchestra populară şi solişti printre care Angela Moldovan, Aurelia Fătu Răduţu, Ion Cristoreanu, Simion Pop, Maria Butaciu, Benone Sinulescu, Irina Loghin, Maria Păunescu, Ion Dolănescu, Maria Ciobanu, Dumitru Constantin, Ilie Udilă, Toni Iordache, Marin Chisăr şi alţii. În această perioadă apar primele mari compoziţii, aranjamente şi orchestraţii, primele compoziţii datând de la vârsta de 18 ani printre care coruri la 4 voci, prima metodă de nai editată mai târziu la Paris, în anul 1975, la editura Chappell, Hora de virtuozitate, Hora Bucureştiului, Sârbă Oltenească, care au făcut parte din primele discuri editate în 1959. Între 1960 şi 1970 efectuează primele turnee în R.F.G., Elveţia, URSS, China, Grecia cu Ansamblul Ciocârlia, cu Ansamblul Armatei Române condus de generalul Dinu Stelian şi cu Liceul de Muzică din Bucureşti având un succes fulminant! După ce a obţinut în 1959 premiul I şi titlul de Laureat pe ţară, a efectuat în acelaşi an primul turneu în Polonia, înregistrând primele melodii, compoziţii proprii în stil folcloric în orchestra populară a Radiodifuziunii Române dirijată de Radu Voinescu, urmând alte turnee în URSS şi Grecia până în 1964, soldate cu premiul I la Levadia (Grecia). În 1966 realizează primul disc Electrecord care conţine în mod exclusiv compoziţiile sale în cel mai autentic stil popular printre care faimoasele piese: “Doina de Jale” şi “Doina ca la Vişina”, iar în 1968 înregistrează al II-lea disc, fapt extraordinar în acea vreme. În 1969 pleacă prin demisie de la ansamblul Ciocârlia, iar în 1970 formează primul taraf concertistic cu care excelează la Paris pe scena Teatrului “Vieux Colombier” în 45 de recitaluri cântând pentru prima oară la cele 4 naiuri- soprano, alto, tenor, bas- pe care însuşi le-a creat în 1968. Această invenţie a dat posibilitatea mai apoi de a introduce naiul în toate stilurile şi genurile muzicale revoluţionând sunetul la scară universală, câştigând sufragii unanime din partea celor mai mari muzicieni ai lumii printre care: Sergiu Celibidache, Hanz Holliger, Maurice Bourg, Henry Dutilleux, Pierre Boulez şi alţii. În 1972 crează stilul Nai- Orgă, introducând repertorii noi şi lărgind considerabil paleta de expresie şi interpretare a naiului. În 1974 compune prima “Messă pentru Pace” pentru nai, cor, orgă şi orchestră, înregistrată la Bucureşti cu Orchestra Radio şi Corul Madrigal, dirijor Marin Constantin şi Paul Popescu. În 1978 introduce naiul în orchestra simfonică cu stilul “Pop”. În 1982 crează prima rapsodie şi primul concert pentru nai şi orchestră pe care le înregistrează pentru Philips cu Filarmonica din Monte Carlo, la pupitru Laurence Foster. După o carieră muzicală de succes, în 1982, în plin comunism, dedică un concert lui Dumnezeu. Cade în dizgrația cuplului Ceaușescu. Este nevoit să plece în exil. „Urlând de durere, cu inima sfâșiată în bucăți, am luat drumul exilului, în luna martie 1982, cu două valize și cu naiurile la spinare. Pașaportul mi l-a băgat în buzunar fostul ministru de Externe, Ștefan Andrei, care mi-a spus: “Pleci și nu te mai întorci. Altfel, Ceaușescu te omoară!”. Exilul a fost absolut teribil pentru mine. Dacă nu plecam din țară eram arestat, condamnat și poate pierdut fizic.” Cariera sa continuă și în exil, bucurându-se de succes mondial. Primește numeroase premii și distincții. În 1986, în Canada, din relația cu Susan Nichols, i se naște unicul fiu, Emmanuel Teodor Zamfir, actualmente baterist într-o formație rock din Montreal. În 1984 crează primul cvintet pentru nai şi cvartet de coarde “Cvintetul Plopilor” pe care-l cântă cu Cvartetul Orford din Toronto în transmisie directă la radio, apoi compune numeroase lucrări camerale pe care le execută cu celebrul Cvartet Enescu în Franţa şi Germania. În 1986 înregistrează primul disc cu repertoriul baroc printre care Dublul Concert în re minor pentru vioară şi oboi de J.S.Bach cu British Chamber Orchestra şi Neil Black la oboi. În 1979 înregistrează cu orchestra James Last faimoasa melodie “Ciobănaşul singuratic” care a devenit un succes mondial. Au urmat turnee în SUA la Carnegie Hall, Lincoln Washington şi Kenedy Center, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, Canada, Africa de Sud, Scandinavia, Belgia, Franţa, Elveţia, Austria, Japonia unde are un uriaş succes, fiind invitat la Palatul Imperial. Obţine peste 90 de discuri de aur şi platină, 4 discuri de aur în Africa de Sud, 4 discuri de platină în Noua Zeelandă, 4 discuri de aur în Australia, 15 discuri de platină în Canada, bătând toate recordurile cu 5 milioane de discuri vândute. În Statele unite obţine două discuri de aur fapt unic pentru un artist European la acea vreme. În Franţa, Germania, Austria şi Belgia primeşte titluri şi medalii, discuri de aur şi de platină. Ordinul Meritul Cultural al Franţei, titlul de ofiţer şi cavaler al Franţei, Belgiei şi Luxemburg. Între 1988-1990 este primit de trei ori la Vatican fiind primul muzician care a cântat în timpul mesei private a Papei Jean Paul al II-lea primind medalia Vaticanului şi de două ori diploma Universităţii Don Bosco din Roma. Primeşte de două ori medalia de aur a Asociaţiei din cadrul Academiei “Arta-ştiinţe şi Litere” a Franţei, de două ori premiul Academiei Charles Gros, premiul Titera de aur în Franţa şi Săgetătorul de aur în Italia, discuri de aur în Elveţia şi Germania. Turnee prestigioase în America Latină, în Columbia unde primeşte ordinul Comandorului din partea preşedintelui, în Ecuador şi Venezuela unde este invitat pentru o mare campanie publicitară cu ocazia filmului “Ciao Cristina”, care întrebuinţează o compoziţie de-a sa ca temă principală. Este solicitat pentru înregistrarea muzicii filmului “Marele blond cu pantof negru” a producătorului francez Ives Robert, “Picnic at Hanging Rock” în Australia, “Once upon a time in America”, “Karate Kid”, la Hollywood şi în Italia de către compania Paramount, în 1975 pentru filmul “Brâncuşi şi mânăstirile din Moldova”, în anul 1978 compune muzica filmului “Blestemul pământului şi blestemul iubirii” sub regia lui Mircea Mureşan după romanul “Ion” de Liviu Rebreanu la care obţine premiul I pentru compoziţie, în 1996 înregistrează muzica filmului macedonean ”Lacul” şi în 2004 interpretarea melodiei “Păstorul Singuratic” este folosită de regizorul Tarantino în filmul “Kill Bill”. Toate aceste filme au avut un imens succes mondial. După 1990 revine din exil şi îşi continuă concertele şi turnee în Franţa, Elveţia şi mai ales Turcia unde este declarat cel mai popular compozitor şi artist al secolului XX. În 1995 se căsătorește cu Marie Noëlle, la Paris. Revenit în România după Revoluția din 1989, traversează o perioadă de dificultăți financiare din cauza datoriilor acumulate față de fiscul francez, care îi confiscă posesiunile din Franța. Acest fapt nu îl împiedică să își continue cariera artistică. Autor a peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic, Gheorghe Zamfir a desfăşurat o asiduă activitate ca profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a creat prima catedră de nai din lume, continuând să concerteze pe scenele cele mai prestigioase cu orchestre simfonice, camerale, recitaluri cu pian sau orgă, ori cum grupul folcloric impunându-se de peste cinci decenii ca unul din cei mai mari artişti ai lumii şi cu siguranţă cel mai complex muzician român în viaţă, cel mai cunoscut în lume, cel mai celebru, fiind în acelaşi timp poet cu trei volume de versuri tipărite, scriitor, estet cu două volume tipărite plus o metodă de nai şi în ultimul timp pictor cu patru expoziţii în ţară şi străinătate. La peste 70 de ani de viaţă, Maestrul şi-a propus să realizeze integrala compoziţiilor sale în stil folcloric, cameral, simfonic, pop-folk, vocal-simfonic şi sacru, lucrând şi la Opera Dracula, lucrare în 2 acte după un libret al scriitorului George Astalosh. “Muzician complet, virtuoz tulburǎtor, Gheorghe Zamfir posedǎ o personalitate iradiantǎ. Electrizeazǎ o salǎ din câteva mǎsuri”, titra publicaţia elveţianǎ L’impartial, în 1970. “Aceastǎ muzicǎ n-are vârstǎ. Ea este viaţa de toate zilele a unui popor şi natura care-l înconjoarǎ”, consemna Valeurs Actuelles, din Franta, în 1971. France Soire nota în 1971: “Zamfir şi naiul sǎu: o muzicǎ ce te face sǎ visezi (…) Te aruncǎ într-un extaz aproape de beatitudine, liniştit, fǎrǎ exces, chiar fǎrǎ sǎ-ţi dai seama”. Acestea sunt doar câteva exemple care contureazǎ universul creat prin sunet de maestrul Gheorghe Zamfir. A vândut peste 120 milioane de discuri pe toată planeta şi are peste 160 de discuri înregistrate, palmares care nu a fost realizat de nici un român până în prezent.
Gheorghe Zamfir
Gheorghe Zamfir
Gheorghe Zamfir