Sep 232014
 

Ion Matache
Ion Matache

(n. 1 august 1905, Milcesti, Arges – d. 27 august 1957, Bucuresti) – 52 ani
Instrument: vioara, voce, tambal
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Grigoras Dinicu, Maria Lataretu, Rodica Bujor, Ioana Radu, Victor Predescu, Marcel Budala

Articole legate de Ion Matache:
Stilul de interpretare al lui Ion Matache

Ion Matache a fost un vestit violonist, tambalist si cantaret roman de muzica lautareasca, originar din Arges.

S-a nascut pe 1 august 1905 in comuna Merisani, jud. Arges. Invata lauta (vioara construita de mesteri populari) de la Stan Talos, din satul apropiat Valea Marului, si desfasoara inca de foarte tanar o intensa activitate de lautar (initial si de tambalist pana in 1915) la claci, nunti, hore taranesti ori in carciumile si hanurile vremii.

Taraful Ion Matache

Taraful Ion Matache

Din anul 1923 face parte din taraful vestitului Costica Boeru din Stalpeni, iar din 1927 canta in numeroase localuri din Bucuresti („11 iunie”, „La trei lei”, „Oituz”, „Cercul Militar”, „Bragadiru”, „Buzesti”, „Calul balan”). Debuteaza la Radio Bucuresti, intr-o emisiune in direct  in 1934.

Cu acompaniamentul tarafului Ion Matache a debutat si Maria Tanase la Radio la 20 februarie 1938. Tot in taraful sau a debutat si nepoata acestuia, Mariuca Matache (pe numele sau adevarat Aurica Ion), in fata publicului bucurestean in 1939.
Taraf Ion Matache Maria Tanase

Concerteaza frecvent cu numeroase alte glorii ale cantecului popular romanesc: Grigoras Dinicu, Maria Lataretu, Rodica Bujor, Ioana Radu, Victor Predescu, Marcel Budala, Toni Iordache si altii.

A fost si un renumit colectionar de viori, cu bune cunostinte in materie. Datorita meritelor sale, a fost decorat cu Medalia Muncii in anul 1947. Se stinge din viata la 27 august 1957 la Bucuresti.

Numele lui Ion Matache a patronat mai mulți ani un amplu spectacol-concurs de muzică populară (Concursul național al tarafurilor tradiționale „Ion Matache”) desfășurat în diverse localități argeșene cu bogate tradiții ale violonisticii populare (Conțești, Stâlpeni, Poiana Lacului, Bughea, Vâlcele, Costești) organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș. Ultima ediție a concursului a avut loc în 2008, în Mioveni.

Sep 182014
 

Dumitru Baicu Cacurica
Dumitru Baicu (Cacurică) - Taraf de Haiduci din Clejani

(n. 1931 – d. 09 septembrie 2007, Clejani) – 76 ani
Instrument: tambal mic (cimbalom), voce
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Nicolae Neacșu (Culai), Gheorghe Motoi, Petrică Boşorogul, Ion Şaică, Părvan Răgălie, Petre

Dumitru Baicu pe numele său adevărat, nu s-a născut la Clejani, el deplasându-se aici pentru a se însura cu o fată de-a locului, Floarea Moldoveanu.
Dumitru Baicu (Cacurică) a fost un maestru al ţambalului mic, un instrument cu 51 de corzi, purtat în jurul gâtului. Cacurică era recunoscut pentru faptul că putea cânta la fel de bine şi în picioare şi aşezat şi culcat şi mergând, talentul său netrădându-l niciodată. De asemenea, era foarte apreciat pentru vocea sa guturală şi plină de viaţă, acesta cunoscând un vast repertoriu de balade şi cântece tradiţionale în limbile română şi romani.

Dumitru Baicu Cacurica

Dumitru Baicu Cacurica

Dumitru Baicu (Cacurică) a declarat intr-un interviu:

În ’42 a murit taică-meu, când a venit de pe front, şi mi-a rămas ţambalul de la el. Şi-atuncea, cu ţiganii de aici, mă duceam şi eu şi învăţam cu ei. Mai veneau oameni bătrâni şi ne ziceau: ‘uite, tatică, cânt-aşa, fă aşa, drege-aşa, ne mai puneau să cântăm şi cu gura… alţii cu viorile… alţii cu câte-un violoncel din ăla mic, pe care-l târau după ei… ne strângeam cu toţii în ţigănie şi cântam cum dădea Dumnezeu.”

Comunităţi precum cea din Clejani le-au predat copiiilor, din generaţie-n generaţie, tehnici, cunoştinte şi meşteşuguri. Adesea se întâmplă ca asemenea comunităţi să pună apartenenţa profesională deasupra celei etnice.

Dumitru Baicu Cacurica

Dumitru Baicu Cacurica

În timpul erei comuniste, Cacurică a lucrat la sondele PETROM, muzica rămânând doar o pasiune pentru sfârşitul de săptămână. Apoi, Aubert a ajuns în Clejani şi viaţa sa s-a schimbat radical.

În 2002, înmormântarea bunului său prieten si coleg de trupă Culai, a înfăţişat un Cacurică distrus de durere, acesta exprimându-şi încă de atunci dorinţa de a se retrage. Totuşi, acesta a mai continuat să cânte alături de Taraf de Haidouks o perioadă, până când, în 2004, după moartea soţiei, acesta ia decizia de a se retrage definitiv. Vizitatorii lui din anii următori, aveau să povestească dezamăgiţi cum îl găsiseră singur, neîngrijit şi bolnav pe prispa casei sale din Clejani.

Dumitru “Cacurică” Baicu are doi copii. A murit la 9 septembrie 2007.

Cacurica

Cacurica

Dumitru Baicu Cacurica

Dumitru Baicu Cacurica

Sep 022014
 

Petre Manole - Taraf de Haiduci din Clejani
(n. 1923, Clejani – d. 1992, Bucuresti) – 69ani
Instrument: tambal, contrabas
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Nicolae Neacsu (Culai), Dumitru Baicu (Cacurica), Gheorghe Motoi, Petrică Boşorogul, Ion Şaică, Părvan Răgălie

Petre Manole a cântat la ţambal şi contrabas.
Am inceput să cănt de pe la 12 ani cu Moş Gheorghiu, care era viorist. Căntam pe la Coşoaca atunci, pe mălai

Cred că nu e comună prin preajmă la care să nu fi cântat“, spunea Petre într-un interviu. Tot el povestea cum a început să cânte şi cât câştiga: “Am început să cânt de pe la 12 ani cu Moş Gheorghiu, care era viorist. Cântam pe la Coşoaca atunci, pe mălai. Tatăl meu a fost ţamabalagiu şi aveam instrument în casă. Până în 1940 am învăţat… De la 12 ani mă lua Moş Gheorghiu la horă. Mă cerea la taică-meu. Aduceam şi eu două, trei ciure de mălai“.

Despre perioada armatei, Petre Manole nu a oferit prea multe detalii “am făcut armata la «Cinci Dorobanţi». De acolo am plecat pe front, in Apus. Am căzut prizonier la 18 octombrie 1944. Am fost rănit la Budapesta in spital, apoi m-au dus la Viena, in lagăr. Munceam acolo in fabrici şi am stat opt luni.

Am căntat la nunţi, Clejani, Bucşani, Malu Spart, Bragadiru, Vărtoapele, Teleorman, nici nu mai ţiu minte! Crevedia, Zădăriciu, Ghioreşti, Iepureşti, Vedea, Bulbucata, vreo cinci nunţi in Buturugeni. Cred că nu e comună prin preajmă să nu fi căntat! La prăvălii am căntat prima dată in Bolintin la mami Ştefăniţa cu Costică al Frusii. Mă lua Costică şi imi da şi mie 50 de lei. La Malu Spart am fost cu Ion Băsaru. Am căntat cu Ion Chiran, amăndoi angajaţi cu Duminica. La urmă ne-am mutat la Dumitru şi căntam cu frate-miu atunci. La urmă tot in Malu Spart, la Nicolae Burău, tot cu Duminica. La Bucşani am fost la Leana, la cocoana Leana nu mai ştiu cum ii spune,  la Leana Dogaru!”

Am căntat cu nea Mitică al Floarei, povestea lăutarul. “Ne plătea pe căte zece sărbători. Am căntat şi in prăvălie, şi la joc. Ne dădea dănsul afară că venea lumea la joc. Tot in Bucşani la Gheorghe Ghiaţă cu Culae al Ruţii, cu Neacşu Niculae şi cu Terente. Noi trei inşi căntam tot pe zece sărbători. Duminica am mai fost in Vadu Lat, la Săndulescu, la Nebunu, cu nea Mitică tot la prăvălie. La joc am mers numai aici vreo trei ani, in Clejani. Ne plătea in bucate, căte două duble de porumb de persoană pe an. Plăteau şi flăcăii, şi fetele. Plus insurăţeii. Am mai căntat la Bucşani tot pe bucate. Astea ţărăneştile imi plac mie, că pe astea modernele nici nu prea le cunosc eu aşa bine. N-am umblat in oraşe, ci in mai multe comune. Ilfov cu toate comunele din jur. Am două pogoane pe care mi le-au dat acuma. Cănd nu am de căntat mă duc la muncă, pe aici prin comună sau prin alte comune“, spunea Petre Manole.

Petre Manole Taraf de haiduci Clejani

Petre Manole – Taraf de haiduci Clejani

Marin Părvan, primarul comunei Clejani, işi aminteşte de vechea gardă a tarafului.
Petre Manole era o fire deschisă. De fel era ţambalist, frate cu vioristul Ion Manole. A mai avut un frate care era acordeonist. Şi ei, in familia lor, incercau să alcătuiască o formaţie, ca să aibă siguranţa că banii pe care ii căştigă rămăn la ei, că nu se păcălesc unii pe alţii.
Pentru că au fost şi unii care au dat dovadă de neseriozitate, luau căte două nunţi intr-o zi. Iar o nuntă ţinea căte trei zile. Petre Manole era un om de familie. Cred că la ora aceea nu era ţambalist mai bun decăt el. Se făceau chefuri aici, beau şpriţuri ori de căte ori se simţeau bine. Urmaşii lui Petre Manole căntă şi ei. Fiul lui, Manole Marin, căntă in Taraful din Clejani şi mai are un băiat, acordeonist. Nepotul lui e Ioniţă din Clejani.

Ei au fost cei mai buni lăutari din Clejanii de altădată. Au păstrat şi au transmis mai departe cântecul pe care l-au moştenit din bătrâni.

Apr 242014
 

Toni Iordache
Toni Iordache
(n. 17 decembrie1942, Baldana – d. februarie 1988, București) – 46 ani
Instrument: tambal
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Gheorghe Zamfir, Romica Puceanu, Gabi Lunca

Articole legate de Toni Iordache:
Stilul de interpretare al lui Toni Iordache – record intrat in GUINNESS BOOK
Toni Iordache arestat pentru detinerea ilegala de valuta

Toni Iordache s-a născut în decembrie 1942 în satul Bâldana (jud. Ilfov). Toni Iordache a urmat traditia muzicală a familiei sale (tatăl său cânta la tambal si ambii unchi cântau la vioara), începand să cânte la tambal din 1946 la varsta de 4 ani.

Toni Iordache si-a perfectionat cunostintele de tambal, invatand de la Mitica Ciuciu, un celebru tambalagiu al epocii. La numai 12 ani in 1954 câstigă un concurs pentru ocuparea unui post de tambalist si este angajat la orchestra Radio.În anul 1958 câstigă medalia de aur la “Welt Jugend Feier” în Viena, iar în 1960 este solicitat si ulterior angajat de orchestra “Ciocârlia”. Între 1960 și 1969, împreuna cu orchestra “Ciocârlia” are concerte în toată tara, dar si un turneu în Londra si unul la Moscova. În 1968 câstigă medalia de aur la “Festivalul Tinerilor Muzicieni” la Sofia.În anul 1969, mergând la un turneu la Paris împreună cu Gheorghe Zamfir si taraful său, renuntă la contractul cu orchestra “Ciocârlia” si, începând cu 1970, colaborează numai cu taraful mic condus de naistul Gheorghe Zamfir, cu care ajunge în Berlin si în Budapesta.

După 1970 cântă împreună cu fiul său Leonard Iordache (tambalist ca si tatăl său) Toni Iordache colaborează în anul 1973 cu orchestra de muzica simfonica NHK Orchestra, din Tokyo, și interpretează în Japonia, ca invitat, suita “Hary Janos” pentru tambal a lui Zoltan Kodaly. Din 1975 se alătură ansamblului Ion Onoriu unde cântă cu instrumentisti precum Costel Vasilescu sau Mielută Bibescu.
În anul 1985 se îmbolnăveste de diabet zaharat, îi este amputat un picior dar operatia nu ii salveaza viata si moare în cele din urmă în 1988 la Bucuresti. Prietenul si colegul de orchestra Costel Vasilescu (supranumit Costel Trompetistu’) s-a ingrijit de inmormantarea marelui artist.

Toni Iordache

Toni Iordache

Toni Iordache

Toni Iordache

Apr 232014
 

Mitica Ciuciu
Mitică Ciuciu

(n. 1913, Bucuresti – d. 1996, Bucuresti) – 83 ani
Instrument: tambal
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Iani-Marinescu Ciuciu, Grigoraș Dinicu, Lică Ștefănescu, Victor PredescuArticole legate de Mitică Ciuciu
Stilul de interpretare al lui Mitica Ciuciu

Mitică Ciuciu pe numele său real Dumitru Marinescu s-a născut în anul 1913 în București si a fost un țambalist virtuoz din România vestit în a doua jumătate a secolului XX.

Dumitru Marinescu-Ciuciu a fost un interpret de excepție la instrumentul său, posedând o tehnică și o expresivitate deosebită.

Din anul 1920 începe să învețe să cânte la țambal, cu renumitul țambalist Lică Ștefănescu. De la acelasi profesor Lică Ștefănescu a învățat și viitorul mare compozitor și țambalist Gheorghe Pantazi, rival cu Mitică Ciuciu.

Mitică Ciuciu debutează în anul 1934 la casa de discuri Electrecord cu piesele „Hora lui Fănică” și „Doina Oltului-Ciocârlia” cântând cu tarafului violonistului Fănică „Chioru” Vișan.

In anul 1944 concertează, la Viena, cu taraful lui Grigoraș Dinicu unde interpretează muzică lăutărească și muzică „națională”, folclorică românească dar și muzică internațională de café-concert.

În anul 1945 este solicitat de compozitorul Mihail Jora să cânte, împreună cu fiul sau Iani-Marinescu Ciuciu, propria sa transcripție pentru doua țambale, a Rapsodiei Române nr. 1 în la major, op.11 de George Enescu.

În anul 1946 este angajat în orchestra Ansamblului Sindicatelor din România, evidențiindu-și calitățile de bun acompaniator, posedând asa cum zicea marele Ionel Budișteanu „un ciocan” viguros, ferm și sigur pe armoniile și ritmurile date. În 1950 interpretează, sub conducerea dirijorului Sergiu Comissiona, Fantezia Concertantă pentru țambal și orchestra a compozitorului Florin Comisel.

Faima sa ca excepțional interpret la țambal, i-a atras pe mulți tineri ai vremii dornici a se perfecționa la acest instrument, devenindu-i mai apoi elevi, printre care copiii săi: Petre Marinescu Ciuciu zis Iani Ciuciu, Virginica Marinescu Ciuciu, Stela Marinescu-Ciuciu, ginerele său și fiul acestuia Nicolae Bob Stănescu zis „Valetul” și Florian Bob Stănescu (care se poate spune că a copilărit în casa lui Mitică Ciuciu), Nicolae Fieraru, Costel Pandelescu și nu în ultimul rând Toni Iordache, căruia i-a desăvârșit anumite posibilitați ale țambalului: tehnice și expresive.

În anul 1970 își prezintă propriile variațiuni pe tema “Anicuța neichii dragă”, în orchestrația lui Constantin Arvinte și sub conducerea dirijorului Victor Predescu, la premiera spectacolului “Pe aripile rapsodiei”, oferit publicului de către noul înființat ansamblu “Rapsodia română”.

În perioada 1970 – 1975 colaborează cu orchestrele “Barbu Lăutaru”, “Electrecord” și orchestra Radio, conduse de marii dirijori ai României: Nicu Stănescu, Ionel Budișteanu, Victor Predescu, Radu Voinescu și Marius Olmazu. În 1971, cu orchestra Ansamblului C.C.S. participă la turnee în toata Europa, notabile fiind concertele din Berlin și Paris, dar concertând și în Canada, la Montréal și în Japonia, la Tokyo. În același an, începe să compună o serie de variațiuni pe tema cântecului “Tudorițo, nene”, foarte cunoscut prin interpretarile anteriorare ale Ioanei Radu. Aceste variațiuni au fost transformate, prin acompaniament orchestral-simfonic, de către Constantin Arvinte și cedate lui Toni Iordache (ce a intrepretat această compoziție, în 1974, cu orchestra simfonică din Tokio).

Moare în anul 1996 la Bucuresti.