Mitică Ciuciu
Instrument: tambal
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Iani-Marinescu Ciuciu, Grigoraș Dinicu, Lică Ștefănescu, Victor PredescuArticole legate de Mitică Ciuciu
Stilul de interpretare al lui Mitica Ciuciu
Mitică Ciuciu pe numele său real Dumitru Marinescu s-a născut în anul 1913 în București si a fost un țambalist virtuoz din România vestit în a doua jumătate a secolului XX.
Dumitru Marinescu-Ciuciu a fost un interpret de excepție la instrumentul său, posedând o tehnică și o expresivitate deosebită.
Din anul 1920 începe să învețe să cânte la țambal, cu renumitul țambalist Lică Ștefănescu. De la acelasi profesor Lică Ștefănescu a învățat și viitorul mare compozitor și țambalist Gheorghe Pantazi, rival cu Mitică Ciuciu.
Mitică Ciuciu debutează în anul 1934 la casa de discuri Electrecord cu piesele „Hora lui Fănică” și „Doina Oltului-Ciocârlia” cântând cu tarafului violonistului Fănică „Chioru” Vișan.
In anul 1944 concertează, la Viena, cu taraful lui Grigoraș Dinicu unde interpretează muzică lăutărească și muzică „națională”, folclorică românească dar și muzică internațională de café-concert.
În anul 1945 este solicitat de compozitorul Mihail Jora să cânte, împreună cu fiul sau Iani-Marinescu Ciuciu, propria sa transcripție pentru doua țambale, a Rapsodiei Române nr. 1 în la major, op.11 de George Enescu.
În anul 1946 este angajat în orchestra Ansamblului Sindicatelor din România, evidențiindu-și calitățile de bun acompaniator, posedând asa cum zicea marele Ionel Budișteanu „un ciocan” viguros, ferm și sigur pe armoniile și ritmurile date. În 1950 interpretează, sub conducerea dirijorului Sergiu Comissiona, Fantezia Concertantă pentru țambal și orchestra a compozitorului Florin Comisel.
Faima sa ca excepțional interpret la țambal, i-a atras pe mulți tineri ai vremii dornici a se perfecționa la acest instrument, devenindu-i mai apoi elevi, printre care copiii săi: Petre Marinescu Ciuciu zis Iani Ciuciu, Virginica Marinescu Ciuciu, Stela Marinescu-Ciuciu, ginerele său și fiul acestuia Nicolae Bob Stănescu zis „Valetul” și Florian Bob Stănescu (care se poate spune că a copilărit în casa lui Mitică Ciuciu), Nicolae Fieraru, Costel Pandelescu și nu în ultimul rând Toni Iordache, căruia i-a desăvârșit anumite posibilitați ale țambalului: tehnice și expresive.
În anul 1970 își prezintă propriile variațiuni pe tema “Anicuța neichii dragă”, în orchestrația lui Constantin Arvinte și sub conducerea dirijorului Victor Predescu, la premiera spectacolului “Pe aripile rapsodiei”, oferit publicului de către noul înființat ansamblu “Rapsodia română”.
În perioada 1970 – 1975 colaborează cu orchestrele “Barbu Lăutaru”, “Electrecord” și orchestra Radio, conduse de marii dirijori ai României: Nicu Stănescu, Ionel Budișteanu, Victor Predescu, Radu Voinescu și Marius Olmazu. În 1971, cu orchestra Ansamblului C.C.S. participă la turnee în toata Europa, notabile fiind concertele din Berlin și Paris, dar concertând și în Canada, la Montréal și în Japonia, la Tokyo. În același an, începe să compună o serie de variațiuni pe tema cântecului “Tudorițo, nene”, foarte cunoscut prin interpretarile anteriorare ale Ioanei Radu. Aceste variațiuni au fost transformate, prin acompaniament orchestral-simfonic, de către Constantin Arvinte și cedate lui Toni Iordache (ce a intrepretat această compoziție, în 1974, cu orchestra simfonică din Tokio).
Moare în anul 1996 la Bucuresti.