Gore Ionescu era un lăutar viorist, fără şcoală. Chiar el spunea: “Ştiu doar puţin, să mă iscălesc“. Era insă un foarte bun instrumentist, cu o tehnică violonistică excepţională. Din punctul de vedere al vocii era modest, dar putea, ca oricare lăutar adevărat, să cănte in acelaşi timp şi cu vocea şi cu vioara.
Gore Ionescu
Faptul că era un foarte bun lăutar este atestat şi de peregrinările lui nu numai prin ţară, ci şi prin Europa, care s-au intămplat inainte de război. “Am colindat ţara şi Europa cu societăţile (asociaţiile) de dansuri din Bucureşti. Am făcut armata la Tărgovişte. Pănâ să am 26 de ani am stat numai in Teiş, dar iarna plecam pe la ţară, la munte. Am fost pe la Cernăuţi. Barem cu horile am colindat toată ţara, in oraşe n-am stat decăt aşa, căte două-trei zile. In schimb am fost in Franţa, la Nisa, in Italia, in Serbia, tot cu horile romăneşti”, spunea Gore Ionescu. Ca urmare, cu aceste societăţi de dansuri călătorea. Ele făceau regulat turnee in străinătate. Se ştie că la expoziţia universală de la Paris au ieşit pentru prima oară lăutarii in Occident.
Europenii, prinzănd imediat gustul muzicii şi dansurilor romăneşti, au inceput turnee regulate ale societăţilor de dansuri.
Spre deosebire de urmaşii şi fiii lui, Aurel şi Victor Gore, care au mers in primul rănd pe folclorul urban şi de mahala, vocal instrumental, Gore Ionescu are 99% din repertoriul alcătuit numai din folclor rural. Era un lăutar de ţară! Asta nu inseamnă că nu putea să cănte şi folclor urban. Sunt căteva piese, hora de concert, care dovedesc că, avănd o tehnică instrumentală foarte bună, putea să abordeze şi folclorul urban.
Ar trebui să menţionăm ca originari ai Teişului, judeţul Dămboviţa, in afară de familia Gore, şi Familia Puceanu. Ion Puceanu, tatăl Romicăi, a căntat cu Gore Ionescu.
Aveau un taraf in care au căntat impreună. Din el mai făcea parte şi Tudor Marin. Gore Ionescu şi Ion Puceanu erau insă vioara intăi, actorii principali. Era o vioară secundă – Vasile Dumintru, un ţambalagiu – Costică N. Dobrică şi un alt cobzar – Măslină Gheorghe. Măslină l-a secondat tot timpul pe Gore Ionescu, a căntat mereu cu el. Fie că erau intr-un taraf mai mare, fie numai la nunţile mici sau petreceri, căntau numai ei doi. Atăt de bun cobzar era şi atăt de ataşat familiei Gore incăt acelaşi Măslină Gheorghe l-a acompaniat pe Aurel Gore la inregistrările pe care acesta le-a făcut in studioul Institutului de Etnografie şi folclor prin anii 1950, tot pe cilindri de fonograf. Avem foarte multe piese, numai instrumentale, cu Aurel Gore la vioară şi Gheorghe Măslină la cobză.
Victor Gore
Iată căteva titluri de piese care au aparţinut lui Gore Ionescu: “Hora miresii”, “Voalul miresii”, “De ginere”, “Floricica din Muscel”, “Ciocărlanul din Muscel”, “Ciocărlanul din Teleorman”, “Ciocărlanul din Rămnic”, “Ciofu”, “Ceasornicul”, “Brăul din Muscel”, “Mărgărita”, “Coasa”, “Horă vlăscenească”, “Hora 7 scări”, “Sărbă din Argeş”, “Iancu Jianu”, “Ţăntăraşul”, “Ca la uşa cortului”.Un repertoriu deosebit, un lăutar de excepţie.