Aug 122014
 

Fanica Luca
Fănică Luca

(n. 5 aprilie 1894, Ploiesti – d. 26 octombrie 1968, Bucuresti) – 74 ani
Instrument: nai
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Gheorghe Zamfir, Ionel Budișteanu, Victor Predescu, Nicu Stănescu

Articole legate de Fanica Luca
Şcoala de nai a lui Fanica Luca

Fănică Luca (numele adevărat Iordache Luca Ștefan) s-a nascut in anul 1894 la Ploiesti si a fost un naist virtuoz, vocalist și șef de orchestră rom din România. Este considerat unul dintre cei mai talentați naiști din toate timpurile, fiind apreciat de compozitorul George Enescu drept „cel mai bun suflător pe care l-am auzit până azi (Expoziția Universală de la New York, 1939”.

Fănică Luca a fost și un pasionat profesor de nai. Între elevii care au studiat sub îndrumarea lui se numără naiști de mare talent, precum Gheorghe Zamfir, Radu Simion, Damian Luca (nepotul său), Nicolae Pîrvu.

In perioada interbelică, Fănică Luca a fost considerat cel mai mare naist din lume.
Părintele “fluieraşului” a fost solicitat in turnee internaţionale şi angajamente la celebrele teatre “Palladium” din Londra şi “Chatellet” din Paris. De aceea, cele mai multe dintre creaţiile sale şi-au găsit locul pe plăcile editate de cele mai reprezentative case de discuri din Europa. “His masters voice – Gramophones and Records” din Marea Britanie ii lansează albumul “Foaie verde de trei sfanţi (ia-mi cuţitul din ficaţi)”.
Fermecaţi de interpretarea naistului, britanicii adaugă pe coperta discului un titlu simbolic: “Trei calităţi vitale: un mare artist, cea mai bună inregistrare, reproducere perfectă”. Aceeaşi casă de discuri face cunoscut publicului internaţional şi albumele “Mă muncesc puică de-un an“, “Să simţi şi tu ce este amorul“, “N-am să trăiesc căt pămăntul“, “Sănge rău” şi “Lele – a dracului mai eşti“.

Fanica Luca

Fanica Luca

Ulterior, germanii de la “Homocord Electro“, in colaborare cu “His masters voice”, lansează “La Ciolpani, la Crucea Inaltă“.

O parte dintre romanţele lui Fănică Luca au fost editate şi de casele de discuri din Romănia. “Cel mai mare, cel mai ieftin, cel mai conştiincios magazin de muzică, «La Harpa», din Craiova”, pune in circulaţie albumul “Lampa”, in cadrul căruia naistul a fost acompaniat de formaţia “Salomeea”. Tot “La Harpa” răspăndeşte şi discul “Văluica”. Fănică Luca a apelat la aceeaşi orchestră, aflată sub bagheta lui Petrică Salomeea.

Casa de discuri “Plăci Odeon“, aflată sub auspiciile Operei Naţionale Bucureşti, contribuie şi ea la succesul naistului, ingrijind apariţia albumului “Fănică Luca – Tenor”. Discul conţinea piese precum: “Sănge rău la ce mi-aşi face”, “Boală, boală”, “N-ai să ştii niciodată”, “Lampa”, “Olteanul pe drum”, “Ai pitiş, pitiş”, “Ţii tu minte, fă, Lenuţă”, “Văluica”, “Eram tănăr ca frăguţa” şi “Mănă Gheorghe boii bine”.

Orchestra Fanica Luca

Orchestra Fanica Luca

După momentul iniţial de apariţie a căntecelor sale pe plan internaţional, fapt datorat caselor de discuri europene, instituţia “La Barbu Lăutaru” Matei, magazin special de piane, note, instrumente muzicale, gramofoane, plăci şi ace, preia albumul “Pentru tine, fă, Ileano”. “La Barbu Lăutaru” a păstrat insă emblema sub egida căreia a apărut albumul: grandioasa “His masters voice”.

“Toţi naiştii de astăzi l-au avut ca profesor pe Fănică Luca”, afirmă Verman. “Pentru cei care nu ştiu acest lucru, naiul este considerat un instrument cu puteri demiurgice. Muzica ce naşte din instrumentul respectiv este căntată in biserici. De aceea, intre interpret şi nai trebuie să existe o relaţie specială. Pentru studenţii lui Fănică Luca era o corvoadă plăcută, deoarece pretenţiile profesorului erau ridicate. Cerea tuturor elevilor săi ca 8-10 ceasuri pe zi să repete, pentru a se menţine. A inregistrat foarte puţin! Nu a făcut rabat de la calitate. De altfel, toţi aceşti mari interpreţi au un numitor comun: acela că nu au căntat cu mediocrităţi. Şi mai au o caracteristică: niciodată nu căntau o piesă la fel. Ca in cazul muzicii jazz improvizau ori de căte ori simţeau nevoia. Fănică Luca a ajuns din intămplare să cănte la nai. Interpreta la mai multe instrumente, căntase intr-un taraf. Dar naiul l-a atras, după cum insuşi spunea, prin originalitate.

Nu există naist care să nu-i recunoască valoarea. Gheorghe Zamfir a avut şansa să ajungă, printr-o intămplare, in faţa lui Fănică. Gheorghe Zamfir cănta la acordeon şi venise cu tatăl său din Găeşti să se inscrie la secţia acordeon. Dar nu erau clase. Cănd să plece s-a intălnit cu Fănică Luca. S-a uitat la el, la conformaţia feţei lui… şi l-a luat la secţia nai.

Fanica Luca naist

Fanica Luca

 

Mar 202014
 

Gheorghe Zamfir este autor a peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic. Maestrul Gheorghe Zamfir şi-a propus să realizeze integrala compoziţiilor sale în stil folcloric, cameral, simfonic, pop-folk, vocal-simfonic şi sacru, lucrând şi la Opera Dracula, lucrare în 2 acte după un libret al scriitorului George Astalosh.

Creații muzicale originale:

Doina de jale și Doina ca de la Vișina, compoziții pentru nai în spirit popular (1966)
Misa pentru Pace, pentru nai, cor, orgă și orchestră (1974)
Ciobanasul singuratic (1979)
Concert pentru nai și orchestră (1982)
Cvintet pentru nai și cvartet de coarde (Cvintetul Plopilor, 1984)
Messă pentru Pace (1984)
Conceptul muzical Totus Tuus, set de piese pentru nai, orgă și grup vocal bărbătesc (2005)

Discografie selectiva:

A feeling of Christmas (1999)
Glorious pipes (1999)
Die goldene Panflöte (1998)
Lonely shepherd (1997)
Songs of Romance, Vol. 1 (1997)
Like a breaze (1997)
Gheorghe Zamfir – Collection (1997)
Panfloete und Orgel, Vol. 1 (1997)
Panfloete und Orgel, Vol. 2 (1997)
Panflute hits (1997)
Comme une brise (1995)
Panpipe moods (1995)
Das Klagende Lied des Einsamen Hirten (1995)
Der zauber der Panflöte (1995)
King of the Pan Flute – and Other Favorites – (1994)
Comme une brise (1994)
L’ame roumaine (1994)
Das klagende lied das ein (1994)
Romanian Flute (1993)
Love songs (1991)
Greatest hits (1990)
Fantasy (1990)
Beautiful dream (1988)
Classics by candlelight (1988)
Harmony (1987)
Picnic at Hanging Rock (1977)
Impressions (1977)
The Fantastic Gheorghe Zamfir (1971)
Sunetul românesc – Colecția de Aur, Vol. 1 (2002)
Anii 70 – Colecția de Aur Vol. 2 (2002)
Anii 70 În lume – Colecția de Aur Vol. 3 (2002)
Melodii Celebre – Colecția de Aur, Vol. 4 (2002)
Opere nemuritoare – Colecția de Aur, Vol. 5 (2002)
Cele mai frumoase Doine – Colecția de Aur, Vol. 6 (2002)
Murmures de la Foret (Forest Murmers) (2002)
Music from the movies (2002)
Legenda Românească (2001)
Love Story Of The Panpipe – Classical – 60 Years Jubilee (2001)
Love Story Of The Panpipe – Folklore – 60 Years Jubilee (2001)
En France (2001)
A feeling of romance (2000)
Flutes romatines 1 (2000)
In Scandinavia (2000)
Millenium collection (2000)
Flute de Pan et orgue (2007)
Gheorghe Zamfir and friends (2007)
Koenig der Panfloete (2007)
Antonio Vivaldi : Anotimpurile (2006) – impreuna cu TRAFFIC STRINGS QUINTET – premiera mondiala
TOTUS TUUS – In memoriam Ioan Paul II (2005)
Doina de l’amour (2004)
Magic of the panpipes (2004)
20 panpipe favourites (2003)

Mar 202014
 

Gheorghe Zamfir

Gheorghe Zamfir
(n. 06 aprilie 1941, Gaesti, Jud. Dambovita)
Instrument: nai, dirijor
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Laurence Foster, Toni Iordache, Neil Black, James Last

Articole legate de Gheorghe Zamfir:

Gheorghe Zamfir este un naist virtuoz și compozitor român, supranumit Regele naiului. Pe lângă prestigioasa carieră de muzician, se manifestă ca artist și în domeniul literar și al artelor plastice, publicând versuri, eseuri și o carte autobiografică și expunând picturi proprii în țară și în străinătate.

În 1955 se înscrie la şcoala specială de muzică din Bucureşti (astăzi Liceul de Muzică Dinu Lipatti), la clasa profesorului Fănică Luca. Această ­şcoală a urmat-o în paralel cu cea de cultură generală pe care le-a terminat în 1961, având profesori eminenţi ca Filaret Barbu-armonie, Jurebiţă Matei-teorie şi solfegiu, Constantin Romaşcanu-ansamblu coral, Emilia Wlangali, Maria Apostolescu şi Dan Mizrahi-pian, Viorel Cosma-istoria muzicii, Vasile-folclor. Din generaţia sa, numită generaţia de aur, a avut colegi străluciţi care au devenit mari reprezentanţi ai artei româneşti în ţară şi-n lume: Cristescu Crimhilda, Eugen Ciceu, Radu Lupu-pian, Benone Sinulescu, Ileana Constantinescu, Maria Butaciu-canto, Caţianis Ion, Frâncu Virgil-flaut, Soare Marin-trombon, Dan Mândrilă-saxofon, Teutsch Gotz, Weissman Eduard-violoncel, Guthler Wolfgang-contrabas, Stoianovici Tiberiu, Ţifu Mircea-vioară, Nenoiu Miltiade-fagot, Paul Staicu-corn, Aurelian Octav Popa-clarinet, Băcanu Laurenţiu-percuţie, Daniel Podlovski-vioară. După terminarea Liceului de Muzică şi a bacalaureatului in anul 1961, se înscrie la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti pe care îl absolvă în 1966 la pedagogie, iar în 1968 la clasa de dirijat de cor cu Dumitru D. Botez şi dirijat orchestră cu Iosif Conta. Printre profesorii eminenţi avuţi la Conservator amintim pe Victor Iusceanu-teorie şi solfegiu, Aurel Stroe şi Ştefan Niculescu-forme, Gheorghe Dumitrescu-armonie, Octavian Lazăr Cozma-istoria muzicii, Emilia Comişel-folclor, Iosif Czire-citire de partituri, Ion Miclea-ansamblu coral, Dumitru D. Botez-dirijat de cor. În 1966 este angajat dirijor la Ansamblul Ciocârlia având sub bagheta sa 300 de artişti: corul, corpul de balet, orchestra simfonică, orchestra populară şi solişti printre care Angela Moldovan, Aurelia Fătu Răduţu, Ion Cristoreanu, Simion Pop, Maria Butaciu, Benone Sinulescu, Irina Loghin, Maria Păunescu, Ion Dolănescu, Maria Ciobanu, Dumitru Constantin, Ilie Udilă, Toni Iordache, Marin Chisăr şi alţii. În această perioadă apar primele mari compoziţii, aranjamente şi orchestraţii, primele compoziţii datând de la vârsta de 18 ani printre care coruri la 4 voci, prima metodă de nai editată mai târziu la Paris, în anul 1975, la editura Chappell, Hora de virtuozitate, Hora Bucureştiului, Sârbă Oltenească, care au făcut parte din primele discuri editate în 1959. Între 1960 şi 1970 efectuează primele turnee în R.F.G., Elveţia, URSS, China, Grecia cu Ansamblul Ciocârlia, cu Ansamblul Armatei Române condus de generalul Dinu Stelian şi cu Liceul de Muzică din Bucureşti având un succes fulminant! După ce a obţinut în 1959 premiul I şi titlul de Laureat pe ţară, a efectuat în acelaşi an primul turneu în Polonia, înregistrând primele melodii, compoziţii proprii în stil folcloric în orchestra populară a Radiodifuziunii Române dirijată de Radu Voinescu, urmând alte turnee în URSS şi Grecia până în 1964, soldate cu premiul I la Levadia (Grecia). În 1966 realizează primul disc Electrecord care conţine în mod exclusiv compoziţiile sale în cel mai autentic stil popular printre care faimoasele piese: “Doina de Jale” şi “Doina ca la Vişina”, iar în 1968 înregistrează al II-lea disc, fapt extraordinar în acea vreme. În 1969 pleacă prin demisie de la ansamblul Ciocârlia, iar în 1970 formează primul taraf concertistic cu care excelează la Paris pe scena Teatrului “Vieux Colombier” în 45 de recitaluri cântând pentru prima oară la cele 4 naiuri- soprano, alto, tenor, bas- pe care însuşi le-a creat în 1968. Această invenţie a dat posibilitatea mai apoi de a introduce naiul în toate stilurile şi genurile muzicale revoluţionând sunetul la scară universală, câştigând sufragii unanime din partea celor mai mari muzicieni ai lumii printre care: Sergiu Celibidache, Hanz Holliger, Maurice Bourg, Henry Dutilleux, Pierre Boulez şi alţii. În 1972 crează stilul Nai- Orgă, introducând repertorii noi şi lărgind considerabil paleta de expresie şi interpretare a naiului. În 1974 compune prima “Messă pentru Pace” pentru nai, cor, orgă şi orchestră, înregistrată la Bucureşti cu Orchestra Radio şi Corul Madrigal, dirijor Marin Constantin ­şi Paul Popescu. În 1978 introduce naiul în orchestra simfonică cu stilul “Pop”. În 1982 crează prima rapsodie şi primul concert pentru nai şi orchestră pe care le înregistrează pentru Philips cu Filarmonica din Monte Carlo, la pupitru Laurence Foster. După o carieră muzicală de succes, în 1982, în plin comunism, dedică un concert lui Dumnezeu. Cade în dizgrația cuplului Ceaușescu. Este nevoit să plece în exil. „Urlând de durere, cu inima sfâșiată în bucăți, am luat drumul exilului, în luna martie 1982, cu două valize și cu naiurile la spinare. Pașaportul mi l-a băgat în buzunar fostul ministru de Externe, Ștefan Andrei, care mi-a spus: “Pleci și nu te mai întorci. Altfel, Ceaușescu te omoară!”. Exilul a fost absolut teribil pentru mine. Dacă nu plecam din țară eram arestat, condamnat și poate pierdut fizic.” Cariera sa continuă și în exil, bucurându-se de succes mondial. Primește numeroase premii și distincții. În 1986, în Canada, din relația cu Susan Nichols, i se naște unicul fiu, Emmanuel Teodor Zamfir, actualmente baterist într-o formație rock din Montreal. În 1984 crează primul cvintet pentru nai ­şi cvartet de coarde “Cvintetul Plopilor” pe care-l cântă cu Cvartetul Orford din Toronto în transmisie directă la radio, apoi compune numeroase lucrări camerale pe care le execută cu celebrul Cvartet Enescu în Franţa şi Germania. În 1986 înregistrează primul disc cu repertoriul baroc printre care Dublul Concert în re minor pentru vioară şi oboi de J.S.Bach cu British Chamber Orchestra şi Neil Black la oboi. În 1979 înregistrează cu orchestra James Last faimoasa melodie “Ciobănaşul singuratic” care a devenit un succes mondial. Au urmat turnee în SUA la Carnegie Hall, Lincoln Washington şi Kenedy Center, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, Canada, Africa de Sud, Scandinavia, Belgia, Franţa, Elveţia, Austria, Japonia unde are un uriaş succes, fiind invitat la Palatul Imperial. Obţine peste 90 de discuri de aur şi platină, 4 discuri de aur în Africa de Sud, 4 discuri de platină în Noua Zeelandă, 4 discuri de aur în Australia, 15 discuri de platină în Canada, bătând toate recordurile cu 5 milioane de discuri vândute. În Statele unite obţine două discuri de aur fapt unic pentru un artist European la acea vreme. În Franţa, Germania, Austria şi Belgia primeşte titluri şi medalii, discuri de aur şi de platină. Ordinul Meritul Cultural al Franţei, titlul de ofiţer şi cavaler al Franţei, Belgiei şi Luxemburg. Între 1988-1990 este primit de trei ori la Vatican fiind primul muzician care a cântat în timpul mesei private a Papei Jean Paul al II-lea primind medalia Vaticanului şi de două ori diploma Universităţii Don Bosco din Roma. Primeşte de două ori medalia de aur a Asociaţiei din cadrul Academiei “Arta-ştiinţe şi Litere” a Franţei, de două ori premiul Academiei Charles Gros, premiul Titera de aur în Franţa ­­şi Săgetătorul de aur în Italia, discuri de aur în Elveţia şi Germania. Turnee prestigioase în America Latină, în Columbia unde primeşte ordinul Comandorului din partea preşedintelui, în Ecuador şi Venezuela unde este invitat pentru o mare campanie publicitară cu ocazia filmului “Ciao Cristina”, care întrebuinţează o compoziţie de-a sa ca temă principală. Este solicitat pentru înregistrarea muzicii filmului “Marele blond cu pantof negru” a producătorului francez Ives Robert,  “Picnic at Hanging Rock” în Australia, “Once upon a time  in America”, “Karate Kid”, la Hollywood şi în Italia de către compania Paramount, în 1975 pentru filmul “Brâncuşi şi mânăstirile din Moldova”, în anul 1978 compune muzica filmului “Blestemul pământului şi blestemul iubirii” sub regia lui Mircea Mureşan după romanul “Ion” de Liviu Rebreanu la care obţine premiul I pentru compoziţie, în 1996 înregistrează muzica filmului macedonean ”Lacul” şi în 2004 interpretarea melodiei “Păstorul Singuratic” este folosită de regizorul Tarantino în filmul “Kill Bill”. Toate aceste filme au avut un imens succes mondial. După 1990 revine din exil şi îşi continuă concertele şi turnee în Franţa, Elveţia şi mai ales Turcia unde este declarat cel mai popular compozitor şi artist al secolului XX. În 1995 se căsătorește cu Marie Noëlle, la Paris. Revenit în România după Revoluția din 1989, traversează o perioadă de dificultăți financiare din cauza datoriilor acumulate față de fiscul francez, care îi confiscă posesiunile din Franța. Acest fapt nu îl împiedică să își continue cariera artistică. Autor a peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic, Gheorghe Zamfir a desfăşurat o asiduă activitate ca profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a creat prima catedră de nai din lume, continuând să concerteze pe scenele cele mai prestigioase cu orchestre simfonice, camerale, recitaluri cu pian sau orgă, ori cum grupul folcloric impunându-se de peste cinci decenii ca unul din cei mai mari artişti ai lumii şi cu siguranţă cel mai complex muzician român în viaţă, cel mai cunoscut în lume, cel mai celebru, fiind în acelaşi timp poet cu trei volume de versuri tipărite, scriitor, estet cu două volume tipărite plus o metodă de nai şi în ultimul timp pictor cu patru expoziţii în ţară ­şi străinătate. La peste 70 de ani de viaţă, Maestrul şi-a propus să realizeze integrala compoziţiilor sale în stil folcloric, cameral, simfonic, pop-folk, vocal-simfonic şi sacru, lucrând şi la Opera Dracula, lucrare în 2 acte după un libret al scriitorului George Astalosh. “Muzician complet, virtuoz tulburǎtor, Gheorghe Zamfir posedǎ o personalitate iradiantǎ. Electrizeazǎ o salǎ din câteva mǎsuri”, titra publicaţia elveţianǎ L’impartial, în 1970. “Aceastǎ muzicǎ n-are vârstǎ. Ea este viaţa de toate zilele a unui popor şi natura care-l înconjoarǎ”, consemna Valeurs Actuelles, din Franta, în 1971. France Soire nota în 1971: “Zamfir şi naiul sǎu: o muzicǎ ce te face sǎ visezi (…) Te aruncǎ într-un extaz aproape de beatitudine, liniştit, fǎrǎ exces, chiar fǎrǎ sǎ-ţi dai seama”. Acestea sunt doar câteva exemple care contureazǎ universul creat prin sunet de maestrul Gheorghe Zamfir. A vândut peste 120 milioane de discuri pe toată planeta şi are peste 160 de discuri înregistrate, palmares care nu a fost realizat de nici un român până în prezent.

Gheorghe Zamfir

Gheorghe Zamfir

Gheorghe Zamfir

Gheorghe Zamfir

Gheorghe Zamfir

Gheorghe Zamfir

Mar 132014
 

Aurel Gore

Aurel Gore
(n. 1928, Bucuresti – d. 1989, Bucuresti ) – 61 ani
Instrument: vioara
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Romica Puceanu, Aurel Gore, Ilie Udila

Articole legate de Aurel Gore:

Aurel Gore se află printre instrumentiştii care au lăsat in urmă veritabila artă a lăutăriei, a fost un virtuoz al viorii, un om care nu ştia notele, dar işi punea sufletul pe strune.

Aurel Gore (numele sau real a fost Aurel Dima) s-a născut în 1928 în București, fiind fiul violonistului Gore Ionescu. În 1937 se mută la Târgoviște cu familia.

Începe să învețe să cânte la cobză din 1938 instruit de Gheorghe „Vetoi” Măslină, dar din 1940 renunță la aceasta în favoarea viorii, îndrumat de tatăl său.

Din 1945 începe să cânte ca vioară a doua, în taraful tatălui său, în această perioadă perfecționându-și tehnica cu alți muzicanți din Târgoviște, dar și din Teiș sau București, dintre acestia amintim pe Petrică „Gușă” Linte sau Ion Puceanu).

In  anul 1946 se alătură ca vioara secundă, tarafului lui Vasile Chira format din Vasile Chira (vioară), Gogu’ Chira (țambal mic), și Grigore „Vetoi” Măslină (cobza), în 1948 preluând conducerea tarafului odată cu moartea acestuia. În această perioadă compune primele sale piese instrumentale (câteva cântece de pahar și cântecul lăutăresc „Mariuță, Marioară”).

În 1949 revine în București, în cartierul Floreasca. Din 1950 începe să cânte la restaurantul „Buzoianu`”, împreuna cu Gheorghe Măslină, mutat și el recent în București. În 1951 se alătură echipei de dansuri populare „Vasile Roaită”.

În 1952 înregistrează primul disc la Electrecord, iar în 1953 este angajat la Teatrul Giulești, unde îl cunoaște pe Ilie Udilă, cu care începe să colaboreze.

Din anul 1957 începe să cânte cu taraful sau format din: Aurel Gore (vioară), Victor Gore (acordeon), Mitică “Ochi-Beliți” Ionescu (țambal), Costel Iordache (contrabas), Costel Vasilescu (trompetă) și Grigore Vetoi Măslină (cobză).

Vârful carierei sale este materialul de debut al Romicăi Puceanu din 1964, Aurel Gore conducând taraful ce o acompaniaza.

Aurel Gore

Romica Puceanu cu Taraful Fratilor Gore

Înregistrează până la începutul anilor `70 alături de Gabi Luncă, Dona Dumitru Siminică, dar și alte câteva discuri mici împreună cu fratele sau, Victor Gore. Moare în 1989 la București.

Aurel Gore

Aurel Gore