Nov 202014
 

Constantin Eftimiu
Constantin Eftimiu
(n. 1908, Preasna, Jud. Calarasi - d. 1988, Giurgiu) – 80 ani
Instrument: vioara
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Nicu StănescuFanică „Chioru” Vișan, Costel Trompetistul, Mitică CiuciuRomica Puceanu, Gabi Luncă

Articole legate de Constantin Eftimiu:
Constantin Eftimiu – Stilul muzical

Constantin Eftimiu, lăutar și violonist român  s-a născut în anul 1908 în satul Preasna, Călărași, într-o familie de vechi lăutari .

În copilărie a rămas orfan de ambii părinți și a fost adoptat împreună cu ceilalți frați ai săi de către o soră din partea tatălui, care locuia la București.

A crescut și s-a format în mahalaua din Șoseaua Iancului, unde în perioada interbelică exista cartierul lăutărilor și unde s-au format de-a lungul timpului numeroși instrumentiști, soliști vocali sau conducători de formații muzicale. Acolo, copiii de lăutari începeau să cânte de mici pe instrumentele părinților sau ale fraților mai mari, la început în joacă, apoi treptat, joaca se transforma în pasiune pentru instrument și pentru muzica cântată în familie.

Așa a început și Constantin Eftimiu să cânte la vioară în anul 1924 alături de vecinii și prietenii si săi care au devenit mai târziu colegi de formație: Fanică „Chioru” Vișan, Mitică „Ochi Beliți”, Costel Trompetistul, Costică al Profirii, Marian Ciupitu sau Mitică Ciuciu.

Până la plecarea pe front, unde a participat la luptele de la Odessa, a cântat la diferite localuri bucureștene, cum ar fi Herăstrau sau Floreasca, participând la petrecerile organizate în cartierele sau prin satele din apropiere. După terminarea războiului, unitatea sa a fost trimisă la Giurgiu, unde Constantin Eftimiu s-a stabilit până la stârșitul vieții, câștigându-și existența practicând meseria de lăutar.

I-a plăcut să aibă casa lui și o familie numeroasă, probabil să compenseze faptul ca el a rămas orfan de ambii părinți la o vârstă fragedă și a crescut în casa unei mătuși. În familie a fost un om deosebit care și-a iubit în egală măsură soția, care era fiica unui lăutar vestit, și cei cinci copii, pe care i-a crescut și i-a îngrijit exemplar.

Cei doi băieți, Constantin (Gică) și Nicușor, au urmat și ei meseria tatălui lor, reușind să se facă cunoscuți ca buni instrumentiști.

Constantin Eftimiu

Constantin Eftimiu

A cântat în diferite formații din numeroase localuri giurgiuvene de atunci, iar mai târziu, când au fost desființate localurile particulare, a cântat cu orchestra proprie la nunți, în București.

După instaurarea noului regim în 1948, a fost chemat la orchestra populară a casei de cultură din Giurgiu, cu care a început să facă înregistrări la Radiodifuziunea Română, și, în paralel, la casa de discuri Electrecord, cu orchestra Nicu Stănescu. Melodiile înregistrate la Electrecord au apărut pe câteva discuri de ebonită în jurul anilor ’50.

Ocazional a cântat pe litoral la restaurantul „La calul Bălan” din Neptun împreună cu Romica Puceanu și Gabi Luncă, la localul frecventat de persoane din conducerea regimului comunist, printre ei fiind și Nicu Ceaușescu, iubitor de muzică lăutărească. Constantin Eftimiu trebuia să poarte, atunci când cânta, un costum din epoca lui Barbu Lăutaru, care să evoce figura marelui rapsod.

A murit în anul 1988 la Giurgiu la vârsta de 80 de ani, lăsând amintirea, unei mari personalități și a unei voci de aur.

Constantin Eftimiu - Disc Electrecord

Constantin Eftimiu – Disc Electrecord

Sursa: Wikipedia

Nov 202014
 

Nicu Bela
Nicu Bela
(n. 31 decembrie 1940, Bucuresti – d. februarie 1993, București) – 53 ani
Instrument: acordeon, voce
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Ion NamolToni Iordache, Costel Trompetistu, Mitica Ciuciu, Titi Coada, Bebe Stefan, Gheorghe Lambru, Aurel Gore

Nicu Bela pe numele adevarat Nicolae Niculescu a fost un cunoscut acordeonist și lăutar virtuoz din România. S-a născut pe 31 decembrie 1940, în București, în vremurile tulburi ale războiului care începuseră să-și facă simțită prezența, fiind fiul lui Stoiculeț. Cei din familia lui nu erau neam de lăutari dar timpul petrecut în mahala alături de muzicanți îl fac să îndrăgească muzica lăutărească și în special acordeonul.

Începe de mic să cânte încercând să fure meseria de la bătrânii instrumentiști din cartier. Pe la douăzeci de ani devenise un foarte bun acordeonist de care începuse să se vorbească în București în termeni laudativi.

Nicu Bela si taraful

De la stânga la dreapta: Costel Trompetistu(trompetă), Nicu Bela (acordeon), Marian Grigore (vioară), Fane Bobeșteanu Jr. (țambal)

În anii ’60 este cooptat în taraful lui Ion Nămol alături de Constantin Eftimiu, Florică Calu, Mitică Ciuciu și Costache „Hopa Mitică” Florea, la vremea aceea cei mai apreciați lăutari, alături de care Bela își desăvârșește tehnica interpretativă.
Faptul că a cântat alături de acești lăutari, l-a obligat foarte mult și l-a făcut să fie tot timpul într-o continuă perfecționare și luptă cu el însuși.
Reușește să devină în scurt timp unul din cei mai apreciați acordeoniști, dar totodată și un bun solist vocal. Avea un glas deosebit de frumos, dulce și mângâietor. Îl prindeau foarte bine cântecele lăutărești de jale cu care îi înduioșa până la lacrimi pe cei ce-l ascultau.

Nicu Bela, Bebe Stefan si taraful

De la stanga la dreapta: Ion „Buză” Pană (acordeon), Costel Trompetistu (trompetă), Toni Iordache (țambal), Ion Barbulea (contrabas), Bebe Șerban (acordeon), George Carabulea (vioara), Nicu Bela (acordeon)

În anii ’70, alături de Toni Iordache și Costel „Trompetistu`” Vasilescu, formează un taraf, împreună cu Titi Coadă, Ion Babulea, Bebe „de la Petrechioaia” Șerban și Grigore Ciuciu. Acest taraf deține, în perioada 1971 – 1975, monopolul nunților și botezurilor din cartierele Ferentari, Grand și Dudești din București și în cartierul Mimiu din Ploiești.

Era recunoscut ca un foarte bun horaci. Nimeni nu cânta hora atât de bine cum o făcea el, ridicând la joc toți mesenii.

În perioada imediat următoare (1975 – 1977) Nicu Bela înregistrează primele sale melodii la radio iar mai târziu imprimă și cele doua discuri mici ale sale la Electrecord, primul ca solist și al doilea alături de violonistul Aurel Gore. În cele patru piese imprimate cu acesta din urma, lăutăria este dusă pe cele mai înalte culmi. Probabil că nu există o combinație mai fericită de acordeon și vioară ca în discul de față în care Bela și Gore cântă lăutărește și de jale cum nimeni nu o mai făcuse.

Dupa 1980, o nouă generație de lăutari se ridică. Astfel își formează un nou taraf, împreună cu Leonard Iordache, Ghiță Coadă, Nelu Bosoi și mult mai cunoscuții Gheorghe Lambru și Cornel al lu` Bosoi, lăutari cu care Bela va cânta în ultimii ani de viață.

Nicu Bela cu taraful

Nicu Bela in vara anului 1990

Sursa: Wikipedia

Nov 202014
 

Buna seara, mama draga!
Curgeti lacrimi!
De esti suparata
Deschide usa, nevasta!
Iubeste-ti, lele barbatul
Lume, lume, ce-ai cu mine?
Ma uitai din deal pe lunca
Na la neica, mere dulci!
Pe drumul manastiresc
Pentru cine am muncit
Spune-mi, Ticuleana, spune!
Teisorul mi-a-nflorit (Mito draga)
Trei focuri arde pe lume
Uite mama, cade-o stea

Sep 182014
 

Dumitru Baicu Cacurica
Dumitru Baicu (Cacurică) - Taraf de Haiduci din Clejani

(n. 1931 – d. 09 septembrie 2007, Clejani) – 76 ani
Instrument: tambal mic (cimbalom), voce
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Nicolae Neacșu (Culai), Gheorghe Motoi, Petrică Boşorogul, Ion Şaică, Părvan Răgălie, Petre

Dumitru Baicu pe numele său adevărat, nu s-a născut la Clejani, el deplasându-se aici pentru a se însura cu o fată de-a locului, Floarea Moldoveanu.
Dumitru Baicu (Cacurică) a fost un maestru al ţambalului mic, un instrument cu 51 de corzi, purtat în jurul gâtului. Cacurică era recunoscut pentru faptul că putea cânta la fel de bine şi în picioare şi aşezat şi culcat şi mergând, talentul său netrădându-l niciodată. De asemenea, era foarte apreciat pentru vocea sa guturală şi plină de viaţă, acesta cunoscând un vast repertoriu de balade şi cântece tradiţionale în limbile română şi romani.

Dumitru Baicu Cacurica

Dumitru Baicu Cacurica

Dumitru Baicu (Cacurică) a declarat intr-un interviu:

În ’42 a murit taică-meu, când a venit de pe front, şi mi-a rămas ţambalul de la el. Şi-atuncea, cu ţiganii de aici, mă duceam şi eu şi învăţam cu ei. Mai veneau oameni bătrâni şi ne ziceau: ‘uite, tatică, cânt-aşa, fă aşa, drege-aşa, ne mai puneau să cântăm şi cu gura… alţii cu viorile… alţii cu câte-un violoncel din ăla mic, pe care-l târau după ei… ne strângeam cu toţii în ţigănie şi cântam cum dădea Dumnezeu.”

Comunităţi precum cea din Clejani le-au predat copiiilor, din generaţie-n generaţie, tehnici, cunoştinte şi meşteşuguri. Adesea se întâmplă ca asemenea comunităţi să pună apartenenţa profesională deasupra celei etnice.

Dumitru Baicu Cacurica

Dumitru Baicu Cacurica

În timpul erei comuniste, Cacurică a lucrat la sondele PETROM, muzica rămânând doar o pasiune pentru sfârşitul de săptămână. Apoi, Aubert a ajuns în Clejani şi viaţa sa s-a schimbat radical.

În 2002, înmormântarea bunului său prieten si coleg de trupă Culai, a înfăţişat un Cacurică distrus de durere, acesta exprimându-şi încă de atunci dorinţa de a se retrage. Totuşi, acesta a mai continuat să cânte alături de Taraf de Haidouks o perioadă, până când, în 2004, după moartea soţiei, acesta ia decizia de a se retrage definitiv. Vizitatorii lui din anii următori, aveau să povestească dezamăgiţi cum îl găsiseră singur, neîngrijit şi bolnav pe prispa casei sale din Clejani.

Dumitru “Cacurică” Baicu are doi copii. A murit la 9 septembrie 2007.

Cacurica

Cacurica

Dumitru Baicu Cacurica

Dumitru Baicu Cacurica

Sep 012014
 

Gheorghe Motoi Clejani
Gheorghe Moţoi – Taraf de Haiduci din Clejani

(n. 1915, Clejani – d. 1991, Bucuresti) – 76 ani
Instrument: cobza, chitara, voce
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Tudor Gheorghe, Nicolae Neacsu (Culai), Dumitru Baicu (Cacurica), Florea Basaru, Petre Manole

Articole legate de Gheorghe Moţoi
Ţimbalist, cobzar, chitarist şi mai presus de toate o mare voce şi un suflet deosebit

Gheorghe al Fiţii, cum mai era el numit, a fost un baladist fără pereche, care cunoştea pe de rost toate baladele zonei. La inceput cănta la cobză, apoi la ţambal, iar spre bătrăneţe se acompania de chitară. Vocea lui era cu totul aparte, mai “spărtigoasă”, cum spune Marin Părvan, un clejănean care l-a ascultat pe viu şi care a fost pe vremuri director al căminului cultural al comunei.

La nunţile la care era chemat, Gheorghe Moţoi putea să cănte cele mai frumoase căntece de dragoste şi balade. “Dacă le cănţi numai de dragoste, nu se supără nici unul”, ii spunea Moţoi. Gheorghe Moţoi ştia 30 de balade, unele extrem de lungi, şi alte zeci şi zeci de doine, căntece de petrecere şi de dragoste. Baladistul Neajlovului a murit in 1991. A avut o fată şi doi băieţi, nici unul nu i-a dus insă căntecul mai departe.

Un artist extraordinar, Tudor Gheorghe, vorbeşte despre cel ce i-au inspirat “ofurile”, “neichile” şi strigăturile: Gheorghe Moţoi.

Repertoriul marelui Tudor Gheorghe ar fi fost poate un pic mai sărac fără cântecele preluate de la cel supranumit “Baladistul Neajlovului”.

Despre ţăranul din Clejani ce uimea Romania au vorbit şi conaţionalii săi, dar şi marii artişti străini. Tudor Gheorghe sunea că “despre Gheorghe Moţoi, domnul Amzulescu, de la Institutul de Folclor, îmi povestea că, atunci când venise în Romania Paul Robson, marele cântăreţ american de culoare, ai noştri i-au pus la Institut marile valori ale cântecului popular, şi a spus că nimeni nu e ca Gheorghe Moţoi”.

Tudor Gheorghe despre Gheorghe Moţoi
“L-am cunoscut şi pe cel mai mare, din punctul meu de vedere, pe Gheorghe Moţoi, din Clejani. Acesta era înzestrat cu un glas absolut fantastic, canta umilitor pentru absolut orice tenor cu studii înalte, pentru că el cântă precum canta Pavaroti. Pentru cunoscători, vreau să vă spun, pentru el a cânta în SI-natural sau DO nu era nici un fel de problemă. Eu am preluat de la el, ascultând şi fermecându-mă frumuseţea glasului său şi extraordinara simplitate cu care se cântă la Clejani în acea perioadă, câteva cântece esenţiale ale Teleormanului. Unul dintre cele mai frumoase cântece se cheamă «Voinicul străin» şi este la limita dintre epic şi liric. Vreau să vă spun că el cântă acest cântec cu un ton mai sus faţă de cum îl cânt eu. «Doina din Teleorman» şi incă alte cântece pe care eu le-am introdus în repertoriul meu el le cântă cu un ton, două desupra celui în care le cânt eu, şi eu cânt totuşi pe nişte tonalităţi foarte înalte, greu de accesat, ca să zic aşa, de cântăreţii din ziua de azi de muzică populară”, a spus Tudor Gheorghe.

În Clejani, oamenii şi-l amintesc pe Gheorghe al Fiţii ca pe un artist remarcabil. Cu vocea sa “spărtigoasă”, după cum o descrie Marin Pârvan, primarul de la Clejani, făcea inima omului să treacă prin toate stările omeneşti posibile. Numele lui este respectat şi azi, la fel cum era respectat şi în trecut.

Taraf de haiduci Clejani

Gheorghe Motoi – Taraf de Haiduci Clejani

Marin Pârvan, primarul, are foarte multe amintiri legate de Gheorghe al Fiţii.

Cântecele sale “deosebite” rămân în memorie. “Cântă la chitară rece. Era mai mult de acompaniament. Dar avea unele lucruri mai aparte. El cântă balade de gen: «De aş prinde o cucoană, s-o jupoi s-o fac pastramă/ De aş prinde un ciocoi, să-l jupoi să-l fac cimpoi» cântece vechi. Avea în repertoriu mai mult cântece vechi, de petrecere. Poate o să vă surprindă un aspect, dar Clejanii n-au cantat niciodată muzică ţigănească, muzică aşa cum au ruşii, cum au ţiganii turci, muzică ce se cântă în limbajul respectiv şi care se referă la lumea lor.”

“Se spunea despre Moţoi, domne, ăsta era atât de-al dracului, încât în clipa în care cânta stingea lampa în cort. Spărgea sticla de lampă! Nu e o glumă! Datorită forţei glasului, datorită trepidaţiilor, spărgea sticla de lampă! Şi asta era extraordinar. Ca artist era 7 clase peste Zavaidoc “Un om vesel, cumpătat, glumeţ. Un artist desăvârşit. Gheorghe Moţoi a urmat traseul “clasic” al lăutarilor din Clejani, “a învăţat muzica în familie, la noi se moştenea şi se învaţa muzica din tată în fiu”.