Apr 262014
 

Gica Petrescu
Gică Petrescu
(n. 2 aprilie 1915, Bucuresti – d. 18 iunie 2006, Bucuresti) – 91 ani
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare

Articole legate de Gică Petrescu:
Premii și distincții primite de maestrul Gica Petrescu
Personalitati …despre Gica Petrescu

Gică Petrescu a fost un cântăreț și compozitor român de muzică ușoară și populară. De-a lungul a șapte decenii de activitate și-a construit un repertoriu remarcabil prin bogăție și diversitate.

Gică Petrescu s-a născut la 2 aprilie 1915, în București. Tatăl lui, de meserie funcționar poștal, urmase studii superioare la Geneva. Mama își petrecuse tinerețea la Paris și era, după mărturisirea de mai târziu a cântărețului, o bună cunoscătoare a pianului.

Mama l-a învățat de mic limba franceză și l-a inițiat în lumea muzicii, mai întâi interpretând la pianul din casă „piese scurte, melodioase (…), ritmuri mozartiene”și apoi, în primii ani de școală, dându-i lecții de pian. În casă exista un gramofon la care tatăl asculta uneori muzică ușoară.

În 1931, elev la Liceul „Gheorghe Șincai” cântă într-un ansamblu școlar, la chitară și vocal. La 15 ani urcă pentru prima dată pe scenă. La o serbare este descoperit de compozitorul Ion Vasilescu, care l-a dus la Radio, unde a cântat cu reputatul pianist și dirijor Iulian Ghindă.  In aceasta perioada mama sa moare, lăsându-l fără cel mai bun prieten.

Gica Petrescu face doi ani la Drept, dar părăsește studiile juridice în favoarea muzicii. Decât să ajungi un avocățel mediocru, mai bine apucă-te serios de muzică. Un strop de talent, n-o să-l înveți la seminar, în nici o facultate. Cultivă-l și folosește-te de el! – îl sfătuiește tatăl său. Primul „contract de diseur” l-a avut la grădina restaurant Princiar de pe șoseaua Kiseleff, unde a cântat cu maestrul Fănică Luca. Atunci avea un repertoriu de 60 de cântece, tangouri și romanțe.

Gica Petrescu Muzica e viata mea

Gica Petrescu – Muzica e viata mea

În 1933 este angajat oficial ca solist vocal, la localul de lux occidental Galeries Lafayette cântând cu Orchestra James Kok. Patronul, dl. Schwartz, îi confecționează două costume elegante pentru zi (alb) și seară (bleumarin). Avea 18 ani și cu mult curaj atacă eșalonul de aur al idolilor de atunci ai scenelor din localurile de muzică, răsfățații de public și de presă: Cristian Vasile, Titi Botez sau Jean Moscopol.

În 1936 tatăl său, Dumitru Petrescu, este imobilizat la pat de paralizie. Gică in varsta de 21 de ani rămâne unica sursă financiară. Apt de serviciu militar, este recrutat la Regimentul I – Vânători de gardă.

În 1937 numele Gică Petrescu se impune tot mai mult. Afișele elegantului Cazinou de la Sinaia îl anunță cu litere uriașe, ca solist în celebra Orchestră de jazz a lui Dinu Șerbănescu. Supus unui examen sever, este admis sub pseudonimul George Petrimi. Înregistrează pe plăci de patefon pentru casele de discuri Columbia, Odeon, His Master’s Voice, producători celebri în epocă. Întâlnirea cu marele muzician Dinu Șerbănescu e decisivă profesional. Descoperă că romanța este limba sa maternă. După câțiva ani revine la numele Gică Petrescu.

Din 1938, Gică Petrescu va colabora decenii la rând, înregistrând cântece de muzică ușoară, romanțe, cântece populare și cântece de petrecere.

Gica Petrescu

Gica Petrescu

În 1939 este invitat în Germania, într-un turneu de înregistrări. Se cânta și se dansa pe ritmuri de tango, rumba, foxtrot și charleston. Șlagărele la modă, pe discuri Odeon, Columbia, Parlophon, Cristal, His Master’s Voice, Electrecord, erau pe buzele tuturor, pentru textele publicate în broșuri se vindeau o dată cu discul. Gică Petrescu a fost succesorul Mariei Tănase la estrada restaurantului „Neptun” din Piața Buzești, unde cânta cu orchestra violonistului și dirijorului Victor Predescu.

În 1940-1944 cântă pe scenele teatrelor Gioconda și Savoy. O dată cu începerea războiului, este mutat la regimentul IV Moto din Străulești. Aleargă zilnic între regiment, Radio pentru Ora răniților, concertele cu Dinu Șerbănescu, estrada unui restaurant, scena Teatrului de Revistă și spectacolele cu răniți.Este anunțat uneori cu grad militar „fruntașul Gică Petrescu” alături de Antonescu Trestian, Silly Popescu, Nae Roman, Titi Botez și marele Constantin Tănase. Își afirmă calitățile de actor pe scena Teatrului Comic (în clădirea actualului TESS) alături de H. Nicolaide și o pleiadă întreagă de compozitori, textieri și cântăreti.

Un turneu de 70 de zile prin țară cu spectacole „Frate cu dracul”, „Luna știe, dar nu spune” (cu aluzii politice) îi sporesc popularitatea în țară. Cântă în zeci de concerte ale formației Jean Ionescu, prezentate de marele comic Nae Roman și alături de pianistul Gaston Ursu. Este angajat de Ion Vasilescu la „Alhambra” și apoi la „Gioconda”, unde lansează zeci de cântece, care s-au bucurat de mare popularitate până în ziua de azi.

În 1946, la barul-gradină „Arizona”, s-a introdus ultima noutate tehnică, microfonul. Într-o seară vine ca oaspete marele violonist Yehudi Menuhin. Gică Petrescu i-a cântat șansonete, șlagăre americane, dar… l-a entuziasmat și emoționat cu cântecele La margine de București, Suflet candriu de papugiu și Costică, Costică. Menuhin l-a bisat îndelung, așa că acesta i-a cântat de trei ori pe Costică… În același an intră în atenția autorităților, deoarece poliția îl reclama la Ministerul Culturii pentru ca repertoriul său conține cântece occidentale. În 1953 cu ocazia „Festivalului Internațional al Tineretului” de la București, la Teatrul Savoy, are loc „Concertul popoarelor”. Gică Petrescu cântă, cu mare succes piese în cateva limbi străine, multe din repertoriul Yves Montand.

Gica Petrescu

Gica Petrescu

În 1956-1959 „Concertul popoarelor” trece Nistrul, într-un lung turneu în Uniunea Sovietică, cu Ion Dacian, Trio Grigoriu, Florian Dorian etc. Rămâne credincios Teatrului de revista “Constantin Tănase” la sălile Savoy și Victoriei 174, alături de Dorina Drăghici, Nicu Stoenescu, marele comic Mircea Crișan, Horia Șerbănescu și Radu Zaharescu.

În 1960 apare în emisiunile televiziunii române.

În 1965-1967 Gică Petrescu are cel mai important turneu – doua luni în Franța la Paris (1965), pe scena celebrului music-hall „Olympia”, alături de Stela Popescu și Mircea Crișan. Urmează turnee în Israel, alături de Florin Piersic, Doina Badea, spectacole luate în asalt de numerosul public provenit din România. Lansează noi șlagăre pe scena „Festivalului de Muzică Ușoara de la Mamaia”, timp de mai multe ediții.

Gica Petrescu si Stela Popescu

Gica Petrescu si Stela Popescu

În perioada anilor 1966-1971 înregistrează la Electrecord șlagărele care l-au făcut celebru (ex: Căsuța noastră, Of, of, of măi șprițule, Dă-i cu șprițul pân’ la ziuă, Uite-așa aș vrea să mor sau Du-mă acasă măi tramvai.

În 1982-1987 participă la „Festivalul Crizantema de aur”, de la Târgoviște. Realizatoarea TV Florentina Satmari îi propune un recital. Alături de trupa lui George Carabulea, la 74 de ani, Gică dă măsura talentului, dovedind o excepțională știință a artei interpretative muzicale și actoricești. Recitalul rămâne una dintre cele mai valoroase secvențe din Arhiva TVR.

La Teatrul Constantin Tănase, are loc în premieră premiera Nimic despre elefanți. Acest spectacol a fost scris special pentru doi protagoniști: Gică Petrescu (în prag de 70 de ani) și Nicu Constantin. Spectacolul s-a jucat doi ani consecutiv cu casa închisă. Gică alături de Nicu Constantin a interpretat cuplete pline de haz și melodii cunoscute românești. Aceasta va rămâne o demonstrație unicat de vitalitate, har, profesionalism și respect pentru public.[8]

În 1993-1995 apare cartea biografică Viața și cântecele lui Gică Petrescu, scrisă de compozitorul și muzicologul George Sbârcea zis și Claude Romano, având ca bază de documentare caietele și albumele, afișele și fotografiile strânse cu devoțiune de tatăl artistului.

La 84 de ani, semnează un contract de înregistrare a 3 CD-uri cu cele mai dragi melodii cântate în toată cariera sa. Orchestrații noi, înregistrări noi într-un studiou digital. Și-a uimit colaboratorii cu seriozitatea și vitalitatea lui, devenite proverbiale. Neavând nevoie de repetiții, a strâns multe piese dintr-o bucată, preocupat ca vocea să fie bine. CD-urile s-au vandut ca pâinea caldă, în zeci de mii de exemplare.

Gica Petrescu

Gica Petrescu

În 2003, pe 5 mai primește la Palatul Cotroceni „Steaua României în grad de cavaler”, distincție înmânată de Ion Iliescu, președintele în exercițiu al României.

În 2004-2005 apare tot mai rar în public. Bolnav, se auto-izolează într-o singurătate în care admite doar 4-5 prieteni foarte apropiați. Îi lipsesc scena și respirația vie a publicului. Presa de scandal îi pândește ușa și ferestrele apartamentului.

Gică Petrescu a murit în dimineața lui 18 iunie 2006. Corpul neînsuflețit al lui Gică Petrescu a fost depus pe catafalcul aflat, pentru trei ore, în foaierul Sălii de Concerte a Radiodifuziunii Române, unde sute de oameni au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu, iar ulterior a fost dus la capela din Cimitirul Bellu, unde a și fost înmormântat

Apr 232014
 

Romica Puceanu
Romica Puceanu
(n. 1928, Bucuresti – d. 24 octombrie 1996, București) – 68 ani
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Aurel si Victor Gore, Florea Cioacă, Ion Albeșteanu

Articole legate de Romica Puceanu:
Stilul de interpretare al Romicai Puceanu
.
Romica Puceanu s-a născut în anul 1928 în București, fiica țambalistului Constantin Puceanu și nepoata violonistului Ion Puceanu.Pentru ca se tragea dintr-o familie de cantareti, artista si-a facut debutul in muzica la doar 14 ani, alături de tatăl său, iar apoi se impune ca solistă în taraful fraților Gore (Aurel și Victor), a căror verișoară era, interpretând „cântece de mahala”.Începand cu 1944 începe sa fie numită din ce în ce mai des „Regina noastra” (a romilor). În perioada 1945 – 1964 își face un nume cântând în majoritatea cârciumilor din zonele Floreasca și Herăstrău.În 1963 înregistreaza primele piese la casa de discuri Electrecord, debutând discografic cu două plăci de patefon care mai tarziu au fost reeditate pe un vinil mic.
În 1964 înregistrează primul album cu taraful fraților Gore în Studioul Tomis-Electrecord. Începand cu 1970 începe sa plece in turnee în străinătate, relevante pentru cariera ei fiind concertul în Israel și cel în Statele Unite ale Americii.
În această perioada încep colaborările cu violonistul Florea Cioacă și cu acordeonistul Andrei Mihalache și, un pic mai tarziu, cu violonistul Ion Albeșteanu.

Apreciată pentru vocea ei unică și pentru temele cântecelor sale (iubire, viață, timp), ajunsese în anii ’60 -’70 solista de referință a „cântecelor de pahar”, o formă de muzică lăutărească urbană (de mahala) care combina elemente orientale cu unele românești pe un fond țigănesc.

Romica Puceanu – Saraiman

Romica Puceanu rămâne pentru minoritatea romă echivalentul Mariei Tănase. În 1986 se mută la New York iar în 1992 revine în România.A decedat în 24 octombrie 1996,  în București, în urma unui accident rutier petrecut in apropierea localitatii Dragos Voda. Imediat dupa impact, cantareata a fost transportata la Spitalul Municipal Fetesti. O noapte intreaga, doctorul Stefanescu a monitorizat-o. Apoi a fost transportata la Spitalul de Urgenta Floreasca, din Capitala. Aici, medicii au decis sa o opereze de urgenta. Eforturile au fost insa in zadar. Doua zile mai tarziu, regina muzicii de petrecere se stingea pe un pat de spital.

Romica Puceanu

Romica Puceanu

Romica Puceanu

Romica Puceanu

 

Apr 172014
 

Maria Tanase
Maria Tanase
(n. 25 septembrie 1913, Bucuresti – d. 22 iunie 1963, Bucuresti) – 50 ani
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Grigoraș Dinicu, Constantin Brăiloiu, Harry Brauner, Victor Predescu, Ion Vasilescu

Articole legate de Maria Tanase:
Lucruri interesante mai putin cunoscute de public despre Maria Tanase
Maria Tănase a fost agent secret al Serviciului Special de Informații (SSI)
Maria Tanase – Diva cu inima albastra
Testamentul Mariei Tănase

Maria Tănase a fost o interpretă de muzică populară românească ce fost supranumită Pasărea măiastră, Edith Piaf a României și Regina cântecului românesc.

Maria Tănase s-a născut în mahalaua Cărămidarilor din București, fiind al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârța, județul Sibiu (Țara Făgărașului) și al florarului Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei. Apare pe scenă, pentru prima dată, în anul 1921 pe scena Căminului Cultural „Cărămidarii de Jos” din Calea Piscului, la serbarea de sfârșit de an a Școlii primare nr. 11, Tăbăcari, apoi pe scena Liceului „Ion Heliade Rădulescu”, unde a urmat doar 3 clase, fiind nevoită să se retragă pentru a lucra, alături de părinții săi, la grădină.

În anul 1930 se angajează la „Bufet de 7 lei”, unde îl cunoaște pe Sandu Eliad (regizor la Teatrul „Barașeum”, azi Teatrul Evreiesc de Stat), cel care o va prezenta mai târziu etnomuzicologului Harry Brauner.

În anul 1934 Maria Tănase se angajează la Teatrul „Cărăbuș”. Pe 2 iunie debutează în revista Cărăbuș-Express (a lui N. Kirițescu) cu pseudonimul Mary Atanasiu, ales de Constantin Tănase. În același an imprimă Mansarda (romanță de Nello Manzatti) la casa de discuri „Lifa Record”, aceasta fiind prima imprimare a Mariei Tănase.

Maria Tanase

Maria Tanase

În vara anului 1936 imprimă cântece populare la casa de discuri „Columbia”, sub supravegherea etnomuzicologilor Constantin Brăiloiu și Harry Brauner, primele două fiind Cine iubește și lasă și M-am jurat de mii de ori, pe care le-a imprimat cu acompaniamentul tarafului Costică Vraciu din Gorj.

În 1938 Maria Tănase începe să colaboreze cu renumitul restaurant „Luxandra”, unde cânta acompaniată de orchestra violonistului Petrică Moțoi.

In 20 februarie 1938 reprezintă debutul radiofonic al Mariei Tănase. Acompaniată de taraful Ion Matache din Argeș, a prezentat „pe viu” un program de cântece românești la emisiunea „Ora satului”: M-am jurat de mii de ori, Șapte săptămâni din post, Ce-i mai dulce ca alvița, Cine iubește și lasă, Geaba mă mai duc acasă, Mărie și Mărioară, Țigăneasca, Când o fi la moartea mea.
Taraful lui Ion Matache era format din doi violoniști, un basist, un țambalist și un cobzar. După comentariile cronicarilor muzicali, prilejuite de debutul la radio și ecoul puternic în rândurile auditorilor emisiunilor radiofonice, Maria Tănase continuă să fie programată aproape săptămânal de Radio România.

Pe 17 august 1938 cântă la încheierea cursurilor de vară ale Universității populare de la Vălenii de Munte (Prahova), unde istoricul Nicolae Iorga o supranumește Pasărea măiastră. În același an se angajează la Teatrul „Alhambra” al lui Nicolae Vlădoianu. În septembrie lansează cu mare succes cântecele Mi-am pus busuioc în păr și Habar n-ai tu ambele având muzica compusă de Ion Vasilescu în revista Constelația Alhambrei, pe care le imprimă apoi la „Columbia”.

Pe 16 aprilie 1939 pleacă la Expoziția Universală de la New York (New York World’s Fair) amenajată în cartierul Flushing Meadows din sectorul Queen. Cântă împreună cu orchestra lui Grigoraș Dinicu și cu naistul Fănică Luca la Casa românească (unul din pavilioanele României). La această Expoziție au mai fost prezenți George Enescu, prof. Dimitrie Gusti și Constantin Brâncuși.

Maria Tanase

Maria Tanase

Spre sfârșitul anului 1940, Garda de Fier îi interzice să mai apară în public și, din ordinul Ministerului Propagandei, au fost distruse toate discurile de patefon existente cu Maria Tănase în discoteca Radio-ului, precum și matrițele acestora de la casa de discuri Columbia, sub pretextul că distorsionau folclorul românesc autentic. Adevăratul motiv al acestei mișcări antisemite a fost faptul că în cercul de prieteni ai Mariei Tănase se găseau și o serie de intelectuali evrei sau democrați, ca folcloristul Harry Brauner (cel care a cules în 1929 cântecul Cine iubește și lasă, frate al pictorului Victor Brauner) și jurnalistul Stephan Roll (Gheorghe Dinu). Ultimul concert al artistei, dinaintea cenzurii, a avut loc pe 20 octombrie 1940, la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani.

În martie 1941 Maria Tănase întreprinde un turneu artistic în Turcia. Cântă în revista Melody Revue de la Istanbul cu prilejul inaugurării Teatrului de vară „Taxîm”. Aici este desemnată cetățean de onoare de președintele Turciei. Alături de echipele formate din cele mai selecte elemente ale teatrului și muzicii românești cântă răniților din război.

Interpretează câteva cântece românești de mare popularitate, acompaniată de orchestra Nicu Stănescu, la inaugurarea noii fundații a Societății Române de Radiodifuziune din 28 octombrie 1946. La acest eveniment și-au dat concursul și violonistul Ion Voicu, violoncelistul Ion Fotino, pianista Maria Fotino, artiștii lirici Ioana Nicola, Zenaida Pally, Dumitru Scurtu.

Se căsătorește cu juristul Clearch Raul Victor Pappadopulo-Sachelarie (Clery Sachelarie) în decembrie 1950

În 1952 este solicitată să profeseze la Școala medie de muzică nr. 1 din București, în cadrul unei catedre de cânt popular nou creată. Le-a avut eleve pe Victoria Darvai, Ileana Constantinescu, Natalia Șerbănescu.

In vara anului 1953 Maria Tănase lansează cu mare succes cântecele Dragi mi-s cântecele mele (aranjament revuistic de Henry Mălineanu) și Aseară vântul bătea (cântec popular din Ardeal) la Concertul popoarelor organizat cu prilejul celui de-al IV-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților pentru Pace și Prietenie desfășurat în București.

Maria Tanase

Maria Tanase

Din 1954 imprimă la Radio și la casa de discuri Electrecord.

În 1958 imprimă la Electrecord patru cântece populare românești traduse și adaptate în franceză de Nicole Sachelarie, cumnata artistei: Doïna de Dolj, La malédiction d’amour (Cine iubește și lasă), Danse montagnarde (Uhăi, bade), Tiens, tiens, tiens et na (Iac-așa). Acestea au fost editate pe un disc mic Electrecord (EPC 138), iar apoi au fost incluse, împreună cu alte cântece ale artistei cântate în limba română, pe un disc editat în colaborare cu casa franceză „Le Chant du Monde”, disc distins în 1965 cu „Grand prix du disque” (marele premiu al discului), decernat de Academia „Charles Cros” din Paris.

Maria Tănase a fost și agentă a Serviciului Special de Informații (SSI) condus de Eugen Cristescu

A cântat în numeroase restaurante și localuri bucureștene (mai ales în perioada interbelică): „Neptun”, „Café Wilson”, „Parcul Aro”, „Luxandra”, „Luther”, „Continental”, „Prispa-naltă” din Piața Obor.

În primăvara anului 1963, fiind într-un turneu la Hunedoara cu Taraful Gorjului, află că este bolnavă de cancer la plămâni. Întrerupe turneul, rugând-o pe Mia Braia să o înlocuiască. Pe 2 mai ajunge acasă, în București. Se stinge din viață la Spitalul Fundeni, pe 22 iunie 1963, la ora 14:10.

Maria Tanase

Maria Tanase

Apr 022014
 

Ionel Tudorache
Ionel Tudorache
(n. 1953, Buzau – )
Instrument: acordeon, voce
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Romica Puceanu

Articole legate de Ionel Tudorache:

Ionel Tudorache s-a nascut in 1953, in orasul Buzau, fiul violonistului Aurel Tudorache. In perioada 1975 — 1980 devine acordeonistul secund al Romicai Puceanu, colaborand cu aceasta frecvent. In 1998 formeaza un taraf clasic:„Taraful Ionel Tudorache”,colaborand cu acesta pana in prezent, cu foarte mici modificari de personal.

Maestrul Ionel Tudorache este considerat de specialiştii în domeniul muzical unul dintre cei mai buni interpreţi ai genului lăutăresc, un mare maestru al acordeonului. Fiu al unui lăutar violonist, Ionel Tudorache cântă de la vârsta de cinci ani.

La cinci ani, a pus ochii pe vioara tatălui şi, cum era el plecat de acasă, o lua şi scârţâia la ea, pe o coardă, cum îl ducea mintea. Se obişnuia ca fiul să în­veţe un alt instru­ment, pentru a cânta mai apoi în fa­milie, aşa că tatăl n-a vrut să-i arate se­cretele viorii. Însă a fost atent la “talentele” sin­gurului său fiu. “Băieţii cu care cânta tata veneau acasă la noi, după câte o nun­tă, făceau un şpriţ şi cântau, aşa, pentru ei, ca o repetiţie. Cântau ce le plăcea lor, şi beau un pahar, că la nuntă te duci să munceşti, nu să bei, bei acasă, pe banu’ tău, ce, să te vadă toţi? Şi eu mă uitam la ei şi-mi plăcea acordeonu’, avea tata un acordeonist bun.

După aia, luam eu o sită, ştiţi, d-aia subţire, cu două toarte, băgam mâinile printre ele, şi ziceam că-i acor­deon, mă suiam pe masă şi mă-ndoiam, mă suceam, ce mai era de mine! A văzut tata că-mi place, şi la şapte ani mi-a luat acor­deon. Am învăţat foarte repede, că dacă ai daru’ acesta, miru’ acesta, să cânţi, şi ai ureche muzicală, te duce. Practic, m-a în­vă­ţat un unchi de-al meu, din partea ma­mei, un tangou, un simplu tangou, «Marea de smarald». Era aşa: «N-am să uit ni­cio­dată-n viaţă, marea de sma­rald». Un tangou, o melodie aşa. După asta le mai în­semnam eu pe clape, cum vine «Măi tramvai», un vals, cutare, după aia am început singur.”

La inceput a abordat muzica usoara , valsuri , iar de muzica lautareasca s-a apucat abia la 15 ani . Sub aripa tatalui sau , violonistul Aurel Tudorache , Ionel Tudorache s-a imprietenit foarte repede cu acordeonul . A incercat la inceput sa cante cu vioara , insa tatal lui nu l-a lasat . Cand era tanar i se spunea ‘Marcel Budala’ sau ‘Ilie Udila’ .

Pentru că a avut talent, a fost remarcat peste ani şi de fiul cel mai mic al cuplului dicatorial Ceauşescu. ”Prima oară am cântat la Constanța pentru Nicușor. Se purta frumos cu noi, ca un adevărat domn. Îi plăcea melodia La Chilia-n port”, povestește Ionel Tudorache. Lăutarul buzoian are deja trei albume înregistrate la casa de discuri Electrecord şi este cunoscut pentru originalitatea cu care interpretează melodia “La Chilia-n port”. ”Eu sunt cel care a mers în Chilia pentru documentare și a ridicat-o la rangul de șlagăr al muzicii lăutărești. Am îmbunătățit-o mult, eu și cu instrumentiștii pe care i-am avut de-a lungul timpului”, spune, mândru, lăutarul din Buzău.

Ionel Tudorache sau „Fărâmiță” cum prietenii îl alintă, a beneficiat de un har și o înclinare către acordeon din fragedă copilărie. A frecventat cercurile celor mai buni muzicieni cum ar fi Romica Puceanu, pe care a acompaniat-o 5 ani, pentru a produce un excelent album de muzică originală, compoziție proprie atât versurile cât și muzica.

Taraful Ionel Tudorache a înregistrat la Electrecord în anul 2000 un album numit “La Chilia-n Port”, iar piesa ce da numele albumului a fost folosita la ecranizarea romanului scris de Marin Preda, “Cel mai iubit dintre pamanteni“, aflat in regia lui Serban Marinescu, in care au interpretat nume celebre ale cinematografiei romanesti: Gheorghe Dinica, Victor Rebenciug si Maia Morgenstern.

A crescut cu cantece lautaresti vechi , si chiar daca incalca putin traditia , marele lui talent nu se sprijina doar pe ureche . Inafara de ce a invatat dupa ureche a studiat impreuna cu un profesor . I-a placut de asemenea scoala ; a dat examen la ‘ Petrol si chimie ‘ luandu-l cu 8,25 . Are diploma de strungar.

Are 3 copii : o fata si doi baieti . Fata cea mare a terminat conservatorul si este un veritabil profesor de pian . Cel de-al doilea copil , Ciprian Tudorache , a incercat mai intai sa cante la vioara insa in cele din urma a invatat contrabasul . Al treilea fiu , Marian Tudorache , a facut pianul si tambalul , insa pasiunea lui astazi este gastronomia .

Ionel Tudorache ramane un veritabil lautar de moda veche , la care se adauga cea mai frumoasa interpretare a unuia din marile cantece populare lautaresti : La Chilia-n port.

Ionel Tudorache

Ionel Tudorache


Ionel Tudorache

Ionel Tudorache


Ionel Tudorache

Ionel Tudorache

Ionel Tudorache

Ionel Tudorache

Apr 022014
 


Ion Albesteanu
(n. 27 septembrie 1932, Slobozia – d. august 1997, Fierbinti, Jud. Ialomita) – 65 ani
Instrument: vioara, voce
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Marin Cotoanţă, Marcel Budală, Victor Gore

Articole legate de Ion Albesteanu:

Ion Albeşteanu (numele său adevărat este Ion Şerban) – s-a născut la 27 septembrie 1932 la Slobozia. Părinţii săi proveneau din comuna ialomiţeană Albeşti (de aici si numele de scena).
Ion a fost al cincilea copil din cei şapte, câţi au avut soţii Şerban. Tatăl său, Nicolae Şerban,  violonist şi cobzar i-a fost primul şi principalul dascăl în ale muzicii. Celălalt dascăl al copilăriei a fost Ionică, fratele mai mare, lăutar vestit în tot judeţul. La 18 ani se căsătoreşte şi din această primă căsătorie are trei copii.
Ion Albesteanu

Ion Albesteanu la teatrul Ion Vasilescu 1967

În anul 1953 este promovat ca dirijor al orchestrei populare ”Bărăganul” din Slobozia. În perioada 1953-1964 cât a condus această orchestră a obţinut numeroase premii şi titluri de laureat la festivaluri şi concursuri de folclor. În 1964 orchestra ”Bărăganul” participa la Festivalul Internaţional de Folclor de la Cairo-Egipt, unde obţine premiul I şi Diploma de onoare a primului festival internaţional de acest gen.
Ion Albesteanu

Ion Albesteanu cu actrita Mari Moraru

În anul 1965 lui Ion Albeşteanu i se încredinţează formarea şi conducerea secţiei de muzică populară a Teatrului de estradă ”Ion Vasilescu” – Bucureşti, cu care realizează remarcabile succese prin formula, oarecum inedită a spectacolelor de ”estradă folclorică”.În anul 1966 se recăsătoreşte, soţia sa fiind solista de muzică populară Tiţa Ştefan din Fierbinţi, cu care a cântat mult timp la Slobozia şi apoi la Bucureşti. Cei doi au un copil – Valentin, absolvent al Academiei de muzică – secţia vioară – Bucureşti.În perioada 1968-1971, Ion Albeşteanu lucrează în cadrul Filarmonicii ”George Dima” din Braşov, ca dirijor al orchestrei de muzică populară ”Mioriţa”. Lucrează în paralel cu mai multe formaţii artistice de amatori din judeţul Braşov cu care participă la diverse festivaluri în ţară şi străinătate. Cu formaţia ”Poeniţa” câştigă cel mai important trofeu internaţional care se acordă în materie de folclor – ”Discul de aur” al Academiei ”Charles Cross” – Franţa, la a XXV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Toamnă de la Dijon.
Ion Albesteanu

Ion Albesteanu cu ansamblul din Urziceni

Printre soliştii celebri, cu care a făcut imprimări la Radio, Electrecord sau cu care a susţinut spectacole se numără: Liviu Vasilică, Vasile Zidaru, Viorica Mira, Dumitru Ridescu, Ioana Marin, Emilia Bubulac, Gheorge Roşoga, Mihai Căluşaru, Tita Ştefan, Nicolae Rotaru, Ioan State, Polina Manoilă, Mioara Pitulice, Floarea Calotă, Sica Rusu, Elisabeta Turcu, Ileana Mărgărit, Ilie Dărvăreanu, Maria Cârneci, Romica Puceanu, Ileana Leonte, Maria Ciobanu, Marioara Tănase.
Ion Albesteanu

Ion Albesteanu alaturi de Cacurica din Taraful Clejani

A colaborat cu solişti instrumentişti celebri: cobzarul Marin Cotoanţă, acordeoniştii Marcel Budală, Ghiţică Gheorghe, Victor Gore, Mieluţă Iordache, Mihalache Andrei, Bebe de la Petrăchioaia. A lucrat cu cei mai valoroşi compozitori şi maeştri ai baghetei dirijorale: Gheorghe Bazavan, Ludovic Paceag, Mircea Neagu, Dinu Stelian, Nistor Nicolae.
Ion Albesteanu

Ion Albesteanu cu Doina Badea in Israel 1973

A pregătit şi a condus în străinătate, la diferite festivaluri, mai multe ansambluri folclorice: Austria (ansamblul din Constanţa), Danemarca şi Franţa (ansamblul din Urziceni), Bulgaria (”Doina Ilfovului”, ansamblul Casei de Cultură Buftea), Iugoslavia (Teatrul ”Ion Vasilescu”), Grecia, Cipru, Turcia, Franţa, Belgia, Olanda (ansamblul ”Poeniţa”), Germania (orchestra populară a Ministerului Forţelor Armate), Elveţia, Egipt, Israel.

În timpul înăspririi dictaturii, Ion Albeşteanu redevine lăutar în restaurante din Giurgiu şi Bucureşti. După 1989 desfăşoară o activitate artistică intensă de înregistrări de discuri şi CD-uri, spectacole, turnee în străinătate, în încercarea sa permanentă de păstrare a tradiţiei populare autentice. Alcătuieşte taraful ”Ion Albeşteanu” al Muzeului Ţăranului Român, cu care întreprinde un prim turneu în Franţa în 1992.

În anul 1994, pentru întreaga sa activitate de interpret, dirijor şi mesager al cântecului popular şi lăutăresc, Consiliul local al municipiului Slobozia îi acordă titlul de cetăţean de onoare al oraşului, lucru care pentru artist valora mai mult decât orice altă distincţie.

Ion Albeşteanu s-a stins din viaţă la 65 de ani, la sfârşitul verii lui 1997, în comuna Fierbinţi, Ialomiţa. Este înmormântat la Bucureşti.

Ion Albesteanu

Ion Albesteanu in Belgia 1982

Ion Albesteanu

Ion Albesteanu in Franta 1970

Ion Albesteanu

Ion Albesteanu in spectacol in Franta