Sep 022014
 

Florea Băsaru (Florea Nebunul) – Taraf de Haiduci din Clejani
(n. 1915, Clejani – d. 1986, Bucuresti) – 71 ani
Instrument: vioara
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Nicolae Neacsu (Culai), Dumitru Baicu (Cacurica), Petre Manole, Gheorghe Motoi, Petrică Boşorogul, Ivan Balan, Ion Şaică, Părvan Răgălie

Articole legate de Florea Băsaru (Florea Nebunul)
Marin Părvan, primarul Clejanilor, povesteste despre Florea Băsaru

Florea Băsaru s-a născut in 1915. A inceput să inveţe vioara la 9 ani, de la Ivan Bălan, dar şi de la Mitică al Floarii şi Ştefan Pisoi. 
Florea Băsaru
-i se mai zicea şi Florea Nebunu sau Florea al Stanii. Uneori era alintat admirativ Florea Cioacă.

Cine l-a cunoscut pe Florea Băsaru spune că era nu numai un om talentat, ci şi un bărbat frumos. Ion Moţoi, fiul lui Gheorghe al Fiţii, spune despre el: “Eu il ştiam de mic. Arăta bine, era un om inalt, la 1.80″. Pentru că l-a cunoscut şi ea, Cornelia, soţia lui Ion, adaugă: “Era un mare lăutar dar şi un mare crai”. Portretul lui Florea al Stanii este creionat cel mai bine de cei care l-au văzut şi ascultat.

Ion Moţoi despre Florea Băsaru : “Ca om, era extraordinar. Dar mai ales era un violonist foarte bun. A ales să cănte cu tata (Gheorghe Moţoi – n.r.) pentru că şi tata era cel mai bun solist vocal din Clejani. Au făcut impreună o formaţie in care l-au luat cu ţambalul pe Petre Manole şi cu acordeonul pe Gică Ion Culae. Era cea mai bună din Clejani”.

Ion Moţoi povesteste despre felul glumeţ al lui Florea Băsaru:  “La petrecerile unde cănta făcea numai năzbătii. Să vă povestesc o intămplare. La nunţi era inainte un obicei numit «capra». Se juca pănă in luarea darului la masă. Cineva se deghiza in «capră» işi punea pe el o pătură care inchipuia pielea animalului, iar naşul mare sau socrul trebuia să cumpere pielea după ce se juca. In general, «capra» o făcea nea Florea Băsaru. La o nuntă aici, in Clejani, chiar la fiica preşedintelui de CAP, ce-i trece prin cap lu Nea Florea, s-a dezbrăcat de tot, fără să ştie cineva, şi a pus pătura pe el. Cănd au tras de pătură ca să-i dea adică pielea caprei celui care a cumpărat-o, nea Florea a rămas in pielea goală!”.

Dumitru Baicu “Cacurică”, alt lăutar vestit al Clejanilor, işi aminteşte că Florea Băsaru ii vrăjea pe toţi cu vioara lui: “Dacă se aşeza lumea la masă şi incepea Florea să cănte, nu mai mănca nimeni, toţi rămăneau cu măncarea in lingură ascultăndu-l!”. Uneori chiar socrii dacă vedeau că a venit la nuntă mai mulă lume decăt s-au aşteptat, ii cereau lui Florea să cănte mai multe căntece indrăgite de meseni pentru ca ei să uite să mai mănănce.

Dupa cum marturisea chiar el, Florea Basaru a inceput să inveţe vioara la 9 ani, de la Ivan Bălan, dar şi de la Mitică al Floarii şi Ştefan Pisoi.
Dar cel mai mult am invăţat de la Ivan Bălan. Am fost şi pe la Găşteşti după el. El mă lua in braţe şi-mi arăta. Aşa suflet ca ăla…”, sunt vorbele vioristului consemnate de Ciobanu. “Am invăţat la el pănă la etatea de 19 ani. Pe urmă, cănd am inceput să-mi căştig existenţa, am plecat de la el. Prima dată am ieşit la căntare cu Ilie Cimpuloi. După aia am căntat cu Marin Neacşu, cu Florea Neacşu. Am umblat sectoru ăsta al nostru toată Vlaşca. Şi Ilfov, şi Bucureştiu, şi Tiliormanu am căntat. Am mers şi pănâ in Bolintin pănă in direcţia Ciocăneşti. Pe Tiliorman am fost pănă la Ciolăneşti Negreni, Şopărleşti, Siliştea Gumeşti, Mărşa Broşteni. Inspre Giurgiu am fost pănă la Giurgiu, şi de acolo am fost la Slobozia. Am căntat o nuntă tocmai la Pruntu-Belu, Frăteşti, Comana. Şi-acuma mă mai duc p-acolo că s-a ivit copii d-ăştia tineri, mai iau căte ceva de la ei, le mai dau şi eu căte ceva“, i-a povestit Băsaru muzicologului care a făcut cercetări la Clejani.

Taraful Haiducilor din Clejani

Florea Basaru – Taraful Haiducilor din Clejani

Vioristul Florea Băsaru nu a căntat numai la nunţi sau hore din Clejani, imprejurimi sau in alte judeţe. El a căntat şi la Bucureşti, fiind solicitat la tot felul de ocazii deosebite. A căntat la cărciumi sau “prăvălii”, cum le numea el.

Iata ce declara Florea Basaru:
“Am căntat şi la Bucureşti, prin Rahova, la Cioculeţ – Caraivan, ii spunea lui, da’ George il chema pe el – vreo două luni de zile. Săptămăna aceea m-am mutat la Virtej, la Mitrică; eram angajat cu anul acolo. Am căntat un an. Pe urmă am fost la Chiriac, la Clinceni, fro zece, cinşpe sărbători. La Poieni, la Prăjitu, fro zece-douăzeci dă sărbători. Aici am căntat la Niculaie Circiumaru şi la Mişu Stoenescu, şi la Marin Dovleac. asta e fecioru lu Naie Brutaru. Am căntat şi la Ghiţă Ionescu, in faţa sfatului. La Găşteşti, la Ghimpe, cănd aveam fro douăzeşidoi dă ani, douăşpatru ani. Intr-un an căntai la zece negustori, că nu-mi da bani, şi-atunci plecam sau dacă imi da unu mai mult, plecam. Intr-un an căntam şi la douăzeci dă negustori”.

Virtuoz cum era, Băsaru cunoştea orice tip de muzică, mai veche sau mai la modă. Insă lui ii plăcea să cănte mai mult muzica bătrănească. “Ţărăneşti imi place mie, naţionale. Alea imi place mie şi numai după alea mă bat. Tangouri nu cănt nici dă frică. Imi place muzica, da nu cănt; eu naţionale cănt”, a spus vioristul. A căntat pe oriunde i se cerea şi ii convenea preţul, dar “numai la joc, pentru băuţi n-am căntat”. Se pare că aceasta este o caracteristică a lăutarilor care se respectă. Nu le plac oamenii beţi. Numai cei a căror voie bună depindea şi de căntarea lor.

A murit in 1986, la 71 de ani. Dorinţa lui era să fie dus la groapă in maşina lui Ion Moţoi la care ţinea foarte mult. Şi voia i-a fost indeplinită, fiind inmormăntat ca un lăutar adevărat cu tot respectul celor care l-au conoscut.

 

Sep 012014
 

Gheorghe Motoi Clejani
Gheorghe Moţoi – Taraf de Haiduci din Clejani

(n. 1915, Clejani – d. 1991, Bucuresti) – 76 ani
Instrument: cobza, chitara, voce
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Tudor Gheorghe, Nicolae Neacsu (Culai), Dumitru Baicu (Cacurica), Florea Basaru, Petre Manole

Articole legate de Gheorghe Moţoi
Ţimbalist, cobzar, chitarist şi mai presus de toate o mare voce şi un suflet deosebit

Gheorghe al Fiţii, cum mai era el numit, a fost un baladist fără pereche, care cunoştea pe de rost toate baladele zonei. La inceput cănta la cobză, apoi la ţambal, iar spre bătrăneţe se acompania de chitară. Vocea lui era cu totul aparte, mai “spărtigoasă”, cum spune Marin Părvan, un clejănean care l-a ascultat pe viu şi care a fost pe vremuri director al căminului cultural al comunei.

La nunţile la care era chemat, Gheorghe Moţoi putea să cănte cele mai frumoase căntece de dragoste şi balade. “Dacă le cănţi numai de dragoste, nu se supără nici unul”, ii spunea Moţoi. Gheorghe Moţoi ştia 30 de balade, unele extrem de lungi, şi alte zeci şi zeci de doine, căntece de petrecere şi de dragoste. Baladistul Neajlovului a murit in 1991. A avut o fată şi doi băieţi, nici unul nu i-a dus insă căntecul mai departe.

Un artist extraordinar, Tudor Gheorghe, vorbeşte despre cel ce i-au inspirat “ofurile”, “neichile” şi strigăturile: Gheorghe Moţoi.

Repertoriul marelui Tudor Gheorghe ar fi fost poate un pic mai sărac fără cântecele preluate de la cel supranumit “Baladistul Neajlovului”.

Despre ţăranul din Clejani ce uimea Romania au vorbit şi conaţionalii săi, dar şi marii artişti străini. Tudor Gheorghe sunea că “despre Gheorghe Moţoi, domnul Amzulescu, de la Institutul de Folclor, îmi povestea că, atunci când venise în Romania Paul Robson, marele cântăreţ american de culoare, ai noştri i-au pus la Institut marile valori ale cântecului popular, şi a spus că nimeni nu e ca Gheorghe Moţoi”.

Tudor Gheorghe despre Gheorghe Moţoi
“L-am cunoscut şi pe cel mai mare, din punctul meu de vedere, pe Gheorghe Moţoi, din Clejani. Acesta era înzestrat cu un glas absolut fantastic, canta umilitor pentru absolut orice tenor cu studii înalte, pentru că el cântă precum canta Pavaroti. Pentru cunoscători, vreau să vă spun, pentru el a cânta în SI-natural sau DO nu era nici un fel de problemă. Eu am preluat de la el, ascultând şi fermecându-mă frumuseţea glasului său şi extraordinara simplitate cu care se cântă la Clejani în acea perioadă, câteva cântece esenţiale ale Teleormanului. Unul dintre cele mai frumoase cântece se cheamă «Voinicul străin» şi este la limita dintre epic şi liric. Vreau să vă spun că el cântă acest cântec cu un ton mai sus faţă de cum îl cânt eu. «Doina din Teleorman» şi incă alte cântece pe care eu le-am introdus în repertoriul meu el le cântă cu un ton, două desupra celui în care le cânt eu, şi eu cânt totuşi pe nişte tonalităţi foarte înalte, greu de accesat, ca să zic aşa, de cântăreţii din ziua de azi de muzică populară”, a spus Tudor Gheorghe.

În Clejani, oamenii şi-l amintesc pe Gheorghe al Fiţii ca pe un artist remarcabil. Cu vocea sa “spărtigoasă”, după cum o descrie Marin Pârvan, primarul de la Clejani, făcea inima omului să treacă prin toate stările omeneşti posibile. Numele lui este respectat şi azi, la fel cum era respectat şi în trecut.

Taraf de haiduci Clejani

Gheorghe Motoi – Taraf de Haiduci Clejani

Marin Pârvan, primarul, are foarte multe amintiri legate de Gheorghe al Fiţii.

Cântecele sale “deosebite” rămân în memorie. “Cântă la chitară rece. Era mai mult de acompaniament. Dar avea unele lucruri mai aparte. El cântă balade de gen: «De aş prinde o cucoană, s-o jupoi s-o fac pastramă/ De aş prinde un ciocoi, să-l jupoi să-l fac cimpoi» cântece vechi. Avea în repertoriu mai mult cântece vechi, de petrecere. Poate o să vă surprindă un aspect, dar Clejanii n-au cantat niciodată muzică ţigănească, muzică aşa cum au ruşii, cum au ţiganii turci, muzică ce se cântă în limbajul respectiv şi care se referă la lumea lor.”

“Se spunea despre Moţoi, domne, ăsta era atât de-al dracului, încât în clipa în care cânta stingea lampa în cort. Spărgea sticla de lampă! Nu e o glumă! Datorită forţei glasului, datorită trepidaţiilor, spărgea sticla de lampă! Şi asta era extraordinar. Ca artist era 7 clase peste Zavaidoc “Un om vesel, cumpătat, glumeţ. Un artist desăvârşit. Gheorghe Moţoi a urmat traseul “clasic” al lăutarilor din Clejani, “a învăţat muzica în familie, la noi se moştenea şi se învaţa muzica din tată în fiu”.