Florea Băsaru (Florea Nebunul) – Taraf de Haiduci din Clejani
(n. 1915, Clejani – d. 1986, Bucuresti) – 71 ani
Instrument: vioara
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Nicolae Neacsu (Culai), Dumitru Baicu (Cacurica), Petre Manole, Gheorghe Motoi, Petrică Boşorogul, Ivan Balan, Ion Şaică, Părvan Răgălie
Articole legate de Florea Băsaru (Florea Nebunul)
Marin Părvan, primarul Clejanilor, povesteste despre Florea Băsaru
Florea Băsaru s-a născut in 1915. A inceput să inveţe vioara la 9 ani, de la Ivan Bălan, dar şi de la Mitică al Floarii şi Ştefan Pisoi.
Florea Băsaru -i se mai zicea şi Florea Nebunu sau Florea al Stanii. Uneori era alintat admirativ Florea Cioacă.
Cine l-a cunoscut pe Florea Băsaru spune că era nu numai un om talentat, ci şi un bărbat frumos. Ion Moţoi, fiul lui Gheorghe al Fiţii, spune despre el: “Eu il ştiam de mic. Arăta bine, era un om inalt, la 1.80″. Pentru că l-a cunoscut şi ea, Cornelia, soţia lui Ion, adaugă: “Era un mare lăutar dar şi un mare crai”. Portretul lui Florea al Stanii este creionat cel mai bine de cei care l-au văzut şi ascultat.
Ion Moţoi despre Florea Băsaru : “Ca om, era extraordinar. Dar mai ales era un violonist foarte bun. A ales să cănte cu tata (Gheorghe Moţoi – n.r.) pentru că şi tata era cel mai bun solist vocal din Clejani. Au făcut impreună o formaţie in care l-au luat cu ţambalul pe Petre Manole şi cu acordeonul pe Gică Ion Culae. Era cea mai bună din Clejani”.
Ion Moţoi povesteste despre felul glumeţ al lui Florea Băsaru: “La petrecerile unde cănta făcea numai năzbătii. Să vă povestesc o intămplare. La nunţi era inainte un obicei numit «capra». Se juca pănă in luarea darului la masă. Cineva se deghiza in «capră» işi punea pe el o pătură care inchipuia pielea animalului, iar naşul mare sau socrul trebuia să cumpere pielea după ce se juca. In general, «capra» o făcea nea Florea Băsaru. La o nuntă aici, in Clejani, chiar la fiica preşedintelui de CAP, ce-i trece prin cap lu Nea Florea, s-a dezbrăcat de tot, fără să ştie cineva, şi a pus pătura pe el. Cănd au tras de pătură ca să-i dea adică pielea caprei celui care a cumpărat-o, nea Florea a rămas in pielea goală!”.
Dumitru Baicu “Cacurică”, alt lăutar vestit al Clejanilor, işi aminteşte că Florea Băsaru ii vrăjea pe toţi cu vioara lui: “Dacă se aşeza lumea la masă şi incepea Florea să cănte, nu mai mănca nimeni, toţi rămăneau cu măncarea in lingură ascultăndu-l!”. Uneori chiar socrii dacă vedeau că a venit la nuntă mai mulă lume decăt s-au aşteptat, ii cereau lui Florea să cănte mai multe căntece indrăgite de meseni pentru ca ei să uite să mai mănănce.
Dupa cum marturisea chiar el, Florea Basaru a inceput să inveţe vioara la 9 ani, de la Ivan Bălan, dar şi de la Mitică al Floarii şi Ştefan Pisoi.
“Dar cel mai mult am invăţat de la Ivan Bălan. Am fost şi pe la Găşteşti după el. El mă lua in braţe şi-mi arăta. Aşa suflet ca ăla…”, sunt vorbele vioristului consemnate de Ciobanu. “Am invăţat la el pănă la etatea de 19 ani. Pe urmă, cănd am inceput să-mi căştig existenţa, am plecat de la el. Prima dată am ieşit la căntare cu Ilie Cimpuloi. După aia am căntat cu Marin Neacşu, cu Florea Neacşu. Am umblat sectoru ăsta al nostru toată Vlaşca. Şi Ilfov, şi Bucureştiu, şi Tiliormanu am căntat. Am mers şi pănâ in Bolintin pănă in direcţia Ciocăneşti. Pe Tiliorman am fost pănă la Ciolăneşti Negreni, Şopărleşti, Siliştea Gumeşti, Mărşa Broşteni. Inspre Giurgiu am fost pănă la Giurgiu, şi de acolo am fost la Slobozia. Am căntat o nuntă tocmai la Pruntu-Belu, Frăteşti, Comana. Şi-acuma mă mai duc p-acolo că s-a ivit copii d-ăştia tineri, mai iau căte ceva de la ei, le mai dau şi eu căte ceva“, i-a povestit Băsaru muzicologului care a făcut cercetări la Clejani.
Florea Basaru – Taraful Haiducilor din Clejani
Vioristul Florea Băsaru nu a căntat numai la nunţi sau hore din Clejani, imprejurimi sau in alte judeţe. El a căntat şi la Bucureşti, fiind solicitat la tot felul de ocazii deosebite. A căntat la cărciumi sau “prăvălii”, cum le numea el.
Iata ce declara Florea Basaru:
“Am căntat şi la Bucureşti, prin Rahova, la Cioculeţ – Caraivan, ii spunea lui, da’ George il chema pe el – vreo două luni de zile. Săptămăna aceea m-am mutat la Virtej, la Mitrică; eram angajat cu anul acolo. Am căntat un an. Pe urmă am fost la Chiriac, la Clinceni, fro zece, cinşpe sărbători. La Poieni, la Prăjitu, fro zece-douăzeci dă sărbători. Aici am căntat la Niculaie Circiumaru şi la Mişu Stoenescu, şi la Marin Dovleac. asta e fecioru lu Naie Brutaru. Am căntat şi la Ghiţă Ionescu, in faţa sfatului. La Găşteşti, la Ghimpe, cănd aveam fro douăzeşidoi dă ani, douăşpatru ani. Intr-un an căntai la zece negustori, că nu-mi da bani, şi-atunci plecam sau dacă imi da unu mai mult, plecam. Intr-un an căntam şi la douăzeci dă negustori”.
Virtuoz cum era, Băsaru cunoştea orice tip de muzică, mai veche sau mai la modă. Insă lui ii plăcea să cănte mai mult muzica bătrănească. “Ţărăneşti imi place mie, naţionale. Alea imi place mie şi numai după alea mă bat. Tangouri nu cănt nici dă frică. Imi place muzica, da nu cănt; eu naţionale cănt”, a spus vioristul. A căntat pe oriunde i se cerea şi ii convenea preţul, dar “numai la joc, pentru băuţi n-am căntat”. Se pare că aceasta este o caracteristică a lăutarilor care se respectă. Nu le plac oamenii beţi. Numai cei a căror voie bună depindea şi de căntarea lor.
A murit in 1986, la 71 de ani. Dorinţa lui era să fie dus la groapă in maşina lui Ion Moţoi la care ţinea foarte mult. Şi voia i-a fost indeplinită, fiind inmormăntat ca un lăutar adevărat cu tot respectul celor care l-au conoscut.