Marin Părvan, primarul Clejanilor şi fostul director al căminului cultural al comunei, un admirator al muzicanţilor, şi-l aminteşte pe Florea Băsaru ca pe unul dintre cei mai vivace oameni pe care i-a cunoscut. “Era născut la Purani, pe lăngă Siliştea. Exista pe vremuri principiul ăsta de alipire la locurile unde erau lăutari buni. Era firesc să fie aşa. Unii il comparau pe Băsaru cu Florea Cioacă pentru că era era un viorist foarte bun. Era foarte cumsecade, respectuos, dar pus mereu pe şotii. Imi amintesc că odată am fost chemaţi la Olteniţa la o căntare oficială şi ne-am dus cu un camion descoperit. Sufla un vănt puternic şi ne-a mai apucat şi o ploaie de toată frumuseţea… Aveam de mers vreo sută şi ceva de kilometri! Oamenii nu ştiau cum să-şi adăpostească instrumentele mai bine. Unii le-au băgat pe sub haine, in săn. Dar ce să facă ăla cu contrabasul? Şi Florea se ţinea de glume. Cănd am ajuns acolo ii spune lui Ion Manole, unul dintre lăutarii cu o voce extraordinară: Mă, dacă n-o cănţi paia cu «Protopopu, de-i protopop»”, la intoarcere să dea Dumnezeu incă o ploaie să te ude, să te facă leoarcă!”. Mereu făcea glume!
Lăutarii sunt şi ei oameni. Se insoară şi fac nunţi. Lor cine le căntă? Nunţile de lăutari erau mai restrănse. Veneau doar neamurile celor două părţi. După 1950 au inceput să aducă şi ei alţi lăutari. A fost Toni Iordache aici, Ilie Udilă, George Udilă… Mieluţă Iordache. Pănă in 50 nunţile erau mai restrănse la lăutari, pentru că ei nu aveau un nivel de viaţă prea ridicat. Nu cereau foarte mult cănd erau chemaţi să cănte, mai ales la nunţi, ba chiar erau ingăduitori”, explică primarul Părvan despre nunţile lăutarilor.
Florea Băsaru a făcut armata la “cinci Vlaşca”, in treizeşiopt. A mers şi la război, “atăt in răsărit, căt şi la apus, pănă la Burno (Brino). Am făcut şi la douăşitrei infanterie, la Călăraşi, cu ei am fost la Burno”. De pe urma războiului l-au improprietărit cu un hectar de teren. A fost analfabet. A avut cinci copii. Cu toate că avea destule surse de căştig de la căntările la care se angaja, Băsaru a trăit in sărăcie. Ion Moţoi işi aminteşte: “Era foarte sărac. Tata era mai instărit, pentru că ştia ce să facă cu banii şi mama era o femeie gospodină. El nu a avut o soţie care să-l ajute, nu era prea bună chivernisitoare. El era un lăutar căruia ii plăcea să mai şi bea cănd venea acasă de la nunţi”.