lautari romani

Apr 232014
 

Mitica Ciuciu
Mitică Ciuciu

(n. 1913, Bucuresti – d. 1996, Bucuresti) – 83 ani
Instrument: tambal
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Iani-Marinescu Ciuciu, Grigoraș Dinicu, Lică Ștefănescu, Victor PredescuArticole legate de Mitică Ciuciu
Stilul de interpretare al lui Mitica Ciuciu

Mitică Ciuciu pe numele său real Dumitru Marinescu s-a născut în anul 1913 în București si a fost un țambalist virtuoz din România vestit în a doua jumătate a secolului XX.

Dumitru Marinescu-Ciuciu a fost un interpret de excepție la instrumentul său, posedând o tehnică și o expresivitate deosebită.

Din anul 1920 începe să învețe să cânte la țambal, cu renumitul țambalist Lică Ștefănescu. De la acelasi profesor Lică Ștefănescu a învățat și viitorul mare compozitor și țambalist Gheorghe Pantazi, rival cu Mitică Ciuciu.

Mitică Ciuciu debutează în anul 1934 la casa de discuri Electrecord cu piesele „Hora lui Fănică” și „Doina Oltului-Ciocârlia” cântând cu tarafului violonistului Fănică „Chioru” Vișan.

In anul 1944 concertează, la Viena, cu taraful lui Grigoraș Dinicu unde interpretează muzică lăutărească și muzică „națională”, folclorică românească dar și muzică internațională de café-concert.

În anul 1945 este solicitat de compozitorul Mihail Jora să cânte, împreună cu fiul sau Iani-Marinescu Ciuciu, propria sa transcripție pentru doua țambale, a Rapsodiei Române nr. 1 în la major, op.11 de George Enescu.

În anul 1946 este angajat în orchestra Ansamblului Sindicatelor din România, evidențiindu-și calitățile de bun acompaniator, posedând asa cum zicea marele Ionel Budișteanu „un ciocan” viguros, ferm și sigur pe armoniile și ritmurile date. În 1950 interpretează, sub conducerea dirijorului Sergiu Comissiona, Fantezia Concertantă pentru țambal și orchestra a compozitorului Florin Comisel.

Faima sa ca excepțional interpret la țambal, i-a atras pe mulți tineri ai vremii dornici a se perfecționa la acest instrument, devenindu-i mai apoi elevi, printre care copiii săi: Petre Marinescu Ciuciu zis Iani Ciuciu, Virginica Marinescu Ciuciu, Stela Marinescu-Ciuciu, ginerele său și fiul acestuia Nicolae Bob Stănescu zis „Valetul” și Florian Bob Stănescu (care se poate spune că a copilărit în casa lui Mitică Ciuciu), Nicolae Fieraru, Costel Pandelescu și nu în ultimul rând Toni Iordache, căruia i-a desăvârșit anumite posibilitați ale țambalului: tehnice și expresive.

În anul 1970 își prezintă propriile variațiuni pe tema “Anicuța neichii dragă”, în orchestrația lui Constantin Arvinte și sub conducerea dirijorului Victor Predescu, la premiera spectacolului “Pe aripile rapsodiei”, oferit publicului de către noul înființat ansamblu “Rapsodia română”.

În perioada 1970 – 1975 colaborează cu orchestrele “Barbu Lăutaru”, “Electrecord” și orchestra Radio, conduse de marii dirijori ai României: Nicu Stănescu, Ionel Budișteanu, Victor Predescu, Radu Voinescu și Marius Olmazu. În 1971, cu orchestra Ansamblului C.C.S. participă la turnee în toata Europa, notabile fiind concertele din Berlin și Paris, dar concertând și în Canada, la Montréal și în Japonia, la Tokyo. În același an, începe să compună o serie de variațiuni pe tema cântecului “Tudorițo, nene”, foarte cunoscut prin interpretarile anteriorare ale Ioanei Radu. Aceste variațiuni au fost transformate, prin acompaniament orchestral-simfonic, de către Constantin Arvinte și cedate lui Toni Iordache (ce a intrepretat această compoziție, în 1974, cu orchestra simfonică din Tokio).

Moare în anul 1996 la Bucuresti.

Apr 222014
 

Cantece din repertoriul lui Marcel Budala, acordeonist in muzica lautaresca veche:

Dunăreanca
Geamparalele
Hora nouă
Geamparalele de la Topraisar
Sârbă craioveană
Hora lui Marin
Geamparalele de la Topraisar
Hora Bucureștilor
Sârba nuntașilor
Hora lui Marin
Hora “Cucu” din Moldova
Geamparalele din Murfatlar
Hora „Cucu” din Moldova
Geamparalele de la Murfatlar
Sârba de la Trestiana
Geamparalele din Regiunea București
Hora rudărenilor
Am o mamă bolnăvioră
Horă lăutărească
Sârba de la Domnești
Hora ca la Crama
Sârba de la Odobești
Hora călțunarilor
Cântec dinspre ziuă
Sârba moldovenească
Neavastă, nevastă
Băcăuanca
Sârba de nuntă ca la Drăgășani
Hora ca la Cotnari
Suceveanca
Dorul meu nu-i călător
În zori
Geamparaua constănțenilor
Breaza din Argeș
La cules de vii
Copilul străin
Ciubotica
Sârbă lăutărească
Horă
Cântă cucul de trei zile
Ca la brează
Sârba de la Podul Iloaiei
Ca la nuntă
Cântec lăutăresc de masă
Sârba de la Titu
Hora de mână
Horă lăutărească
Sârba de la Făgădău
Hora nuntașilor
Cadâneasca
Cântec de ascultare
Cântec de petrecere din Teaca
Hora lui Vișan
Sârba
Dunăre, apa zglobie
La culescul viilor
Pune masa, soacră mare
Frumoasă-i tinerețea
Cântec de dragoste
Turturică, turturea
Hora de la Urziceni
Sârba lui Cucu de la Frumușani
De străin ce sunt pe lume
Sârba de la Motru
Dimineața în zori
Hora în trei părți
Hora legănată
Geamparalele dobrogene
Maică, măiculița mea
Sârbă dobrogeană

Apr 222014
 


Marcel BudalaMarcel Budala
(n. 09 iulie 1926, Campina – d. 1989, Bucuresti ) – 63 ani
Instrument: acordeon
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Faramita Lambru, Gabi Lunca, Ion Dragoi

Articole legate de Marcel Budala:

Marcel Budala s-a născut la 9 iulie 1926 în Campina, Jud. Prahova. Mama sa era din Câmpina, iar tatăl său din Iași. Niciunul din cei doi nu aveau vreo ascendență lăutărească sau muzicală de altă natură.

În 1933 începe să învețe să cânte la pian iar in anul 1940 renunță complet la pian în favoarea acordeonului. Astfel, alături de Gheorghiță Trandafir, Marcel Budală devine unul din primii acordeoniști din București (în jurul anilor ’46 – ’47).

În 1946 terminându-și liceul este încadrat în orchestra de muzică populară a Direcției Generale a Serviciului Muncii (DGSM), dirijată în acea perioadă de cunoscutul Iancsi Korosy.

În 1949 este angajat în cadrul Orchestrei de Muzică Populară a Radiodifuziunii astfel fiind unul din fondatorii acesteia. Din 1950 începe să devină din ce în ce mai cunoscut. În perioada 1960 – 1968, colaborează cu mari dirijori și șefi de orchestre, notabili fiind Constantin Mirea, Radu Voinescu și Nicu Stănescu.

Arta muzicală a lui Marcel Budală poate fi considerată ca fiind emblematică pentru o perioada de „clasicism” a muzicii populare de concert. Importante sunt respectarea tempoului just al jocului și cântecului, caracterului și locului formulelor ornamentale specifice, unei frazări firești și neostentative și folosirii elementelor tehnice de virtuozitate în scop expresiv și nu pentru paradă.

În plină maturitate artistică, Marcel Budală i-a surprins pe toţi cei care l-au ascultat cu via preocupare de a-şi primeni şi îmbogăţi repertoriul. Credea cu sinceritate că fără muncă susţinută nu te poţi menţine. Se întâlnea cu lăutari bătrâni, cu oameni din popor pe care îi asculta cântând şi mai învăţa câte ceva. Dovadă stau înregistrările sale discografice atât de numeroase, ale acestui artist disciplinat, extrem de modest, care a ocupat şi ocupă un loc de frunte printre cei mai de seamă virtuozi ai acestui intrument numit acordeon.

Repertoriul său este în marea majoritate unul muntenesc, având în vedere că este născut la Câmpina, dar a preluat şi din cel moldo­venesc, respectiv băcăuan. Chiar Ion Drăgoi a cântat cu el în mari spectacole, iar melodiile interpretate in­trau astfel şi în repertoriul lui. Meşter al melodiilor lăutăreşti, Marcel Budală interpreta şi melodii din nordul Moldovei, mai mult din centrul ei, dar şi din zona dunăreană şi dobrogeană, cadânească, vlahă (aro­­mâ­nă) şi bulgărească. Existau şi cân­tece din Oltenia în repertoriul său, câte­va din jocurile lui de la Calafat, de Urziceni, de la Titu, de la Frumuşani, de la Argeş, de la Breaza sau geamparale.

Surprinzătoare sunt agilitatea degetației, cu deosebire a dublelor, triplelor și cvadruplelor staccaturi, dar și tehnica mânuirii burdufului, prin care Marcel Budală realiza bogate plaje de nuanțe, ajungând până la sunete aproape șoptite. Inteligența folosirii contrastelor și a expresivității intensităților sonore rămâne unul dintre darurile sale de excepție în care nu a fost până în prezent egalat.

În fonoteca radio există piese celebre precum “Cimpoiul”, o piesă în care acordeonistul imită cimpoiul cu ajutorul unei tehnici speciale, denumită în termeni muzicali glissando, procedeu de trecere rapidă, la instrumentele cu coarde sau la pian, de la un sunet la altul prin alunecarea unui deget, respectiv a unghiei degetului arătător peste toate sunetele.

Nu numai cântecele liric-lăutărești ci și horele sale de ascultare sau chiar sârbele lui Marcel Budală sunt intonate de către acordeonul său foarte expresiv (în special pentru generația din care face parte).
Marcel Budală moare în 1989 la București.

Marcel Budala

Marcel Budala

Apr 172014
 

Viata Mariei Tanase este departe de a se fi desfasurat doar pe scena. Marea artista, considerata „privighetoarea” Romaniei, a lucrat ani in sir pentru Serviciile Secrete.

Ivor Porter, un capitan englez, agent britanic in Romania, care l-a cunoscut foarte bine pe Eugen Cristescu, seful SSI, scrie in memoriile sale ca „Eugen Cristescu avea intotdeauna ca predilectie femeile mai mature”. Dintre fostele sale prietene sau partenere, Serviciile Secrete le-au identificat pe Molda Zisu, Ileana Baston si Maria Tanase.

Maria Tanase

Maria Tanase

Eugen Cristescu, seful Serviciului Secret de Informatii (SSI) in perioada 1940-1944, a fost numit de Ion Antonescu pe 15 noiembrie 1940. Cristescu – un adevarat specialist al Serviciilor Secrete – lucra profesionist, dar fara prea multe scrupule.

Cert este ca Maria Tanase era un personaj destul de important pentru agentie. Relatiile sale amoroase, care au purtat-o in iatacul atator personaje influente, politicieni sau diplomati, au impins-o si pe taramul spionajului.

Scriitorul Mihai Pelin, cercetator al arhivelor Securitatii, afirma in lucrarea sa „Un veac de spionaj, contraspionaj si politie politica” ca Maria avea la sfarsitul anilor ‘30 relatii foarte apropiate cu Maurice Negre, corespondentul de la Bucuresti al agentiei de presa Havas si rezident al serviciilor speciale franceze.

„In mai 1939, corespondentul a fost surprins de politie in timp ce fotografia obiective militare din zona de granita Turtucaia. Maria Tanase, care se bucura de influenta in epoca, a intervenit imediat la politie si la Directia Presei ca sa se aplaneze scandalul”, scrie Mihai Pelin in „Dame si ziaristi”.

In 1940, in plin razboi, Maria Tanase face un prim turneu in Turcia, ori Istanbulul si Ankara erau la data aceea locul de intalnire a celor mai importanti agenti secreti.

Maria Tanase are ocazia sa cante in fata presedintelui tarii Iamet Inonu, dar are si multe intalniri care raman invaluite in mister. In mod aproape firesc, la intoarcerea in tara este luata „in vizor” de Serviciul Secret al armatei germane Abwehr, care incearca printr-un maior s-o recruteze. Conform arhivelor Serviciului Secret de Informatii din Romania, condus de Eugen Cristescu, artista refuza.

Istoricul Cristian Troncota este de parere ca Maria Tanase l-a ajutat pe Cristescu in munca sa. „A tinut ca un adevarat profesionist legatura si cu serviciile secrete americane, si engleze, iar marea artista i-a facilitat astfel de contacte”.

Mihai Pelin a descoperit ca, in 1941, Maria pleaca din nou in Turcia cu orchestra lui Grigore Dinicu. Ea este vazuta in compania lui Alfred de Chastelain, seful filialei sud-est europene a spionajului britanic. Acesta lucrase 14 ani in Romania. Se pare ca De Chastelain i-a propus artistei sa nu se mai intoarca in tara oferindu-i un post la Radio Londra, dar ea a refuzat.

La intoarcerea in tara Maria Tanase este arestata si acuzata ca ar fi agent britanic. Probele sunt insuficiente si la interventia lui Eugen Cristescu este eliberata. Nici dupa 23 august 1944, viata tumultuoasa a Mariei Tanase nu s-a schimbat prea mult, fiind in preajma unor oameni catalogati fara tagada de Serviciile Secrete ca fiind spioni.

Securitatea comunista a urmarit-o pe Maria Tanase, considerand-o „un element ce manifesta dusmanie fata de regimul nostru”.
Totusi, actiunile Securitatii impotriva ei nu au trecut dincolo de filaj si pentru simplul motiv ca Maria Tanase era o personalitate iubita de public.

Apr 172014
 

Maria Tănase a avut un repertoriu extrem de vast ce-a cuprins cântece din toate regiunile României. Până la începutul anilor 1940 repertoriul i-a fost format de Harry Brauner. Un buchet de 20 de cântece din repertoriul Mariei Tănase a fost publicat de Editura Muzicală în 1963 în broșura Cântecele mele – Maria Tănase.

Nunta țigănească
Aguridă, aguridă
Am avut trei mândrulițe
Am iubit și-am să iubesc
Aseară ți-am luat basma
Aseară vântul bătea
Astă iarnă, era iarnă
Aș ofta să-mi iasă focul
Bătrânețe, haine grele
Bun îi vinul ghiurghiuliu
Butelcuța mea
Când toca la Radu-Vodă
Cântec din Oaș
Câte mute, câte slute
Cât îi Maramureșu’
Cine iubește și lasă
Ciuleandra
Dadă, frică mi-e că mor ca mâine
Doină din Maramureș
Dodă, dodă
Dragi mi-s cântecele mele
Eu pe badea-am întrebat
Foaie verde, foi de nuci
Gheorghiță, măi
Hai, iu, iu
Învârtită de pe Târnave
Iac-așa
Lume, lume
Luncă, luncă
Lung îi drumul Gorjului
Mă dusei să trec la Olt
Măria, neichii Mărie
Mărie și Mărioară
Mărioară, viaț-amară
Mi-am pus busuioc în păr
Na guriță și te du
Nici acela nu-i fecior
Până când nu te iubeam
Pe deal pe la Cornățel
Pe vale, țațo, pe vale
Se teme Ion că moare
Toderel
Trenule, mașină mică
Trei focuri arde pe lume
Un țigan avea o casă
Uhăi, bade
Cântecul buciumului (Tulnicul)
Leliță cârciumăreasă
M-am jurat de mii de ori
Să știi fă că te-am iubit