Marcel Budala
(n. 09 iulie 1926, Campina – d. 1989, Bucuresti ) – 63 ani
Instrument: acordeon
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Faramita Lambru, Gabi Lunca, Ion Dragoi
Articole legate de Marcel Budala:
Marcel Budala s-a născut la 9 iulie 1926 în Campina, Jud. Prahova. Mama sa era din Câmpina, iar tatăl său din Iași. Niciunul din cei doi nu aveau vreo ascendență lăutărească sau muzicală de altă natură.
În 1933 începe să învețe să cânte la pian iar in anul 1940 renunță complet la pian în favoarea acordeonului. Astfel, alături de Gheorghiță Trandafir, Marcel Budală devine unul din primii acordeoniști din București (în jurul anilor ’46 – ’47).
În 1946 terminându-și liceul este încadrat în orchestra de muzică populară a Direcției Generale a Serviciului Muncii (DGSM), dirijată în acea perioadă de cunoscutul Iancsi Korosy.
În 1949 este angajat în cadrul Orchestrei de Muzică Populară a Radiodifuziunii astfel fiind unul din fondatorii acesteia. Din 1950 începe să devină din ce în ce mai cunoscut. În perioada 1960 – 1968, colaborează cu mari dirijori și șefi de orchestre, notabili fiind Constantin Mirea, Radu Voinescu și Nicu Stănescu.
Arta muzicală a lui Marcel Budală poate fi considerată ca fiind emblematică pentru o perioada de „clasicism” a muzicii populare de concert. Importante sunt respectarea tempoului just al jocului și cântecului, caracterului și locului formulelor ornamentale specifice, unei frazări firești și neostentative și folosirii elementelor tehnice de virtuozitate în scop expresiv și nu pentru paradă.
În plină maturitate artistică, Marcel Budală i-a surprins pe toţi cei care l-au ascultat cu via preocupare de a-şi primeni şi îmbogăţi repertoriul. Credea cu sinceritate că fără muncă susţinută nu te poţi menţine. Se întâlnea cu lăutari bătrâni, cu oameni din popor pe care îi asculta cântând şi mai învăţa câte ceva. Dovadă stau înregistrările sale discografice atât de numeroase, ale acestui artist disciplinat, extrem de modest, care a ocupat şi ocupă un loc de frunte printre cei mai de seamă virtuozi ai acestui intrument numit acordeon.
Repertoriul său este în marea majoritate unul muntenesc, având în vedere că este născut la Câmpina, dar a preluat şi din cel moldovenesc, respectiv băcăuan. Chiar Ion Drăgoi a cântat cu el în mari spectacole, iar melodiile interpretate intrau astfel şi în repertoriul lui. Meşter al melodiilor lăutăreşti, Marcel Budală interpreta şi melodii din nordul Moldovei, mai mult din centrul ei, dar şi din zona dunăreană şi dobrogeană, cadânească, vlahă (aromână) şi bulgărească. Existau şi cântece din Oltenia în repertoriul său, câteva din jocurile lui de la Calafat, de Urziceni, de la Titu, de la Frumuşani, de la Argeş, de la Breaza sau geamparale.
Surprinzătoare sunt agilitatea degetației, cu deosebire a dublelor, triplelor și cvadruplelor staccaturi, dar și tehnica mânuirii burdufului, prin care Marcel Budală realiza bogate plaje de nuanțe, ajungând până la sunete aproape șoptite. Inteligența folosirii contrastelor și a expresivității intensităților sonore rămâne unul dintre darurile sale de excepție în care nu a fost până în prezent egalat.
În fonoteca radio există piese celebre precum “Cimpoiul”, o piesă în care acordeonistul imită cimpoiul cu ajutorul unei tehnici speciale, denumită în termeni muzicali glissando, procedeu de trecere rapidă, la instrumentele cu coarde sau la pian, de la un sunet la altul prin alunecarea unui deget, respectiv a unghiei degetului arătător peste toate sunetele.
Nu numai cântecele liric-lăutărești ci și horele sale de ascultare sau chiar sârbele lui Marcel Budală sunt intonate de către acordeonul său foarte expresiv (în special pentru generația din care face parte).
Marcel Budală moare în 1989 la București.
Marcel Budala