lautari romani

Nicolae Neacșu – Taraf de Haiduci din Clejani

Sep 162014

Nicolae Neacșu (Culai) - Taraf de Haiduci din Clejani
(n. 1924, Clejani – d. 03 septembrie 2002, Clejani) – 78 ani
Instrument: vioara
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Dumitru Baicu (Cacurica), Gheorghe Motoi, Petrică Boşorogul, Ion Şaică, Părvan Răgălie, Petre Manole

Nicolae Neacșu (Culai) s-a născut anul 1924 în satul Clejani, si a început să cânte la vioară încă de la o vârstă fragedă, fiind de asemenea descendentul unor lăutari. A cântat în diverse tarafuri şi trupe la nunţi, înmormântări şi diverse ocazii, în timp ce, în paralel, muncea în agricultură şi vindea ţigări de contrabandă.

Nicolae Neacşu a reuşit performanţa să treacă de la obscuritatea mediului rural în care trăia, la performanţa de a fi considerat unul dintre cei mai mari violonişti ai lumii. Ştirb, analfabet şi cu o viaţă trăită în sărăcie, Culai a avut şansa de a se fi născut un geniu al viorii, acesta reuşind să uimească lumea din postura de lider al Haiducilor din Clejani cu tehnica lui uimitoare.

Nicolae Neacsu-Culai

În afară de consăteni, primul om care a remarcat talentul său deosebit a fost Speranţa Rădulescu, un muzicolog din Bucureşti. Aceasta a început înregistrările cu Nicolae Neacşu la începutul anilor 1980, pentru ca, în 1986, să vină la Clejani însoţită de un elveţian, pe numele său Laurent Aubert, în urma acestei vizite, într-un final, să se întemeieze celebrul Taraf de Haidouks pentru tarile vorbitoare de limba franceza. (Taraful Haiducilor din Clejani)

Alături de Haiducii din Clejani, Culai a străbătut întreaga lume şi a cunoscut gustul succesului.

În 2002, aceştia au obţinut cel mai important premiu al lor, decernat de BBC şi înmânat de însuşi Johnny Depp.
Cu toate acestea, Culai şi-a anunţat colegii de trupă după ultimul concert al turneului, cel din Elveţia, că el se retrage acasă, la Clejani, întrucât simte că i se apropie sfârşitul. Imediat după revenirea acasă, pe 3 septembrie 2002, acesta a murit în somn.

În ciuda norocului şi popularităţii de care s-a bucurat spre sfârşitul vieţii, Culai a continuat să-şi poarte pălăria lui ponosită, acasă, la Clejani. El s-a văzut ca fiind unul dintre ultimii lăutari ţigani tradiţionali, punctând într-un interviu: “Lucru ăsta nu-l înveţi, îl furi. Lăutarul adevărat este cel care, atunci când aude o melodie, se duce direct acasă şi repetă la nesfârşit din memorie, pentru că cel care îl cântă sigur nu te va învăţa. Da, vioara este uşoară în mână, dar este grea la cântat. Ca matematica. “.
Nicolae Neacşu are un fiu şi un nepot, ambii muzicieni.

Culai

Culai – Taraful din Clejani

Cantece din repertoriul lui Petre Manole

Repertoriu lautari romani No Responses »

Sep 162014

Foi de prun si foi de praz
Cuculetu
Pe deasupra casei mele
Mesterul Manole
Cantece de jale
Pe drumul manastiresc
Padure, verde padure
Spune, spune, mos batran
Azi eram frumoasa, juna
Cantec de dragoste si joc
Jalea Tiganilor
Voinicul străin
Doina din Teleorman
Cand eram la ’48
Balada lui Corbea
Doru meu e numai dor
Un tigan avea o casa
Pelin bau, pelin mananc
Foaie verde, foaie trifoi
Barbugiu
Mugurel, mugurel
Sabarelu (cat e Argesul de mare)
Lelita Carciumareasa

Gheorghe Verman despre traditia Tarafului din Clejani

Povestiri cu si despre lautari, Uncategorized No Responses »

Sep 022014

Taraful de la Clejani a rămas imprimat in sufletele romănilor.
Reputatul om de radio Gheorghe Verman susţine că “trupa autentică” a constituit un fenomen.
“Clejanii au apărut peste tot. Erau cunoscuţi şi apreciaţi in toate zonele in care işi exercitau meseria. Au fost o mică minune. Cu toate acestea, n-ar fi trebuit să ne uimească prezenţa acestui ansamblu. De-a lungul vremii, el nu a făcut decăt să preia buna tradiţie romănească a cetelor de lăutari care erau constituite cam in aceeaşi formulă in care sunt şi Clejanii. Aveau solist/soliste care purtau căntecul din sat in sat sau din zonă in zonă. Ba mulţi au căntat dincolo de hotarele ţării chiar intre cele două războaie. Mi-a fost dat zilele trecute să vorbesc cu nepoata lui Teodor Zavaidoc. Imi povestea de pe vremea unchiului ei că Zavaidoc a căntat intr-o astfel de formulă cănd a debutat, deci intr-un taraf de lăutari in care el era solistul prim şi care aducea un anume gen de muzică aşa cum aduce şi formaţia Clejani.”

“Ceea ce căntă Clejanii de astăzi nu este folclor romănesc, continuă Gheorghe Verman. Ca şi atunci cănd au debutat, este un folclor de muzică de mahala, muzica zonelor cu cişmea şi tramvai intărziat, ca să ne aducem aminte de o melodie. Este zona cu iubirile pătimaşe, apropiată muzicii ţigăneşti, chiar muzicii de şatră. Dacă privim cu atenţie, Clejanii sunt o şatră de ţigani, vorbesc in accepţiunea mai mult decăt onorantă a acestor termeni. Şi-au făcut un repertoriu pe care il poartă prin lume şi, intr-un anume fel, este şi surpriza pe care o trăieşte Europa cănd vede sau aude un asemenea gen de muzică. La o cotă superioară s-a ridicat Goran Bregovici. Ce-i drept formaţia lui este mult mai mare, dar a fost construită după aceleaşi principii ca Ansamblul Clejanilor. Dealtminteri, la noi mai este, sau era, Fanfara Zece Prăjini, apoi ce a incercat să facă Ţăndărică… ”

“Muzica pe care o căntau Clejanii de odinioară luase amploare şi datorită ţinutei cu care apăreau in faţa publicului. Purtau straie care nu aveau cum să nu atragă atenţia”, spune Gheorghe Verman. “Ele se inrudesc cu costumul ţigănesc. Aş spune chiar că Clejanii au maghiarizat costumul. Pălăriile alea mari, mustăţile ample… Dar dau bine şi pe unde se duc au succes. Succesul lor vine nu atăt din calitatea muzicii căt din noutate. Sunt formaţii care uimesc efectiv ascultătorii. Mai cu seamă pentru că lumea are nevoie in permanenţă de lucruri noi. Oamenii s-au plictisit de ritmurile citadine ale muzicii uşoare de orice fel şi au nevoie de altceva, mai aproape de suflet. Se pare că repertoriul şi interpretarea Clejanilor se apropie mult de esenţa umană, de ceea ce ne dorim noi să auzim. In această formaţie şi in felul ei de a se exprima, intălnim acorduri muzicale care ne sunt atăt dragi, căt şi aproape in ceasurile noastre de petrecere“, afirmă Gheorghe Verman.

Fie că vrem sau nu, formaţia Clejanilor rămăne o raritate, o valoare. Din nefericire, vechiul ansamblu nu este atăt de prezent pe inregistrări, au neglijat apariţiile in studiouri sau la Radiodifuziune pentru că i-a interesat mai mult comercialul, străinătatea.
Aşa se face că Taraful Clejanilor nu este prea cunoscut pentru romăni. S-au europenizat, adică au incercat să intre in felul de a fi al interpreţilor de muzică din Europa, cu precădere in zona latină. Avem nevoie de asemenea pete de culoare, aşa cum au fost Clejanii. Avem nevoie de asemenea muzică, de asemenea trupe, fiindcă ele inseamnă altceva decăt ştim noi.

“Cred că numele adevăraţilor Clejani, această carte de vizită, trebuie extins şi in continuare. Datorită rădăcinilor din care provin, repertoriile lor ne trezesc şi ne satisfac dorinţa de spectacol. In faţa acestei formaţii, publicul a fost de fiecare dată participant direct. Nu te poţi izola de folclorul sau de muzica lăutărească din zona pe care o porţi pe aripile căntecelor interpretate. Atenţie insă la text! Şi la modul de a evolua al soliştilor vocali. Din acest punct de vedere Clejanii nu mai sunt la cota la care au fost. Nu am nici o indoială că vor reveni”, povesteşte Gheorghe Verman.

Diferenţa dintre vărstnicii Clejani şi cei de astăzi este evidentă. Gheorghe Verman crede insă că “cei de azi au altceva, alte avantaje: au crescut in seriozitatea scenică, in ştiinţa de a transmite un anume mesaj şi chiar de a fi prezenţi intr-un studio de televiziune. Au invăţat să dialogheze cu camerele de luat vederiâ€¦ dacă unul din membrii acestei formaţii este in prim-plan ştie să exploateze momentul şi să treacă dincolo de ecran. Trebuie ştiut insă că această formaţie este pentru intelectuali. Ea satisface nevoia de un anume gen de muzică al intelectualilor. Este mai puţin o formaţie cu ţintă directă la publicul larg. Cel din urmă are judecăţi, alte unităţi de măsură. Dacă s-ar scrie istoria folclorului din Balcani, istoria evoluţiei popoarelor care trăiesc aici, formaţia de la Clejani ar trebui să existe. Iar ca să inţelegi ce importanţă au avut de fapt şi de drept Clejanii, trebuie să ai pregătire muzicală”.

Petre Manole – Taraf de Haiduci din Clejani

Lautari contrabas, Lautari tambal No Responses »

Sep 022014

Petre Manole - Taraf de Haiduci din Clejani
(n. 1923, Clejani – d. 1992, Bucuresti) – 69ani
Instrument: tambal, contrabas
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Nicolae Neacsu (Culai), Dumitru Baicu (Cacurica), Gheorghe Motoi, Petrică Boşorogul, Ion Şaică, Părvan Răgălie

Petre Manole a cântat la ţambal şi contrabas.
Am inceput să cănt de pe la 12 ani cu Moş Gheorghiu, care era viorist. Căntam pe la Coşoaca atunci, pe mălai

“Cred că nu e comună prin preajmă la care să nu fi cântat“, spunea Petre într-un interviu. Tot el povestea cum a început să cânte şi cât câştiga: “Am început să cânt de pe la 12 ani cu Moş Gheorghiu, care era viorist. Cântam pe la Coşoaca atunci, pe mălai. Tatăl meu a fost ţamabalagiu şi aveam instrument în casă. Până în 1940 am învăţat… De la 12 ani mă lua Moş Gheorghiu la horă. Mă cerea la taică-meu. Aduceam şi eu două, trei ciure de mălai“.

Despre perioada armatei, Petre Manole nu a oferit prea multe detalii “am făcut armata la «Cinci Dorobanţi». De acolo am plecat pe front, in Apus. Am căzut prizonier la 18 octombrie 1944. Am fost rănit la Budapesta in spital, apoi m-au dus la Viena, in lagăr. Munceam acolo in fabrici şi am stat opt luni.

Am căntat la nunţi, Clejani, Bucşani, Malu Spart, Bragadiru, Vărtoapele, Teleorman, nici nu mai ţiu minte! Crevedia, Zădăriciu, Ghioreşti, Iepureşti, Vedea, Bulbucata, vreo cinci nunţi in Buturugeni. Cred că nu e comună prin preajmă să nu fi căntat! La prăvălii am căntat prima dată in Bolintin la mami Ştefăniţa cu Costică al Frusii. Mă lua Costică şi imi da şi mie 50 de lei. La Malu Spart am fost cu Ion Băsaru. Am căntat cu Ion Chiran, amăndoi angajaţi cu Duminica. La urmă ne-am mutat la Dumitru şi căntam cu frate-miu atunci. La urmă tot in Malu Spart, la Nicolae Burău, tot cu Duminica. La Bucşani am fost la Leana, la cocoana Leana nu mai ştiu cum ii spune, la Leana Dogaru!”

Am căntat cu nea Mitică al Floarei, povestea lăutarul. “Ne plătea pe căte zece sărbători. Am căntat şi in prăvălie, şi la joc. Ne dădea dănsul afară că venea lumea la joc. Tot in Bucşani la Gheorghe Ghiaţă cu Culae al Ruţii, cu Neacşu Niculae şi cu Terente. Noi trei inşi căntam tot pe zece sărbători. Duminica am mai fost in Vadu Lat, la Săndulescu, la Nebunu, cu nea Mitică tot la prăvălie. La joc am mers numai aici vreo trei ani, in Clejani. Ne plătea in bucate, căte două duble de porumb de persoană pe an. Plăteau şi flăcăii, şi fetele. Plus insurăţeii. Am mai căntat la Bucşani tot pe bucate. Astea ţărăneştile imi plac mie, că pe astea modernele nici nu prea le cunosc eu aşa bine. N-am umblat in oraşe, ci in mai multe comune. Ilfov cu toate comunele din jur. Am două pogoane pe care mi le-au dat acuma. Cănd nu am de căntat mă duc la muncă, pe aici prin comună sau prin alte comune“, spunea Petre Manole.

Petre Manole – Taraf de haiduci Clejani

Marin Părvan, primarul comunei Clejani, işi aminteşte de vechea gardă a tarafului.
“Petre Manole era o fire deschisă. De fel era ţambalist, frate cu vioristul Ion Manole. A mai avut un frate care era acordeonist. Şi ei, in familia lor, incercau să alcătuiască o formaţie, ca să aibă siguranţa că banii pe care ii căştigă rămăn la ei, că nu se păcălesc unii pe alţii.
Pentru că au fost şi unii care au dat dovadă de neseriozitate, luau căte două nunţi intr-o zi. Iar o nuntă ţinea căte trei zile. Petre Manole era un om de familie. Cred că la ora aceea nu era ţambalist mai bun decăt el. Se făceau chefuri aici, beau şpriţuri ori de căte ori se simţeau bine. Urmaşii lui Petre Manole căntă şi ei. Fiul lui, Manole Marin, căntă in Taraful din Clejani şi mai are un băiat, acordeonist. Nepotul lui e Ioniţă din Clejani.”

Ei au fost cei mai buni lăutari din Clejanii de altădată. Au păstrat şi au transmis mai departe cântecul pe care l-au moştenit din bătrâni.

Stilul unic de interpretare al lui Florea Cioaca

Stil interpretare lautari romani No Responses »

Sep 022014

Si in prezent, la mai mult de trei decenii de la moartea sa, multi violonisti din Oltenia il mai pastreaza ca model de interpretare pe Florea Cioaca. Inainte de chitara lui Nelu Boata (`50) si vioara lui Marian al lu` Nete (`60), mahalaua Craiovei sta sub semnul lui Florea Cioaca.

Florea Cioaca

Acesta avea o tehnica a arcusului surprinzatoare prin efectele coloristice pe care le realiza.
Folosea acordaje speciale „stricate” ale coardelor viorii (cel mai des Mi — La — Mi – La) pentru a canta melodia pe coarde duble sau pentru a obtine unele sonoritati si efecte speciale. Toate melodiile sale sunt „inflorite” intr-o anumita masura, iar pe duratele mai lungi ale cadentelor finale, Florea Cioaca introducea intotdeauna cate o formula ritmico-melodica dinamizatoare, asemeni unui ecou al melodiei principale.

Accentele bine marcate, frazarea corecta, in acord cu sensul muzical, o anumita „vocalitate” a discursului – creand sugestia ca vioara „vorbeste, mai ales in cazul baladelor si a cantecelor de dragoste – sunt atributele de baza ale artei muzicale a lui Florea Cioaca.
De asemenea, exista o permanenta miscare a starilor in muzica sa, dar si o energie aparte a unui repetoriu urban-provincial, de origine taraneasca, si a unui stil de interpretare pe care l-am putea numi astazi „Stil clasic Craiova“

Older Entries Newer Entries