Stil interpretare lautari romani » Lautarie.com

Stilul de interpretare al lui Ion Namol

Stil interpretare lautari romani No Responses »

Nov 202014

Ion Nămol, violonistul din Oltenița ce odată ajuns la București a devenit unul dintre celebrii lăutari ai anilor de dupa război, era vestit atât pentru felul în care cântă la vioară, dar mai ales pentru harul de a reproduce pe loc cântecul care se potrivea fiecărui mesean.

Taraful lui a fost o influență uriașă asupra stilului urban-lăutăresc din București, în special asupra formulelor un pic mai târzii ale Tarafului Fraților Gore și a „Brigadei” lui Cornel Bosoi.

Ion Nămol este ultimul lăutar bucureștean autentic „de groapă”, ultimele înmormântări tradiționale ale țiganilor din acest oraș fiind ținute sub vioara și vocea acestuia. Jazzman-ul Johnny Răducanu a vorbit despre muzica lăutărească urbană (mahala), într-un interviu din 2006, în care a pomenit anumite lucruri despre Ion Nămol.

Singurele înregistrări ce au rămas posterității cu Ion Nămol sunt din cadrul unei nunți țigănești din zona Dudești, din 1971, 7 melodii vocale și 2 instrumentale, înregistrări realizate cu 4 reportofoane deschise în același timp, cu valoare mai degrabă documentară, decât artistică, ce prezintă un Ion Nămol bătrân, reminiscent doar legendei de la sfârșitul anilor ’40. Pe înregistrări taraful este compus din: Costel Hanțu (acordeon, la 20 de ani, pe o singură piesă), Ilie Alecu (țambal mic), Fane Negrilă (contrabas) și Vișan (clarinet).

Înregistrările lui Ion Nămol de la nunta de pe Dudești din 1971 au fost editate și pe o casetă, intitulată „Program de ascultare”.
Piesele ce alcătuiesc albumul sunt:
Cântă cucul de trei zile
Stinge Doamne stelele
Dacă n-ai frați și surori
Cât e Banatul de mare
Program Vișan (clarinet)
Mi-a venit ceasul să mor
Foaie verde lin-pelin
Cine mă vede băut!
Horă Ion Nămol (vioară)

Stilul de interpretare al lui Ion Matache

Stil interpretare lautari romani No Responses »

Sep 232014

Ion Matache are o „aură” aparte între violoniști pentru muzica de la marginea Piteștiului din prima jumătate a sec. XX, dar și pentru muzica tradițională românească în general.

O virtuozitate cu totul specială, care nu se baza nicio clipă pe viteza exagerată, transformă prin valorificare motivică piesele lui Ion Matache din teme românesc-argeșene sau țigănesc-argeșene în adevărate perle ale muzicii lăutărești urbane.

Ion Matache

Alături de Theodor Zavaidoc, violonistul Alexandru Cercel sau legendarul cobzar Dicu, Ion Matache trebuie așezat între creatorii mari de muzică instrumentală tradițională din ultima sută de ani, din zona Argeșului. Totuși, este notabilă o pătură profund rurală ce încă se mai distinge în arta muzicală a violonistului, pătura ce reieșea și din felul său de a fi.

O anecdotă spunea că Ion Matache, deși cânta „orășenește” venea, la București, la înregistrări în costumul popular de la el din sat, semn că tot „Argeș” cânta. Tehnica sa însă îl plasează între puținii violoniști urbani stilistic, din zona Piteștiului, școala de vioară urmată și reprezentată în prezent de Dumitrică „de la Pitești”.

Mărioara Murărescu – realizator emisiuni folclorice – spunea despre el:
„…îndrăgite de public, oricând recunoscute și firesc preluate și de alți instrumentiști, ori de celebre formații orchestrale, melodiile lui îi poartă numele peste timp, îl așază pe drept cuvânt între creatori. Ne amintim și azi de «Breaza lui Matache» și recunoaștem ca a devenit adevărat imn al muscelenilor și, de-o vreme, a fost statornicită ca generic muzical pentru o cunoscută emisiune a Televiziunii Române – «Cântecul amintirii, amintirile cântecului»”

Stilul unic de interpretare al lui Florea Cioaca

Stil interpretare lautari romani No Responses »

Sep 022014

Si in prezent, la mai mult de trei decenii de la moartea sa, multi violonisti din Oltenia il mai pastreaza ca model de interpretare pe Florea Cioaca. Inainte de chitara lui Nelu Boata (`50) si vioara lui Marian al lu` Nete (`60), mahalaua Craiovei sta sub semnul lui Florea Cioaca.

Florea Cioaca

Acesta avea o tehnica a arcusului surprinzatoare prin efectele coloristice pe care le realiza.
Folosea acordaje speciale „stricate” ale coardelor viorii (cel mai des Mi — La — Mi – La) pentru a canta melodia pe coarde duble sau pentru a obtine unele sonoritati si efecte speciale. Toate melodiile sale sunt „inflorite” intr-o anumita masura, iar pe duratele mai lungi ale cadentelor finale, Florea Cioaca introducea intotdeauna cate o formula ritmico-melodica dinamizatoare, asemeni unui ecou al melodiei principale.

Accentele bine marcate, frazarea corecta, in acord cu sensul muzical, o anumita „vocalitate” a discursului – creand sugestia ca vioara „vorbeste, mai ales in cazul baladelor si a cantecelor de dragoste – sunt atributele de baza ale artei muzicale a lui Florea Cioaca.
De asemenea, exista o permanenta miscare a starilor in muzica sa, dar si o energie aparte a unui repetoriu urban-provincial, de origine taraneasca, si a unui stil de interpretare pe care l-am putea numi astazi „Stil clasic Craiova“

Stilul de interpretare al lui Ion Onoriu

Stil interpretare lautari romani No Responses »

Aug 062014

Daca violoniștii și suflătorii (clarinet, taragot, nai, fluier) pot fi ușor identificati după culoarea sunetului la care participă afectiv prin vibrato, stacatura, ornamente etc., acordeoniștii sunt mai greu de identificat datorită specificului instrumentului.

Înca de tânăr, acesta nutrea o mare dorință de a-și dezvolta un stil propriu (ca dovadă stau înregistrările sale din anii `50), având în vedere că la Radio și, din 1957, la Televiziune se transmiteau zilnic emisiuni de folclor din care nu lipseau nume celebre, adevărați maeștri ai acordeonului.

Între influențele sale se numără școala de la Bucuresti (Marcel Budală, Ilie Udilă și Dorel „Cocoșatu`” Păun) dar și scoala banato-sârbească, influență foarte rară pentru acordeoniștii generației `50 (Marcel Todor sau Tomică Miljic senior).

Filonul folcloric de la care pleacă Ion Onoriu este un factor decisiv în formarea stilului personal, la care se adaugă improvizația caracteristică muzicii lăutărești urbane (mahala).

Rămâne o influență de marcă pentru stilurile, dezvoltate ulterior, în special de către Bebe Șerban și Vasile Pandelescu.

Stilul de interpretare al lui Toni Iordache

Stil interpretare lautari romani No Responses »

Apr 242014

Record inregistrat in CARTEA RECORDURILOR-GUINNESS nedoborât până în prezent 25 de lovituri pe secundă

Caracteristic tehnicii de interpretare a lui Toni Iordache este maniera sa liberă și ușoară de a folosi toate notele instrumentului, folosirea cu maiestrie a pedalei (ce îi permitea să obțină timbre foarte rafinate) și loviturile sale alternative, rapide și exacte (ce amintesc de sunetul clavecinului), la o viteză incredibilă.

În anul 1975 la un concert la Paris, acesta înregistrează o viteză incredibilă (25 de lovituri pe secundă) intrând astfel în cartea recordurilor (record nedoborât până în prezent).

Toni Iordache

Toni Iordache lovea seturi întregi de game, arpegii, folosind și efecte de “polifonie ascunsă”, toate acestea precedând sau acompaniind “umplerea” melodiei de bază, al cărei sunet este completat de appogiaturi, mordanți și rotiri.

Astfel, destul de frecvent, melodia principală – ce pare la început adevaratul “subiect” – devine gradual un fel de “pretext” pentru a-și demonstra virtuozitatea prin variațiuni îmbogățite prin ornamente ce le urmează, al caror scop este de a umple spatiul sonor rămas gol al melodiei.
Procedeul este folosit deseori de Toni Iordache, în special în melodiile lente, al caror ritm este relativ “liber”. Totuși, când interpretează o melodie lentă, el folosește, prin contrast, efecte “vocale”, scoând sunete mai lungi prin “susținerea” tremolourilor ce devin din ce în ce mai rapide.

Toni Iordache spunea:
„tehnica țambalului nu implică numai viteza, ci și o bună atingere, o bună interpretare, multă inventivitate și foarte multă inspirație.”

Older Entries