Jan 252015
 

A fost odată… trei surori: Mia BraiaIoana Radu şi Elena Braia, cu nume de artistă Nuna Braia.
La un moment dat, pe lăngă cele trei surori s-a mai născut şi un mezin, Gheorghe Braia. Toţi patru, copiii unei familii intemeiate intre un oltean-gorjean şi o unguroaică. Pe el il chema Constantin, cum mă cheamă şi pe mine, iar pe bunica Rozalia, din Ardeal, marturiseste Doru Constantin Braia. Din economiile lor şi-au făcut o cărciumă foarte negustoreşte plasată, gard in gard cu cimitirul Sineasca din Craiova. Toate pomenile de după inmormăntare se ţineau la bunicul meu in cărciumă. Aici s-au afirmat şi cele trei căntăreţe pentru prima oară in public. Mesenii s-au arătat entuziasmaţi de talentul lor, iar la un moment dat un mare compozitor trecut pe acolo de la o inmormăntare, Ion Vasilescu, a ascultat-o pe Mia Braia, a invitat-o la Bucureşti şi i-a creat un inceput de carieră. Mia Braia, probabil din dorinţa de a arăta că există talente, i-a propus acestui compozitor (mare autoritate in muzica romănească uşoară şi populară) să audieze mai multe căntăreţe. Era vorba de Rodica BujorIoana Radu sau Dorina Drăghici“, incepe Doru Braia povestea.

Mia Braia

Mia Braia

Mia Braia, probabil din raţiuni artistico-negustoreşti, fiind in foarte mare vogă, a participat la căteva reuniuni legionare unde fusese invitată. Asta i-a atras insă nişte represalii in anii de inceput ai regimului comunist, fiind interzis să fie difuzată la radio. Sora ei, marea Ioana Radu, reuşeşte insă să se impună prin fantasticul ei patos care anihila orice raţiuni politice.” După 15 ani se ridică interdicţia pentru sora mai mare. Au trecut acei ani, mult mai restrictivi, anii 50, jumătatea anilor  60, şi revin amăndouă pe scenă, cu toate că “intre ele nu a existat absolut nici o «legătură», ba mai mult, am constatat copil fiind, că trebuie să mă impart intre două mătuşi. Dacă cumva mă măngăia una din ele, cealaltă mă repugna. Dacă incercam să mă apropii de cealaltă, se supăra cea dintăi. Judecănd pe parcursul evoluţiei mele, cred că nu a fost vorba numai de o rivalitate profesională, care este inerentă la un asemenea nivel, ci venea chiar dintr-o educaţie oltenească a acelui formidabil şi in acelaşi timp ingrozitor dicton «Divide et imperat!», după care bunicul meu se pare că s-a ghidat, invrăjbind fraţii intre ei cu scopul, bănuiesc, de a-i avea mai cuminţi acasă.

La maturitate, aveau de-a face cu ceva extrem de bizar, două surori de-o fantastică notorietate, care in timpul vieţii lor nu ştiu dacă au insumat mai mult de cinci ore de a reuşi să vorbească una cu alta. La inregistrarea formidabilei melodii «Ciobănaş cu trei sute de oi» cele două au reuşit să cănte in duet, aveam opt sau nouă ani. Una dintre ele m-a luat şi pe mine de mănă şi m-a dus in studioul de la Electrecord. Fantastica şansă a posterităţii, ascultănd acest căntec, constă in faptul că nu s-a greşit la nici o măsură in timpul inregistrării pentru că la ultima măsură, şi asta cei de meserie remarcă, a fost o oarecare inadvertenţă pentru care s-au certat şi nu au mai vorbit vreo 15 ani după aia. S-au mai văzut la inmormăntarea tatălui meu, fratele lor, unde după două ore iar s-au certat năpraznic pentru cine are dreptul de autor al colivei. Ele de fapt işi căutau drumuri separate.”

Stilul bărbătos de a vorbi al Ioanei Radu l-a fascinat. “Eram impresionat de felul in care reuşea să se impună intr-o viaţă atăt de sumbră, pe care o duceam noi toţi. Era nonconformistă, prin excelenţă. Definiţia Ioanei Radu este: Fii tu! Nu accepta teatralismele, surogatele, compromisurile. Ea respecta personalitatea oricărui om, că era gunoier sau profesor universitar academician, ii oferea aceeaşi reverenţă. Niciodată nu a trecut pe lăngă un cămp să nu remarce spinarea incovoiată şi plină de sudoare a unui ţăran, aşa cum niciodată nu a prididit să nu lustruiască o carte a vreunui erudit romăn aflată in rafturile bibliotecii ei. Ioana avea o bibliotecă de cel puţin cinci mii de cărţi “cu siguranţă toate citite, dar din ce am aflat se oprise cu studiile la clasa a şasea, a şaptea. Ea a fost, ca şi Maria Tănase, o perfectă autoditactă. Cealaltă mătuşă a mea, Mia Braia, era universitara familiei, a făcut şi Conservatorul, şi Dreptul. De acolo cred că a apărut şi conflictul teribil dintre ele pentru că Mia a adoptat intotdeauna un stil pedagogic faţă de sora ei mai mică, ceea ce personalitatea şi faima după un timp nu o mai lăsa pe Ioana să accepte. Sora care mai trăieşte a avut o fiică. A decedat. Imi amintesc că eram doi verişori intr-o permanenţă impărţeală. Dacă mergem pe strada Paris să o vizităm pe Mia, afla Ioana şi invers. Era groaznic. In acelaşi timp, tatăl meu şi bunicul meu, adică tatăl lor, erau prin puşcăriile aniilor 50, pănă la jumătatea aniilor 60. Tatăl Ioanei Radu, bunicul meu, a fost arestat intr-un aşa zis complot impotriva siguranţei statului, el fiind cel mai tănăr membru al complotului, la 74 de ani, un complot care se desfăşura in parcul Cişmigiu la table şi bineinţeles că la vărsta lor comentau răsturnările vremii şi aşteptau şi ei americanii. Doar bunicul a venit la Bucureşti pentru că bunica a apucat de a murit la Craiova.”

“Crescănd eu şi dobăndind de la tatăl meu o oarecare educaţie impotriva sistemului politic, eram in contradicţie observativă cu poziţia lor in societatea comunistă, şi a Ioanei Radu şi a Miei BraiaMia Braia ajunsese să fie foarte apreciată de familia Ceauşescu, de Elena CeauşescuIoana Radu, in lăuntrul ei o răzvrătită inăscută, era de asemenea obiectul unui cult, mai ales al lui Nicolae Ceauşescu, dar spre onoarea ei in nici o formă de exprimare publică nu i-a adus osanale respectivului personaj. Ba mai mult, intr-un moment semnificativ al vieţii lui Ceauşescu, atunci cănd i-a murit tatăl, Andruţa Ceauşescu, şi care a fost inmormăntat cu un sobor de preoţi la Scorniceşti, Ioana Radu a reuşit ceva unic, să oblige un intreg Comitet Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Romăn, in genunchi, să pronunţe Tatăl nostru. Mă aflam la ea in vizită, eram preadolescentin, cănd dintr-o dată, că aşa era obiceiul, pur şi simplu a fost arestată de Securitate. De căte ori mai marilor le venea pofta să asculte vreo interpretă la modă, ei doar se pronunţau, după care Securitatea se executa. Şi asta s-a concretizat printr-o cavalcadă de vreo cinci-şase maşini negre ale Securităţii pe strada Timpului la numărul 13, luată pur şi simplu pe sus, chiar mă şi intreb de ce m-or fi luat şi pe mine, şi cu sirenele şi cu girofarurile de rigoare, ne-au dus la Scorniceşti, unde era in plină desfăşurare parastasul postinmormăntare. Probabil Ceauşescu şi ai lui ciraci deja se piliseră un pic şi cănd a apărut Ioana Radu a fost solicitată să cănte o romanţă mai de jale. Ea a avut o reacţie formidabilă. Pentru că avusese un accident de circulaţie care a traumatizat-o cumplit, avea o puternică credinţă in Dumnezeu. Nu era habotnică, dar nicăieri din colţurile casei ei nu a lipsit icoana. S-a aşezat in faţa acelei mese, cu mine de mănă, şi in baston, săraca, pentru că avea un picior mai scurt cu patru centimetri, in urma accidentului, şi le-a spus: «M-aţi chemat să cănt la un parastas, şi nu poate să fie parastas pe lume fără Tatăl nostru. Spusu-l-aţi pănă acum?» La această intrebare a ei şi Emil Bodnăraş, şi Chivu Stoica, şi Corneliu Mănescu, şi care mai erau dintre «boşii» ăştia comunişti s-au uitat unii la alţii, prin gestică dădănd de inţeles că le-a scăpat din vedere acest lucru, cu toate că tatăl lui Ceauşescu fusese inmormăntat cu un sobor de preoţi. Şi atunci ea le-a replicat: «Ioana Radu nu poate să cănte la un parastas pănă nu se va spune Tatăl nostru. Să ne aşezăm in genunchi şi să-l rostim.» Şi aşa s-a intămplat”, povesteşte Doru Braia.

Un al doilea episod in care personalitatea Ioanei Radu a ieşit in evidenţă a fost cănd a intrat odată in Casa Scinteii cu o treabă la Ministerul Culturii, care işi avea sediul tot acolo. “Află chiar de la intrare că in acea clădire nu este permis fumatul, ea fiind unul din marile motive pentru care in ţara noastră in timpul vieţii ei funcţiona o fabrică de ţigarete, şi nu fuma decăt Virginia. Aşezată pe un fotoliu, coboară un impozant redactor-şef cu rol de patron la o revistă, un nefumător convins. Observănd-o pe Ioana Radu că fumează, are tupeul să o facă atentă că in acea incintă nu s-ar fuma, la care ea, firesc, il intreabă: «Dar cine eşti dumneata să imi interzici să fumez in clădirea pentru care eu mi-am nenorocit coardele vocale că să poată fi construită?» Şi la această intrebare, acel domn ii răspunde: «Cum, nu ştiţi?», la care ea de bună seamă şi dintr-un teatralism, ii spune «Nu». «Păi cum, mergeţi şi intrebaţi studenţii!», ii dă replica. La care ea ii răspunde: «Dar dumneata ştiţi cine sunt eu?», şi cu aceeaşi francheţe, redactorul-şef a răspuns la fel, că nu ştie. «Atunci du-te in piaţă şi intreabă şi ai să vezi cine sunt eu!».” Imi amintesc că Ioana a căntat la terasa Boema, Savoy, pentru prima dată romanţa «Am inceput să-mbătrănesc», a lui Mălineanu. Aceste romanţe s-au scris cu mine acolo, Mălineanu era la pian şi Ioana intona. Atunci nu imi spuneau nimic, eram mic, acum insă e altceva. Fiecare dintre noi va trece prin romanţă

Doru Braia işi mai aminteşte un episod care s-a petrecut cănd avea deja 17 ani. “A fost ultima ei interpretare live a unei romanţe, in 1968, cănd Festivalul de la Mamaia s-a ţinut in teatrul de la Constanţa din cauza condiţiilor climaterice. Ploua. Atunci, la acel festival pe scenă a fost toată crema muzicii uşoare romăneşti. Ioana Radu cănd a observat că prăslea familei Ceauşescu, Nicuşor, işi permitea să apară in sală intr-o ţinută neconformă solemnităţii momentului, a refuzat să cănte in atar condiţii. El era insoţit de căţiva prieteni, două rănduri ocupaseră, dar pentru că nimeni nu indrăznea să-i evacueze din sală, in bastonul ei a ieşit din culise şi pur şi simplu l-a somat pe Nicu Ceauşescu care se ridicase să semnaleze şi să sublinieze calitatea lui genetică, l-a somat că il va face de răs in faţa lumii, trăgăndu-l de urechi, dacă nu părăseşte incinta. In cadrul festivalului a căntat singurul căntec in epoca care avea titlul «Nu se poate», o romanţă protest şi orice ii urmăreşte versurile va observa că ele se potrivesc şi zilelor noastre. Este o succesiune de nu se poate găndite şi inspirate de fantasticul compozitor Henri Mălineanu, imbrăţişate de Ioana Radu care de la microfon arătănd cu degetul spre nomenclaturişti spunea crispat dar şi răspicat «Nu se poate». A fost o atitudine pe care mulţi au inţeles-o dar prea puţini din laşitate au imbrăţişat-o. Şi cănd a observat Ioana acest lucru, a hotărăt să fie ultimul căntec pe care l-a căntat live pe vreo scenă. Din acel moment, imi spunea, ori nechezol, ori Ioana Radu pe scenă e acelaşi lucru, un surogat.”

Ioana Radu a avut momente de demnitate atunci cănd incerca prin prezenţa lui publică să arate că nu numai sus puşii pot fi luaţi in consideraţie şi că din poziţii mult mai modeste oamenii s-ar putea impune. Un exemplu: vestitele Dacii de culoare neagră erau doar apanajul familiei prezidenţiale. Mătuşa mea află că pe Calea Victoriei a trecut o Dacie neagră care o avea in dreapta pe Elena Ceauşescu. Cu toate că ea avea o maşină mult mai bună, un Fiat 125, i-a telefonat directorului Stroe al fabriciilor Dacia şi i-a impus să-i procure şi ei tot o Dacie 1301 neagră, tot cu număr scurt, 2-B 101, fapt care s-a şi realizat in mai puţin de 48 de ore.
De căte ori se intămplă să primească lucruri ce azi ni se par meschine, insă care atunci valorau foarte mult, nu de puţine ori le impărţea cu vecinii, fie că erau pachete de cafea, pachete de carne sau vestiţii pui de la Avicola. Ioana Radu, departe de a fi avut o mentalitate socialistă, avea un comportament socialist pentru că nu accepta in nici un fel ceea ce nu este dobăndit prin muncă. Condamna tertipurile.”

Ioana Radu

Ioana Radu

Cele trei mari artiste, Maria Tănase, Mia Braia şi Ioana Radu, nu se pot disocia. Erau trei vedete care conştientizau persuasiunea ce o aveau asupra neamului, nu numai a publicului, drept pentru care conveneau reciproc să nu-şi bată joc. Din asta, s-a cultivat un profesionalism desăvărşit. Maria Tănase a reuşit să fie coagulatorul şi decantatorul unor calităţi profesionale artistice-culturale inegalabile. Am asistat la nişte scene fulminante, mii de oameni, pe cămpuri, in Case de Cultură, pe uliţa satului, care le venerau. Aşa cum imi spunea Ioana, dar şi Maria căreia soarta a vrut să ii ţin lumănarea in momentul plecării spre infinit, nu au minţit niciodată şi niciodată nu au desconsiderat şi niciodată nu au pus stavilă unui efort sau altul şi au iubit romănii mai mult decăt şi-au iubit propriile familii. Au indeplinit ceea ce Dumnezeu le-a hărăzit.
Ioana o diviniza pe Maria Tănase, iar Maria o diviniza pe Ioana. «Fă, Ioano, de-aş avea eu glasul tău!,  «Taci fă Mario, că tu eşti mare!».”

“Ioana avea grijă de foarte multă lume, erau mulţi tinerii artişti care ii cereau sprijinul. Pe foarte puţini i-a ajutat, şi nu din egoism artistic, ci sesizănd lipsa de talent. De o singură voce a fost total acaparată, implorănd-o să preia romanţa. Acea voce şi personalitate a fost Doina Badea. Am fost martor la o primire a Doinei Badea in Timpului 13, cănd Doina Badea i-a semnalat mătuşii mele că vrea şi simte că poate cănta romanţă. S-a aşezat la pian, care culmea era in vestibul pentru că Ioana a avut o casă modestă, intrai pe undeva la mijloc, prin nişte incăperi vagon, in stănga era dormitorul, la mijloc vestibulul, iar in dreapta sufrageria, după care anexele. Iar pianul era in vestibul. Şi s-a aşezat fantastica Doina Badea la pian. A inceput să cănte două-trei romanţe, de bună seama lipsi dibăcia interpretării pe care Ioana o stăpănea, a corectat-o cu o dragoste maternă şi la a doua interpretare era o cu totul alta Doina Badea, căreia specialiştii ii vor remarca ce a avut şi Ioana, vestita terţă in glas.”

La bătrăneţe, Mia şi Ioana au incercat să se impace, ba, mai mult, să convieţuiască in America, dar nu au rezistat.
“Era jumătatea anilor 80. Ioana Radu deja ingrădită de penuria ce se instaura in Romănia, profită de prezenţa surorii ei, Mia, in America cu care reuşeşte cu greu pentru căteva luni să se impace şi merge prima dată cu paşaport turistic peste Ocean. Cere azil politic. Află Nicolae Ceauşescu, disperat ii dă telefon la New York şi o imploră să revină. Replica ei firească: «Domnule (niciodată nu i-a spus tovarăşe), unde să mă intorc? Casa mi-au luat-o securiştii, pensie nu am» Şi i-a spus să ia legătura cu ambasadorul Ionel Datcu pentru că va avea toate facilităţile să revină acasă.

Ioana Radu

Ioana Radu

A avut «privilegiul» să se intoarcă cu vestitul Boeing prezidenţial, ea singură şi stewardesele. A revenit intr-o casă pe care i-au renovat-o complet, i-au turnat şi ciment in curte şi i s-a dat o pensie de merit. Ioana s-a intors nu atăt datorită insistenţelor lui Ceauşescu, ci din cauza imposibilităţii de a se inţelege cu Mia. Sora mai mare a indrăznit s-o culce pe cea mică in vestibul. Nu era vina ei pentru că avea doar o garsonieră şi un vestibul.”
“Şi-a făcut o religie din viaţa nevinovată care ei i se oglindea prin viaţa animalelor, a căţeilor ei, a pechinezilor. Ea simţea cancerul moral care ne cuprinde pe toţi cu timpul şi atunci, ca şi mine astăzi, se refugia in universul căinilor. Eu am trei căini ca şi ea, de aia am sesizat in multe ipostaze ale vieţii mele că inconştient i-am preluat inclinările.”
Sursa Jurnalul National

Jan 252015
 

Mia Braia
Mia Braia

(n. 8 septembrie 1911, Craiova - d. 3 iulie 1996, New York) – 85 ani
Solista
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare

Articole legate de Mia Braia:
A fost odată trei surori: Mia Braia, Ioana Radu şi Elena Braia

Mia Braia a fost o solistă de romanțe, tangouri și muzică populară. S-a născut la data de 11 septembrie 1911 la Craiova, a fost sora Ioanei Radu, și a trăit o parte din ultimii ani ai vieții în exil (în RFG și in SUA).

Au fost patru copii in familie, trei surori: Mia Braia, Ioana Radu şi Elena Braia, ultima cu nume de artistă Nuna Braia si mezinul Gheorghe Braia. Toţi patru, copiii unei familii intemeiate intre un oltean-gorjean şi o unguroaica. Din economiile lor şi-au făcut o cărciumă foarte negustoreşte plasată, gard in gard cu cimitirul Sineasca din Craiova. Toate pomenile de după inmormăntare se ţineau in cărciumă. Aici s-au afirmat şi cele trei căntăreţe pentru prima oară in public.

Studiile muzicale le face la Conservatorul „Cornetti” din Craiova, cu Jeny Ciolac (canto), Ion Vasilescu (teorie-solfegiu) și Dan Demetrescu (actorie).

Mia Braia si Petre Alexandru

Mia Braia si Petre Alexandru

Urmează apoi studiile la Conservatorul din București, între 1929-1932, cu profesorii Livia Vețianu (canto), Victor Gheorghiu (teorie-solfegiu) și Ion Nonna Otescu (armonie). În particular, ia lecții de canto cu Elena Drăgulinescu.

Debutează cântând muzică ușoară la restaurantul „Minerva” din Craiova, în trupa actorului Manu Nedeianu.

Între 1925-1929 este solistă a Corului „Armonia” din Craiova.

Din 1929 până în 1934 cânta în Societatea corală „Carmen” din București, .

În perioada 1934-1945 a cântat cu cele mai importante formații ale vremii în restaurantele „Coșna-Cireșoaia” (cu orchestra lui Vasile Julea), „Balotha”, „Luther” (cu orchestra lui Costică Tandin) din București, „Dori” din Neptun și la cinematograful „Marna”.

A debutat la Radio București în 1936, susținând un program muzică ușoară.

Între 1936-1940 face numeroase imprimări la casa de discuri Cristal (Electrecord). Tot în 1936 lansează compoziția lui Ion Vasilescu, Nu-ți pare rău când vezi că plâng, cu orchestra Teatrului „Alhambra”, dirijată de compozitor, pentru care va primi premiul discului în același an.

După 1948 colaborează cu orchestrele „Barbu Lăutarul” și „Perinița” din București, „Lazăr Cernescu” din Caransebeș, „Taraful Gorjului” din Târgu Jiu, „Doina Olteniei” din Craiova și cu Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din București.
În anul 1968 i se acordă medalia Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a, pentru bogata sa activitate de solistă de muzică populară și romanțe

A întreprins numeroase turnee în țară și în străinătate (Israel, Germania, SUA). A compus numeroase romanțe, cântece în stil popular și piese de muzică ușoară.

Moare la data de 3 iulie 1996, departe de casă, în Statele Unite, la New York.

sursa Wikipedia