May 112015
 

Daca n-ar fi cateva dovezi incontestabile ale trecerii lui prin lume, ai zice ca Barbu Lautarul e un mit. O legenda fabricata de tiganii lautari, spre legitimarea meseriei si a breslei lor, nascute in robie.
Vasile Alecsandri l-a facut nemuritor prin cantoneta “Barbu Lautarul“, iar marele compozitor Franz Liszt a creat “Rapsodia romana pentru pian“, se spune, dupa ce l-a ascultat interpretand, la Iasi, niste “cantece de betie”.

Si-au platit dezrobirea cu scripca

Nici unul dintre biografii lui Barbu Lautarul nu poate indica cu precizie data nasterii si cea a mortii parintelui lautariei. Se presupune ca s-a nascut la curtea boierului Dragulici, ca fiu al lui Stan Barbu si al Ilincai. Se pare ca Stan nu era un lautar oarecare, ci staroste al breslei iesene in secolul al VIII-lea si ca era cunoscut in epoca sub numele de Cobzariul. In jurul anului 1780, se naste cel mai cunoscut dintre fiii lui Stan, Vasile Barbu Lautarul, care a mostenit de la tata nu doar repertoriul, talentul si mestesugul cantatului la lauta, ci si “intrarile” pe care acesta le avea la boierii vremii. La 1804, deja renumit in Moldova, Barbu Lautarul preia starostia breslei. Se casatoreste cativa ani mai tarziu si are mai multi copii, dintre care doar trei ii duc meseria mai departe: Gheorghe Scripcariul, Ioan Scripcariul si Vasile Scripcariul. Lautaria le asigura venituri consistente, de vreme ce familia lui Barbu Lautarul, din mahalaua Frecaului, se rascumpara din robie, la 6 iulie 1845, conform condicii de “Prescrierea birnicilor si a dezrobitilor tigani din orasul Esi“.

Stefan Luchian - Barbu Lautaru

Stefan Luchian – Barbu Lautaru

Barbu bea galbenii si vinul boierilor

An dupa an, Barbu este reales staroste al breslei lautarilor, pana in 1839, cand conflictele dintre ei il fac sa inainteze stapanirii o “jalba” de demisie din functie. Un alt motiv al retragerii sale a fost, probabil, si marirea havaietului (birul catre Eforie), care trebuia platit de staroste. Spre apusul carierei sale, Barbu Lautarul are marele privilegiu de a-l intalni pe virtuozul maghiar Franz Liszt, venit la Iasi la invitatia lui Vasile Alecsandri. Scena intalnirii este redata, ani mai tarziu, in saptamanalul francez La Vie Parisienne. “Barbu prinse sa cante un mars national, dupa aceea boierii entuziasmati aruncau galbeni in paharul lui. Si batranul lautar inghitea totodata si galbenii, si vinul, cautand a tine in gura sa galbenii, ce-i scotea apoi si-i saruta cu sfintenie.” Barbu l-a uimit atunci pe Liszt, redand la scripca, fara greseala, un mars unguresc improvizat de compozitor la clavir. Franz Liszt si-a notat in carnetul sau de schite doua “cantece de betie” interpretate de Barbu Lautarul, pe care le-a folosit apoi in “Rapsodia romana pentru pian“.

Neamul odihneste in groapa “clasa I”

Urmele lui Barbu Lautarul se pierd apoi. Biografii sai nu reusesc sa precizeze cu exactitate data mortii sale si nici locul unde este inmormantat. Se presupune ca este ingropat in curtea Bisericii “Sf. Ioan Zlataust”, printre ai carei ctitori se numara, dar anul decesului nu este clar: 1858, 1861 sau 1864.
Am incercat sa dam de mormantul celui mai cunoscut dintre fiii lui Barbu Lautarul, Ioan (Ionica) Barbu. Membrii Fanfarei de la Chetris ne-au insotit la Cimitirul Eternitatea din Iasi, dornici sa cante la mormantul cobzarului cantoneta “Barbu Lautarul”. Dupa o indelunga cautare prin registrele din secolul al XIX-lea, dar si in baza de date informatizata a cimitirului, am aflat ca Ionica Barbu a murit la 8 iulie 1906, cauza decesului fiind “hemoragie cerebrala”. Cobzarul nu are insa un mormant al lui. Osemintele i-au fost stramutate in 1938, in groapa “clasa I” apartinand lui Mihai Barbu, probabil fiu al sau. Acum, mormantul in care odihnesc, in total, cinci rubedenii e in paragina, dovada ca urmasii neamului de lautari Barbu n-au mai aprins de mult o lumanare la capul ultimului cobzar.

Cand canta lautarul tigan Barbu sau Angheluta, apoi tot ti se invartesc altfel picioarele! Trei sau patru canta din vioara, trei sau patru trag cu o pana pe strunele cobzei, altii sufla cu o adevarata furie din nai si totul impreuna alcatuieste o armonie asa deosebita si iritabila, incat tanarul trebuie sa joace cu voie fara de voie, barbatul asezat ridica picioarele in tact si-si aduce aminte de tinerete. Si batranul misca cel putin din degetele de la picioare si se uita zambind la tineretul cel zburdalnic. Si unde pui, ca tiganii acestia n-au o idee despre note – canta totul dupa auz!” – Wilhelm de Kotzebue scriitor si diplomat german
Sursa: Jurnalul National
Nota: In acest articol au fost folosite informatii din cartea “Figuri de lautari”, de Viorel Cosma, Editura Muzicala, 1960.