Barbu Lautarul se rascumpara din robie

 Povestiri cu si despre lautari  No Responses »
May 112015
 

Daca n-ar fi cateva dovezi incontestabile ale trecerii lui prin lume, ai zice ca Barbu Lautarul e un mit. O legenda fabricata de tiganii lautari, spre legitimarea meseriei si a breslei lor, nascute in robie.
Vasile Alecsandri l-a facut nemuritor prin cantoneta “Barbu Lautarul“, iar marele compozitor Franz Liszt a creat “Rapsodia romana pentru pian“, se spune, dupa ce l-a ascultat interpretand, la Iasi, niste “cantece de betie”.

Si-au platit dezrobirea cu scripca

Nici unul dintre biografii lui Barbu Lautarul nu poate indica cu precizie data nasterii si cea a mortii parintelui lautariei. Se presupune ca s-a nascut la curtea boierului Dragulici, ca fiu al lui Stan Barbu si al Ilincai. Se pare ca Stan nu era un lautar oarecare, ci staroste al breslei iesene in secolul al VIII-lea si ca era cunoscut in epoca sub numele de Cobzariul. In jurul anului 1780, se naste cel mai cunoscut dintre fiii lui Stan, Vasile Barbu Lautarul, care a mostenit de la tata nu doar repertoriul, talentul si mestesugul cantatului la lauta, ci si “intrarile” pe care acesta le avea la boierii vremii. La 1804, deja renumit in Moldova, Barbu Lautarul preia starostia breslei. Se casatoreste cativa ani mai tarziu si are mai multi copii, dintre care doar trei ii duc meseria mai departe: Gheorghe Scripcariul, Ioan Scripcariul si Vasile Scripcariul. Lautaria le asigura venituri consistente, de vreme ce familia lui Barbu Lautarul, din mahalaua Frecaului, se rascumpara din robie, la 6 iulie 1845, conform condicii de “Prescrierea birnicilor si a dezrobitilor tigani din orasul Esi“.

Stefan Luchian - Barbu Lautaru

Stefan Luchian – Barbu Lautaru

Barbu bea galbenii si vinul boierilor

An dupa an, Barbu este reales staroste al breslei lautarilor, pana in 1839, cand conflictele dintre ei il fac sa inainteze stapanirii o “jalba” de demisie din functie. Un alt motiv al retragerii sale a fost, probabil, si marirea havaietului (birul catre Eforie), care trebuia platit de staroste. Spre apusul carierei sale, Barbu Lautarul are marele privilegiu de a-l intalni pe virtuozul maghiar Franz Liszt, venit la Iasi la invitatia lui Vasile Alecsandri. Scena intalnirii este redata, ani mai tarziu, in saptamanalul francez La Vie Parisienne. “Barbu prinse sa cante un mars national, dupa aceea boierii entuziasmati aruncau galbeni in paharul lui. Si batranul lautar inghitea totodata si galbenii, si vinul, cautand a tine in gura sa galbenii, ce-i scotea apoi si-i saruta cu sfintenie.” Barbu l-a uimit atunci pe Liszt, redand la scripca, fara greseala, un mars unguresc improvizat de compozitor la clavir. Franz Liszt si-a notat in carnetul sau de schite doua “cantece de betie” interpretate de Barbu Lautarul, pe care le-a folosit apoi in “Rapsodia romana pentru pian“.

Neamul odihneste in groapa “clasa I”

Urmele lui Barbu Lautarul se pierd apoi. Biografii sai nu reusesc sa precizeze cu exactitate data mortii sale si nici locul unde este inmormantat. Se presupune ca este ingropat in curtea Bisericii “Sf. Ioan Zlataust”, printre ai carei ctitori se numara, dar anul decesului nu este clar: 1858, 1861 sau 1864.
Am incercat sa dam de mormantul celui mai cunoscut dintre fiii lui Barbu Lautarul, Ioan (Ionica) Barbu. Membrii Fanfarei de la Chetris ne-au insotit la Cimitirul Eternitatea din Iasi, dornici sa cante la mormantul cobzarului cantoneta “Barbu Lautarul”. Dupa o indelunga cautare prin registrele din secolul al XIX-lea, dar si in baza de date informatizata a cimitirului, am aflat ca Ionica Barbu a murit la 8 iulie 1906, cauza decesului fiind “hemoragie cerebrala”. Cobzarul nu are insa un mormant al lui. Osemintele i-au fost stramutate in 1938, in groapa “clasa I” apartinand lui Mihai Barbu, probabil fiu al sau. Acum, mormantul in care odihnesc, in total, cinci rubedenii e in paragina, dovada ca urmasii neamului de lautari Barbu n-au mai aprins de mult o lumanare la capul ultimului cobzar.

“Cand canta lautarul tigan Barbu sau Angheluta, apoi tot ti se invartesc altfel picioarele! Trei sau patru canta din vioara, trei sau patru trag cu o pana pe strunele cobzei, altii sufla cu o adevarata furie din nai si totul impreuna alcatuieste o armonie asa deosebita si iritabila, incat tanarul trebuie sa joace cu voie fara de voie, barbatul asezat ridica picioarele in tact si-si aduce aminte de tinerete. Si batranul misca cel putin din degetele de la picioare si se uita zambind la tineretul cel zburdalnic. Si unde pui, ca tiganii acestia n-au o idee despre note – canta totul dupa auz!” – Wilhelm de Kotzebue scriitor si diplomat german
Sursa: Jurnalul National
Nota: In acest articol au fost folosite informatii din cartea “Figuri de lautari”, de Viorel Cosma, Editura Muzicala, 1960.

Barbu Lăutaru

 Lautari cobza  No Responses »
May 112015
 

Stefan Luchian - Barbu Lautaru
Barbu Lăutaru
(n.  ~1780, Iasi – d.  ~1860, Iasi)
Instrument: cobza

Articole legate de Barbu Lautaru’:
Barbu Lautarul se rascumpara din robie

Barbu Lăutaru, pe numele adevarat Vasile Barbu, a fost un cântăreț și cobzar moldovean, care s-a bucurat de o faimă devenită legendară, urmaș al unei vechi familii de lăutari. Staroste al lăutarilor din Moldova timp de 40 de ani, Barbu Lăutaru a fost unul dintre acei mari cântăreți populari români care, prin creația și felul lor de interpretare, au contribuit la formarea și îmbogățirea muzicii populare de tip lăutăresc, născută din îmbinarea elementelor de muzică populară românească cu elemente ale muzicii orientale, ale romanței ruse și elemente occidentale. A întreprins numeroase turnee prin țările românești, inclusiv și prin Basarabia (la Chișinău și Telenești).

Abilitatea muzicala a mostenit-o din familie. In taraful tatalui sau si-a facut practica cu temeinicie, creandu-si unele relatii pe la curtile boierilor, ce avea sa le colinde dupa moartea parintelui sau, cu propriul taraf.

Tot de la tatal sau  a mostenit si multe cantece, mai ales balade, ce povesteau faptele pline de vitejie ale moldovenilor.

Taraful lui Barbu se bucura de o mare faima in periferia Frecaului, era solicitat sa cante in saloanele boieresti: cadril, vals, mazurca.

In 1814, talentul lautarilor avea sa fie cunoscut si in Rusia. Dumitru Plaghino si Costache Pantazoglu, doi boieri moldoveni, au fost trimisi la Chisinau de Scarlat Calimah- Voda, insotiti de cei mai strasnici lautari dintre toate tarafurile moldovene. Se presupune ca cel mai vestit scripcar nu putea sa lipseasca.

Barbu Lautaru

Barbu Lautaru

Ales an de an starostele lautarilor, Barbu lupta pentru drepturile si privilegiile ceterasilor, ajungand sa fie stimat si foarte iubit de toti cei din bransa.

Odata cu introducerea Regulamentului Organic, in tara noastra s-au desfiintat meterhanelele (fanfare) turcesti, grecesti. Cantecul popular si muzica de petrecere au inceput sa-si piarda din interes.

Astfel si Barbu trebuia sa-si innoiasca repertoriul cu cantece la moda, de dragoste si cu dansuri de salon occidentale. Barbu avea 60 de ani si cariera sa artistica ajunsese in declin, traind mai mult din gloria trecutului, avand succes la public tot cu baladele, doinele si horele.

A stârnit admirația lui Franz Liszt cu prilejul trecerii acestuia prin Moldova, în iarna anului 1847, la Iași. Barbu Lăutaru gaseste resursele artistice si fizice de a-l impresiona pe marele virtuoz maghiar. Intalnirea lor devine pretutindeni cunoscuta, datorita unui articol publicat in saptamanalul francez “La Vie Parisienne”, nr. 48 din 28 noiembrie 1874. S-au intalnit in casele Cazlariu de la consulatul austriac, la conacul lui Vasile Alecsandri de la Mircesti, in casele Diditei Mavrocordat si in casele lui Alecu Bals.

Instrumentele lautarilor se compuneau dintr-o violina, un nai si o cobza care semana cu mandolina. Liszt i-a ascultat cu mare atentie pe acei artisti ambulanti, care nu aveau studii muzicale, ci doar cantau dupa ureche. Cantecele tiganesti sau marsurile nationale l-au impresionat pe pianist, rasplatindu-i pe muzicanti cu un pumn de galbeni turnati in paharul lautarului, zicand: “Bea, Barbule lautar, stapanul meu, bea, caci Dumnezeu te-a facut artist si tu esti mai mare decat mine”.

Pianistul a impresionat apoi audienta cu un mars unguresc. Toata improvizatia lui Liszt a fost reprodusa de Barbu fara a omite nicio nota. Liszt a petrecut nenumarate seri in compania muzicantilor, dupa cum afirma in cartea sa: “Lautarii si muzica lor in Ungaria”. Cantecele adunate din Ardeal, Valahia, Bucovina si de la Barbu Lautarul, Liszt avea sa le foloseasca in “Rapsodia romana pentru pian”, dar si in alte lucrari. Surprinzator este faptul ca Liszt nu a mentionat nici macar o data numele lui Barbu Lautarul in cartea sus amintita, ci doar caracterul muzicii romanesti si instrumentele populare.

Barbu Lautaru

Barbu Lautaru

Barbu Lautarul s-a mentinut aproape 40 de ani la conducerea breslei lautaresti, avand un talent exceptional. El a creat gustul pentru muzica autentica, servind-o ca izvor de inspiratie compozitorilor de muzica culta. A mai cantat la nai si cobza, mananuindu-le cu aceeasi usurinta, desi neintrecut era si in piesele vocale.

S-a casatorit de tanar, a avut trei copii, toti lautari: Gheorghe Scripcariul, Ioan Scripcariul si Vasile Scripcariul. Toti trei au fost talentati, de vreme ce si-au putut aduna importante sume de bani spre a se rascumpara din robie, dupa cum scrie condica de “Prescrierea birnicilor si a dezrobitilor tigani din orasul Esi. Anul 1845 iulie 6″.

Familia sa a avut un rol important in viata artistului. Conform muzicologului rus Kotliarov, numele familiei Barbu se intalnea la starostia nescrisa a breslei iesene.

Barbu Lautarul a murit la Iasi in varsta de 80 de ani. Intrucat numele sau nu s-a gasit in nicio condica de decese, se pare ca ar fi fost inmormantat in curtea bisericii Sf. Ioan Zlataust. In curtile bisericilor, numarul celor inmormantati era limitat doar pentru ctitori si cativa credinciosi devotati, iar pentru ei nu s-au mai deschis catastife.