Apr 232014
 

Vocea Romicăi, cu un timbru patrunzător, o impostație naturală și un ambitus impresionant este dublată de un simț al măsurii si al tonalității similar cu al instrumentiștilor.

Romica Puceanu posedă un întreg arsenal de ornamente, impletind vibrato-ul natural al vocii cu triluri anume controlate, iar salturile la octave superioare erau urmate de anumite cadențe.
Ca punct de plecare, Romica Puceanu a luat în alcătuirea repertoriului folclorul muntenesc pe care l-a prelucrat adaptându-l stilului lăutăresc de București.
A fost ajutata de Victor Gore și Aurel Gore care au observat că incă de mică cunostea nenumarate cântece de mahala, în special foarte multe versuri pentru acea perioadă și pentru un lăutar urban. Astfel în scurt timp a devenit cea mai populară și mai bine plătită cântăreață, transformându-se în însăși imaginea cântăreței de muzică lăutărească urbană (de mahala).

Romica Puceanu si taraful fratilor Gore

Romica Puceanu si taraful fratilor Gore

Melodiile favorite ale ei erau baladele triste, pe care facea improvizatiile lente, cu unduiri ale vocii si multe ornamente.
Profesorul Garfias o considera pe Romica Puceanu reprezentanta, prin excelenta, a muzicii tiganilor din Romania. Avea o voce cu un spectru foarte larg si interpreta melodiile cu sensibilitate si profunzime. Vocea ei carismatica si ritmul care variaza in permanenta au creat momente magice pentru cei ce o indrageau.

Apr 232014
 

Dumitru Marinescu-Ciuciu a fost un foarte bun păstrător al vechilor cântece populare și al melodiilor de joc din repertoriul muzical, folcloric românesc din Muntenia, Oltenia și Dobrogea, Moldova.

În același timp a cultivat cu o deosebită truda și strălucire muzica lăutărească autentică preluată de la înaintașii acestui gen, printre care: Sava Pădureanu, Cristache Ciolac, Nicolae Buică, și Grigoraș Dinicu, cu acesta din urmă concertând la Viena.

Cunoștea perfect notele muzicale și se folosea de acest ascendent asupra altor muzicanți din acele vremuri, notându-și melodiile preferate, pe care realiza mai apoi o serie de variațiuni, demonstrând astfel o bogată imaginație muzicală.

Mitică Ciuciu, a fost un strălucit interpret al țambalului, dotat cu tehnicitate și expresivitate cuceritoare, fiind totodată și creator autentic, reușind prin fantezia sa creatoare să reliefeze cu rafinament frumusețea melodiilor populare, tratându-le ca un veritabil maestru al componisticei muzicale.

Mitica Ciuciu

Afis Sala Dalles concert Orchestra Doina Romaneasca – la tambal Mitica Ciuciu

Mar 212014
 

Gabi Luncă aparține generației „clasice” a muzicii lăutărești urbane (de mahala) alaturi de Dona Dumitru Siminică, Romica Puceanu și Victor Gore,. Aparținând celei de-a doua generații de interpreți ai muzicii de metisaj cultural între țigani și români.

Gabi Lunca

Gabi Lunca si Ion Onoriu in anii ’70

Românii ştiu foarte bine ce înseamnă un lăutar adevărat, acel lăutar care la o singură atingere a arcuşului sau a cla­pe­lor de acordeon face să frea­măte la un loc dorul, jalea şi ve­selia. Gabi Luncă este exemplul cel mai elocvent în acest sens. Prin cîntecele sale a mers direct la inima românului, făcîndu-l să se simtă mai bine.

Ce o face pe Gabi Luncă să strălucească sunt „vibratourile dulci”, stilul vocal „argintiu” si un pic chinuit/răgușit a fost deseori sursă de inspirație (uneori chiar copiat) pentru foarte mulți interpreți moderni ai muzicii lăutărești.

Principala diferență între Gabi Luncă și ceilalți membri ai șcenei lăutărești în perioada sa de glorie (1946 – 1979) a fost ca în viața particulară a fost un om echilibrat, ducând o viață de izolare familială și fără excese. Din acest motiv, dar și datorită hainelor sale de scenă atent selectata, Gabi Luncă, a fost supranumită în cercuri restrânse „țiganca de mătase”.