Ion Matache

Articole legate de Ion Matache:
Stilul de interpretare al lui Ion Matache

Ion Matache a fost un vestit violonist, tambalist si cantaret roman de muzica lautareasca, originar din Arges.

S-a nascut pe 1 august 1905 in comuna Merisani, jud. Arges. Invata lauta (vioara construita de mesteri populari) de la Stan Talos, din satul apropiat Valea Marului, si desfasoara inca de foarte tanar o intensa activitate de lautar (initial si de tambalist pana in 1915) la claci, nunti, hore taranesti ori in carciumile si hanurile vremii.

Taraful Ion Matache

Din anul 1923 face parte din taraful vestitului Costica Boeru din Stalpeni, iar din 1927 canta in numeroase localuri din Bucuresti („11 iunie”, „La trei lei”, „Oituz”, „Cercul Militar”, „Bragadiru”, „Buzesti”, „Calul balan”). Debuteaza la Radio Bucuresti, intr-o emisiune in direct  in 1934.

Cu acompaniamentul tarafului Ion Matache a debutat si Maria Tanase la Radio la 20 februarie 1938. Tot in taraful sau a debutat si nepoata acestuia, Mariuca Matache (pe numele sau adevarat Aurica Ion), in fata publicului bucurestean in 1939.

Concerteaza frecvent cu numeroase alte glorii ale cantecului popular romanesc: Grigoras Dinicu, Maria Lataretu, Rodica Bujor, Ioana Radu, Victor Predescu, Marcel Budala, Toni Iordache si altii.

A fost si un renumit colectionar de viori, cu bune cunostinte in materie. Datorita meritelor sale, a fost decorat cu Medalia Muncii in anul 1947. Se stinge din viata la 27 august 1957 la Bucuresti.

Numele lui Ion Matache a patronat mai mulți ani un amplu spectacol-concurs de muzică populară (Concursul național al tarafurilor tradiționale „Ion Matache”) desfășurat în diverse localități argeșene cu bogate tradiții ale violonisticii populare (Conțești, Stâlpeni, Poiana Lacului, Bughea, Vâlcele, Costești) organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș. Ultima ediție a concursului a avut loc în 2008, în Mioveni.

Dumitru Baicu (Cacurică) - Taraf de Haiduci din Clejani

Dumitru Baicu pe numele său adevărat, nu s-a născut la Clejani, el deplasându-se aici pentru a se însura cu o fată de-a locului, Floarea Moldoveanu.
Dumitru Baicu (Cacurică) a fost un maestru al ţambalului mic, un instrument cu 51 de corzi, purtat în jurul gâtului. Cacurică era recunoscut pentru faptul că putea cânta la fel de bine şi în picioare şi aşezat şi culcat şi mergând, talentul său netrădându-l niciodată. De asemenea, era foarte apreciat pentru vocea sa guturală şi plină de viaţă, acesta cunoscând un vast repertoriu de balade şi cântece tradiţionale în limbile română şi romani.

Dumitru Baicu Cacurica

Dumitru Baicu (Cacurică) a declarat intr-un interviu:

În ’42 a murit taică-meu, când a venit de pe front, şi mi-a rămas ţambalul de la el. Şi-atuncea, cu ţiganii de aici, mă duceam şi eu şi învăţam cu ei. Mai veneau oameni bătrâni şi ne ziceau: ‘uite, tatică, cânt-aşa, fă aşa, drege-aşa, ne mai puneau să cântăm şi cu gura… alţii cu viorile… alţii cu câte-un violoncel din ăla mic, pe care-l târau după ei… ne strângeam cu toţii în ţigănie şi cântam cum dădea Dumnezeu.”

Comunităţi precum cea din Clejani le-au predat copiiilor, din generaţie-n generaţie, tehnici, cunoştinte şi meşteşuguri. Adesea se întâmplă ca asemenea comunităţi să pună apartenenţa profesională deasupra celei etnice.

Dumitru Baicu Cacurica

În timpul erei comuniste, Cacurică a lucrat la sondele PETROM, muzica rămânând doar o pasiune pentru sfârşitul de săptămână. Apoi, Aubert a ajuns în Clejani şi viaţa sa s-a schimbat radical.

În 2002, înmormântarea bunului său prieten si coleg de trupă Culai, a înfăţişat un Cacurică distrus de durere, acesta exprimându-şi încă de atunci dorinţa de a se retrage. Totuşi, acesta a mai continuat să cânte alături de Taraf de Haidouks o perioadă, până când, în 2004, după moartea soţiei, acesta ia decizia de a se retrage definitiv. Vizitatorii lui din anii următori, aveau să povestească dezamăgiţi cum îl găsiseră singur, neîngrijit şi bolnav pe prispa casei sale din Clejani.

Dumitru “Cacurică” Baicu are doi copii. A murit la 9 septembrie 2007.

Cacurica

Dumitru Baicu Cacurica

Petre Manole a cântat la ţambal şi contrabas.
Am inceput să cănt de pe la 12 ani cu Moş Gheorghiu, care era viorist. Căntam pe la Coşoaca atunci, pe mălai

“Cred că nu e comună prin preajmă la care să nu fi cântat“, spunea Petre într-un interviu. Tot el povestea cum a început să cânte şi cât câştiga: “Am început să cânt de pe la 12 ani cu Moş Gheorghiu, care era viorist. Cântam pe la Coşoaca atunci, pe mălai. Tatăl meu a fost ţamabalagiu şi aveam instrument în casă. Până în 1940 am învăţat… De la 12 ani mă lua Moş Gheorghiu la horă. Mă cerea la taică-meu. Aduceam şi eu două, trei ciure de mălai“.

Despre perioada armatei, Petre Manole nu a oferit prea multe detalii “am făcut armata la «Cinci Dorobanţi». De acolo am plecat pe front, in Apus. Am căzut prizonier la 18 octombrie 1944. Am fost rănit la Budapesta in spital, apoi m-au dus la Viena, in lagăr. Munceam acolo in fabrici şi am stat opt luni.

Am căntat la nunţi, Clejani, Bucşani, Malu Spart, Bragadiru, Vărtoapele, Teleorman, nici nu mai ţiu minte! Crevedia, Zădăriciu, Ghioreşti, Iepureşti, Vedea, Bulbucata, vreo cinci nunţi in Buturugeni. Cred că nu e comună prin preajmă să nu fi căntat! La prăvălii am căntat prima dată in Bolintin la mami Ştefăniţa cu Costică al Frusii. Mă lua Costică şi imi da şi mie 50 de lei. La Malu Spart am fost cu Ion Băsaru. Am căntat cu Ion Chiran, amăndoi angajaţi cu Duminica. La urmă ne-am mutat la Dumitru şi căntam cu frate-miu atunci. La urmă tot in Malu Spart, la Nicolae Burău, tot cu Duminica. La Bucşani am fost la Leana, la cocoana Leana nu mai ştiu cum ii spune,  la Leana Dogaru!”

Am căntat cu nea Mitică al Floarei, povestea lăutarul. “Ne plătea pe căte zece sărbători. Am căntat şi in prăvălie, şi la joc. Ne dădea dănsul afară că venea lumea la joc. Tot in Bucşani la Gheorghe Ghiaţă cu Culae al Ruţii, cu Neacşu Niculae şi cu Terente. Noi trei inşi căntam tot pe zece sărbători. Duminica am mai fost in Vadu Lat, la Săndulescu, la Nebunu, cu nea Mitică tot la prăvălie. La joc am mers numai aici vreo trei ani, in Clejani. Ne plătea in bucate, căte două duble de porumb de persoană pe an. Plăteau şi flăcăii, şi fetele. Plus insurăţeii. Am mai căntat la Bucşani tot pe bucate. Astea ţărăneştile imi plac mie, că pe astea modernele nici nu prea le cunosc eu aşa bine. N-am umblat in oraşe, ci in mai multe comune. Ilfov cu toate comunele din jur. Am două pogoane pe care mi le-au dat acuma. Cănd nu am de căntat mă duc la muncă, pe aici prin comună sau prin alte comune“, spunea Petre Manole.

Petre Manole – Taraf de haiduci Clejani

Marin Părvan, primarul comunei Clejani, işi aminteşte de vechea gardă a tarafului.
“Petre Manole era o fire deschisă. De fel era ţambalist, frate cu vioristul Ion Manole. A mai avut un frate care era acordeonist. Şi ei, in familia lor, incercau să alcătuiască o formaţie, ca să aibă siguranţa că banii pe care ii căştigă rămăn la ei, că nu se păcălesc unii pe alţii.
Pentru că au fost şi unii care au dat dovadă de neseriozitate, luau căte două nunţi intr-o zi. Iar o nuntă ţinea căte trei zile. Petre Manole era un om de familie. Cred că la ora aceea nu era ţambalist mai bun decăt el. Se făceau chefuri aici, beau şpriţuri ori de căte ori se simţeau bine. Urmaşii lui Petre Manole căntă şi ei. Fiul lui, Manole Marin, căntă in Taraful din Clejani şi mai are un băiat, acordeonist. Nepotul lui e Ioniţă din Clejani.”

Ei au fost cei mai buni lăutari din Clejanii de altădată. Au păstrat şi au transmis mai departe cântecul pe care l-au moştenit din bătrâni.

Articole legate de Toni Iordache:
Stilul de interpretare al lui Toni Iordache – record intrat in GUINNESS BOOK
Toni Iordache arestat pentru detinerea ilegala de valuta

Toni Iordache s-a născut în decembrie 1942 în satul Bâldana (jud. Ilfov). Toni Iordache a urmat traditia muzicală a familiei sale (tatăl său cânta la tambal si ambii unchi cântau la vioara), începand să cânte la tambal din 1946 la varsta de 4 ani.

Toni Iordache si-a perfectionat cunostintele de tambal, invatand de la Mitica Ciuciu, un celebru tambalagiu al epocii. La numai 12 ani in 1954 câstigă un concurs pentru ocuparea unui post de tambalist si este angajat la orchestra Radio.În anul 1958 câstigă medalia de aur la “Welt Jugend Feier” în Viena, iar în 1960 este solicitat si ulterior angajat de orchestra “Ciocârlia”. Între 1960 și 1969, împreuna cu orchestra “Ciocârlia” are concerte în toată tara, dar si un turneu în Londra si unul la Moscova. În 1968 câstigă medalia de aur la “Festivalul Tinerilor Muzicieni” la Sofia.În anul 1969, mergând la un turneu la Paris împreună cu Gheorghe Zamfir si taraful său, renuntă la contractul cu orchestra “Ciocârlia” si, începând cu 1970, colaborează numai cu taraful mic condus de naistul Gheorghe Zamfir, cu care ajunge în Berlin si în Budapesta.

După 1970 cântă împreună cu fiul său Leonard Iordache (tambalist ca si tatăl său) Toni Iordache colaborează în anul 1973 cu orchestra de muzica simfonica NHK Orchestra, din Tokyo, și interpretează în Japonia, ca invitat, suita “Hary Janos” pentru tambal a lui Zoltan Kodaly. Din 1975 se alătură ansamblului Ion Onoriu unde cântă cu instrumentisti precum Costel Vasilescu sau Mielută Bibescu.
În anul 1985 se îmbolnăveste de diabet zaharat, îi este amputat un picior dar operatia nu ii salveaza viata si moare în cele din urmă în 1988 la Bucuresti. Prietenul si colegul de orchestra Costel Vasilescu (supranumit Costel Trompetistu’) s-a ingrijit de inmormantarea marelui artist.

Toni Iordache

Toni Iordache

Iani Ciuciu

Articole legate de Iani Ciuciu:

Iani Ciuciu (numele real Petre Marinescu) a fost un țambalist virtuoz din România, s-a născut în anul 1936 fiind fiul marelui țambalist Mitică Ciuciu. Iani Ciuciu  începe de mic să învețe să cânte la țambal de la tatăl său la fel ca și sora sa.Cântă împreună cu tatăl său la nenumărate evenimente sau concerte unde se face cunoscut din ce în ce mai mult.

Iani Ciuciu

Iani Ciuciu

Aurel Gore
(n. 1928, Bucuresti – d. 1989, Bucuresti ) – 61 ani
Instrument: vioara
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Romica Puceanu, Aurel Gore, Ilie Udila

Articole legate de Aurel Gore:

Aurel Gore se află printre instrumentiştii care au lăsat in urmă veritabila artă a lăutăriei, a fost un virtuoz al viorii, un om care nu ştia notele, dar işi punea sufletul pe strune.

Aurel Gore (numele sau real a fost Aurel Dima) s-a născut în 1928 în București, fiind fiul violonistului Gore Ionescu. În 1937 se mută la Târgoviște cu familia.

Începe să învețe să cânte la cobză din 1938 instruit de Gheorghe „Vetoi” Măslină, dar din 1940 renunță la aceasta în favoarea viorii, îndrumat de tatăl său.

Din 1945 începe să cânte ca vioară a doua, în taraful tatălui său, în această perioadă perfecționându-și tehnica cu alți muzicanți din Târgoviște, dar și din Teiș sau București, dintre acestia amintim pe Petrică „Gușă” Linte sau Ion Puceanu).

In  anul 1946 se alătură ca vioara secundă, tarafului lui Vasile Chira format din Vasile Chira (vioară), Gogu’ Chira (țambal mic), și Grigore „Vetoi” Măslină (cobza), în 1948 preluând conducerea tarafului odată cu moartea acestuia. În această perioadă compune primele sale piese instrumentale (câteva cântece de pahar și cântecul lăutăresc „Mariuță, Marioară”).

În 1949 revine în București, în cartierul Floreasca. Din 1950 începe să cânte la restaurantul „Buzoianu`”, împreuna cu Gheorghe Măslină, mutat și el recent în București. În 1951 se alătură echipei de dansuri populare „Vasile Roaită”.

În 1952 înregistrează primul disc la Electrecord, iar în 1953 este angajat la Teatrul Giulești, unde îl cunoaște pe Ilie Udilă, cu care începe să colaboreze.

Din anul 1957 începe să cânte cu taraful sau format din: Aurel Gore (vioară), Victor Gore (acordeon), Mitică “Ochi-Beliți” Ionescu (țambal), Costel Iordache (contrabas), Costel Vasilescu (trompetă) și Grigore Vetoi Măslină (cobză).

Vârful carierei sale este materialul de debut al Romicăi Puceanu din 1964, Aurel Gore conducând taraful ce o acompaniaza.

Romica Puceanu cu Taraful Fratilor Gore

Înregistrează până la începutul anilor `70 alături de Gabi Luncă, Dona Dumitru Siminică, dar și alte câteva discuri mici împreună cu fratele sau, Victor Gore. Moare în 1989 la București.

Aurel Gore