Îmi aduc aminte de un telefon primit într-o seară, pe la şapte. Era Florin, fratele cel mai mic al lui Toni, un basist foarte bun, cântam cu el pe la nunţi. A murit, l-au omorât unii. Şi zice, «Hai să-ţi dau pe cineva la telefon». «Pe cine, mă?». Pun telefonu’ la ureche şi aud «Ce faci, mă, Năsoi?». Aşa-mi zicea mie Toni, zicea că am nasu’ mare. Când i-am auzit vocea, am în­ceput să plâng, uite, şi acum am lacrimi. Se eli­berase din puş­că­rie, îl închiseseră ăştia doi ani şi ceva, că-l prin­seseră cu valută, şi atunci n-aveai voie să ai niciun dolar. Zice: «Sună-l pe naşi-tu, pe Gheor­ghe Lambru, şi hai să ne vedem noi în seara asta».

Costel Trompetistu

Ne-am dat întâlnire pe lân­­gă magazinul Uni­rea, care era atunci în cons­trucţie, prin ’75-’76, şi când cobo­râm din tramvai, o vedem pe Paula, pe nevastă-sa, şi pe Toni, care, săracu’, zici că intrase la apă, aşa slăbise. Se îmbolnăvise de diabet de su­părare. Ne-am dus la Hanul lui Manuc, ne-am aşezat la o masă, şi care cum trecea pe acolo se oprea la noi: «Uite-l pe Toni, s-a eliberat». Pe scenă cântau nişte băieţi de la Băbeşti, dar toată lumea era fericită să-l vadă pe Toni, toţi îl iubeau. Toni era cel mai bun dintre cei mai buni. Aveam un dirijor care nu suporta nici cea mai mică indicaţie sau sugestie, care îndrăz­nea să îi zică ceva, îl dădea afară. Ne tot lua pe noi trei, pe Toni, pe Ionică Minune şi pe mine, să facem în­registrări la Electrecord. Şi Toni îi zicea «Maestre, n-ar fi mai bine să facem aici armonia asta?». «Da, Tonişor, sigur că da, bravo, aşa e!». Pe el îl asculta.”

Costel Trompetistu Vasilescu

“Romica Puceanu stătea pe Dudeşti. Am cu­noscut-o prin ’64-’65, când am fost angajaţi, separat, să cântăm la o nuntă. Am cântat şi la nunta ei, l-a luat pe unu’ Sandu, care era şef de sală la restau­rantu’ Doina, acolo au şi făcut nunta. Da’ ăla era deja însurat, s-au luat şi a durat doar vreun an de zile. Am făcut multe înregistrări cu ea. Când venea cu un cântec nou, ne uitam o dată la el să vedem des­pre ce-i vorba şi-l şi trăgeam, nu mergea la noi cu multe repetiţii, ştia fiecare ce era de făcut. Tanti Ro­mica era o femeie plăcută, care ştia să vorbească cu oamenii şi să se comporte frumos.

Mai venea câte unu’ la mine să angajeze o nuntă şi zicea «Da’ pe Ro­mica n-am putea să o luăm?». «Păi hai să mergem la ea să vorbim». Se mutase la un demisol, două ca­mere, pe la Piaţa Victoriei. Apărea în uşă într-un ca­pot d-ăla frumos. «Ai venit, mamă, Costele?». Ne invita în casă, sora ei făcea cafele, şi în câteva minute se înţelegea cu omu’. Nu avea vicii, îi plăceau cură­ţenia şi eleganţa. Şi îi plăcea foarte mult să glu­mească. Cântam odată cu Bebe de la Petre­chioa­ia, un acordeonist excepţional, care a fost ca fratele meu, şi Ro­mica se apleacă spre mine. «Costele…». «Da, tanti». «Uite, îl vezi pe ăla înaltu’ care tocmai a intrat acu’?». «Da, tan­ti». «E, îl… acaparez în seara asta»”. Dar n-a zis exact aşa. Nu. A zis: «Costele, uite, p-ăla înal­tu’, care a intrat acu’, îl fut în seara asta!». Zău, aşa a zis! Dar un lucru trebuie să se ştie. N-a cântat nicio cântăreaţă aşa frumos ca ea, toţi lăutarii o res­pectau.”

Costel Trompetistu cu Ionica Minune

“Când l-am văzut prima dată pe Ionică Minune, avea şapte ani. Cântam la nunta lu’ sor-sa, la ţară, la Costeştii de Buzău, şi seara, ea spune «Dragi meseni, cutare, vrea să cânte şi fratele meu cu acor­deonul, să-l ascultaţi şi pe el». Când l-am văzut, vă arăt eu o poză cum arăta atunci, avea aşa, o faţă serioasă, o mutră, că nu râdea deloc. Şi-a legat el curelele la spate cu o ba­tistă, că erau prea mari, şi a-nceput să cânte. Când a în­ceput să cânte, eu m-am spe­riat, vă spun sincer! Pe timpu’ ăla, cel mai bun acordeo­nist era Ilie Udilă, cânta toată ziua la radio. Toate brâ­u­rile alea le-a cân­tat mai bine ca Ilie Udi­lă. La şapte ani! P-ormă, ce credeţi că făcea? Noi, în pe­rioada aia, cân­tam trei-pa­tru nunţi pe săptă­mână, cel puţin, ajun­sesem să cântăm luni, marţi, miercuri… Cântam la Constanţa, îl vedeam şi pe Ionică pe acolo, ajungeam la Craiova, Ionică tot acolo, la Olteniţa, acolo. Mă, ce-i cu copilu’ ăsta de vine şi acolo, şi acolo? L-am chemat: «Mă Ionică, ce-i cu tine p-aicea?». «Păi, nea Costele, am rude aici». «Bine, mă, şi la Constanţa, şi la Olteniţa şi-n toată ţara?» Da’ dă unde, el venea de dragu’ nostru. Lumea auzise de el şi ne ruga «Lăsaţi-l şi p-ăla micu’ să cânte puţin!». Îl puneam să cânte şi ce bine cânta încă de pe atunci!“.

Costel Trompetistul

Eu mergeam la bâlci mai mult pentru fanfarele de prin Moldova, aşa-mi mai plăcea să le ascult! Erau tare bine organizate, aveau başii ăia mari, uriaşi, şi clarinetele mici, în formă de S.

Într-o noapte, după ce am plecat de la bâlci spre casă, după un drum lung pe jos, că aveam vreo oră-două de mers până în Ghica, am trecut prin faţa restaurantului «Birjarul», de pe Teiul Doamnei. Să fi fost vreo 11 noaptea şi, în faţa restaurantului, erau trase şapte, opt trăsuri. Înăuntru, gălăgie, ca la nuntă. Ştiam că ţiganii boldeni făceau pe atunci cele mai frumoase nunţi, aşa că am intrat şi eu.
Şi acolo, în hărmălaia aia, am auzit ceva extraor­dinar de frumos. M-am tot înălţat de vârfuri să văd ce e, mi-am făcut drum până în faţă, printre oameni, şi am văzut trompeta aia mică şi frumoasă. Am stat vreo două, trei ore acolo, fără să-mi iau ochii de la ea, şi de atunci am prins drag. Mă gândeam cum poate trom­petistu’ ăla să cânte aşa de bine cu lăutarii cei­lalţi, cu Florin Vişan, cel mai bun la vremea aia. Avea o voce, de nu-i trebuia niciun microfon, nicio staţie. Iar trompetistu’ era chiar şeful, el începea formaţia, el o termina şi făcea nişte opriri de mă înspăimânta.

Până am ajuns acasă, pe la două, trei noaptea, numai trom­peta aia o aveam în cap, şi a doua zi i-am zis lu’ tata. “Uite, bre tată, ce-am auzit eu aseară.” “Da, mă tată, îl ştiu”, zice, “e Hopa Mitică, cel mai mare trom­petist din ţară! Tată-său a fost tăbăcar ambulant. Te po­me­neşti că vrei să-ţi cumpăr şi ţie o trompetă. Ăla era copil de trupă când a învăţat.”.

Costel Trompetistu’ (Costel Vasilescu)

Articole legate de Costel Trompetristu’
Costel Trompetistu’ povesteste cum s-a “indragostit” de trompeta
Eram în al nouălea cer, nu-mi trebuia nimic, decât să cânt la trompetă
Nuntă cu lăutari – Primul angajament
Costel Trompetistul …amintiri cu lautari romani celebri

Costel „Trompetistu” Vasilescu este un cunoscut lăutar, conducător de taraf și trompetist român de etnie rroma. S-a născut în 6 noiembrie 1940 în București. În perioada 1947 – 1949 merge la câteva nunți în cartierul Ghica-Tei unde îl aude pentru prima dată pe trompetistul Costache „Hopa-Mitică” Florea.

Costel Trompetistul

Inspirat de acesta, începe să folosească o surdină special confecționată în stilul lui Hopa-Mitică, surdină la care nu va mai renunța din copilărie.

Costel „Trompetistu” Vasilescu (trompetă) cu  Nicu Bela (acordeon) si Costel Hantu (acordeon)

Din 1957 colaborează cu Ansamblul de Tineret din București, dirijat în perioada aceea de violonistul Ionel Budișteanu. În perioada 1959 – 1961 este angajat al orchestrei radio, sub bagheta lui Tudor Pană și (în ultimele luni) a lui Florian Economu.

Începând cu 1962 și până la jumătatea anilor `70 începe să cânte și să înregistreze alături de cei mai de seamă interpreți ai muzicii lăutărești, în special Constantin Eftimiu și Dona Dumitru Siminică și cu taraful fraților Gore (Aurel și Victor).

Costel Trompetistu

A cântat alături de cei mai renumiți artiști români ai genului ca: Romica Puceanu, Gabi Luncă și alții.

În 1990 înființează formația de muzică lăutărească autentică „Gipsy Star”, concertând la Opera din Viena în noua formulă, concert dedicat Eroilor Revoluției române din 1989, alături de Johnny Răducanu.

În 1994 imprimă un CD în Berlin, urmând alte concerte, mai importante fiind cel din 1995 de la Viena și cel din 1999 la Teatrul de Ville, din Paris.

Costel Trompetistu

Începând cu anii 2000 cântă într-o formație numită „Brigada Retro Mishto”, condusă de bătrânul Cornel Bosoi (vioară).

Costel Trompetistu

În 2006 este invitat să susțină un spectacol la New York, împreună cu taraful său, după care, a doua zi, activității sale de-a lungul timpului, îi sunt dedicate cele două pagini de mijloc ale ziarului american New York Times.

Costel Trompetistu

În prezent Costel Trompetistu’ suferă de boala Parkinson și cântă ocazional la evenimente.

Sursa: Wikipedia