Murguleț, căluțul meu
Luncă, luncă
Bate murgul din picior
Mori murgule de necaz
Mugur, mugurel
Dealu-i deal și valea-i vale
Băiețaș de la Târnave
Pelin beau, pelin mănânc
Nici nu ninge, nici nu plouă
Tinerețe, tinerețe
Trei focuri arde pe lume
Pentru ochi ca murele
Nu mi-e frică c-am să mor
Ce mi-e mie drag pe lume
Măi Gheorghiță, un’te duci?
Niculai, Niculăiță
Ce-ai în brațe Marioară
Unde-a pus mândra casa
Coboară neică, coboară
La Ciolpan cu funza lată
Șapte văi și-o vale adâncă
De ești supărată
Din Ploiești până-n Gheboaia
De ești supărată
La Ciolpani, cu frunza lată
Coboară, puică coboară
Murguleț, căluțul meu
Când eram îndrăgostiți

Constantin Eftimiu

Articole legate de Constantin Eftimiu:
Constantin Eftimiu – Stilul muzical

Constantin Eftimiu, lăutar și violonist român  s-a născut în anul 1908 în satul Preasna, Călărași, într-o familie de vechi lăutari .

În copilărie a rămas orfan de ambii părinți și a fost adoptat împreună cu ceilalți frați ai săi de către o soră din partea tatălui, care locuia la București.

A crescut și s-a format în mahalaua din Șoseaua Iancului, unde în perioada interbelică exista cartierul lăutărilor și unde s-au format de-a lungul timpului numeroși instrumentiști, soliști vocali sau conducători de formații muzicale. Acolo, copiii de lăutari începeau să cânte de mici pe instrumentele părinților sau ale fraților mai mari, la început în joacă, apoi treptat, joaca se transforma în pasiune pentru instrument și pentru muzica cântată în familie.

Așa a început și Constantin Eftimiu să cânte la vioară în anul 1924 alături de vecinii și prietenii si săi care au devenit mai târziu colegi de formație: Fanică „Chioru” Vișan, Mitică „Ochi Beliți”, Costel Trompetistul, Costică al Profirii, Marian Ciupitu sau Mitică Ciuciu.

Până la plecarea pe front, unde a participat la luptele de la Odessa, a cântat la diferite localuri bucureștene, cum ar fi Herăstrau sau Floreasca, participând la petrecerile organizate în cartierele sau prin satele din apropiere. După terminarea războiului, unitatea sa a fost trimisă la Giurgiu, unde Constantin Eftimiu s-a stabilit până la stârșitul vieții, câștigându-și existența practicând meseria de lăutar.

I-a plăcut să aibă casa lui și o familie numeroasă, probabil să compenseze faptul ca el a rămas orfan de ambii părinți la o vârstă fragedă și a crescut în casa unei mătuși. În familie a fost un om deosebit care și-a iubit în egală măsură soția, care era fiica unui lăutar vestit, și cei cinci copii, pe care i-a crescut și i-a îngrijit exemplar.

Cei doi băieți, Constantin (Gică) și Nicușor, au urmat și ei meseria tatălui lor, reușind să se facă cunoscuți ca buni instrumentiști.

Constantin Eftimiu

A cântat în diferite formații din numeroase localuri giurgiuvene de atunci, iar mai târziu, când au fost desființate localurile particulare, a cântat cu orchestra proprie la nunți, în București.

După instaurarea noului regim în 1948, a fost chemat la orchestra populară a casei de cultură din Giurgiu, cu care a început să facă înregistrări la Radiodifuziunea Română, și, în paralel, la casa de discuri Electrecord, cu orchestra Nicu Stănescu. Melodiile înregistrate la Electrecord au apărut pe câteva discuri de ebonită în jurul anilor ’50.

Ocazional a cântat pe litoral la restaurantul „La calul Bălan” din Neptun împreună cu Romica Puceanu și Gabi Luncă, la localul frecventat de persoane din conducerea regimului comunist, printre ei fiind și Nicu Ceaușescu, iubitor de muzică lăutărească. Constantin Eftimiu trebuia să poarte, atunci când cânta, un costum din epoca lui Barbu Lăutaru, care să evoce figura marelui rapsod.

A murit în anul 1988 la Giurgiu la vârsta de 80 de ani, lăsând amintirea, unei mari personalități și a unei voci de aur.

Constantin Eftimiu – Disc Electrecord

Sursa: Wikipedia