Gheorghe Moţoi – Taraf de Haiduci din Clejani

Articole legate de Gheorghe Moţoi
Ţimbalist, cobzar, chitarist şi mai presus de toate o mare voce şi un suflet deosebit

Gheorghe al Fiţii, cum mai era el numit, a fost un baladist fără pereche, care cunoştea pe de rost toate baladele zonei. La inceput cănta la cobză, apoi la ţambal, iar spre bătrăneţe se acompania de chitară. Vocea lui era cu totul aparte, mai “spărtigoasă”, cum spune Marin Părvan, un clejănean care l-a ascultat pe viu şi care a fost pe vremuri director al căminului cultural al comunei.

La nunţile la care era chemat, Gheorghe Moţoi putea să cănte cele mai frumoase căntece de dragoste şi balade. “Dacă le cănţi numai de dragoste, nu se supără nici unul”, ii spunea Moţoi. Gheorghe Moţoi ştia 30 de balade, unele extrem de lungi, şi alte zeci şi zeci de doine, căntece de petrecere şi de dragoste. Baladistul Neajlovului a murit in 1991. A avut o fată şi doi băieţi, nici unul nu i-a dus insă căntecul mai departe.

Un artist extraordinar, Tudor Gheorghe, vorbeşte despre cel ce i-au inspirat “ofurile”, “neichile” şi strigăturile: Gheorghe Moţoi.

Repertoriul marelui Tudor Gheorghe ar fi fost poate un pic mai sărac fără cântecele preluate de la cel supranumit “Baladistul Neajlovului”.

Despre ţăranul din Clejani ce uimea Romania au vorbit şi conaţionalii săi, dar şi marii artişti străini. Tudor Gheorghe sunea că “despre Gheorghe Moţoi, domnul Amzulescu, de la Institutul de Folclor, îmi povestea că, atunci când venise în Romania Paul Robson, marele cântăreţ american de culoare, ai noştri i-au pus la Institut marile valori ale cântecului popular, şi a spus că nimeni nu e ca Gheorghe Moţoi”.

Tudor Gheorghe despre Gheorghe Moţoi
“L-am cunoscut şi pe cel mai mare, din punctul meu de vedere, pe Gheorghe Moţoi, din Clejani. Acesta era înzestrat cu un glas absolut fantastic, canta umilitor pentru absolut orice tenor cu studii înalte, pentru că el cântă precum canta Pavaroti. Pentru cunoscători, vreau să vă spun, pentru el a cânta în SI-natural sau DO nu era nici un fel de problemă. Eu am preluat de la el, ascultând şi fermecându-mă frumuseţea glasului său şi extraordinara simplitate cu care se cântă la Clejani în acea perioadă, câteva cântece esenţiale ale Teleormanului. Unul dintre cele mai frumoase cântece se cheamă «Voinicul străin» şi este la limita dintre epic şi liric. Vreau să vă spun că el cântă acest cântec cu un ton mai sus faţă de cum îl cânt eu. «Doina din Teleorman» şi incă alte cântece pe care eu le-am introdus în repertoriul meu el le cântă cu un ton, două desupra celui în care le cânt eu, şi eu cânt totuşi pe nişte tonalităţi foarte înalte, greu de accesat, ca să zic aşa, de cântăreţii din ziua de azi de muzică populară”, a spus Tudor Gheorghe.

În Clejani, oamenii şi-l amintesc pe Gheorghe al Fiţii ca pe un artist remarcabil. Cu vocea sa “spărtigoasă”, după cum o descrie Marin Pârvan, primarul de la Clejani, făcea inima omului să treacă prin toate stările omeneşti posibile. Numele lui este respectat şi azi, la fel cum era respectat şi în trecut.

Gheorghe Motoi – Taraf de Haiduci Clejani

Marin Pârvan, primarul, are foarte multe amintiri legate de Gheorghe al Fiţii.

Cântecele sale “deosebite” rămân în memorie. “Cântă la chitară rece. Era mai mult de acompaniament. Dar avea unele lucruri mai aparte. El cântă balade de gen: «De aş prinde o cucoană, s-o jupoi s-o fac pastramă/ De aş prinde un ciocoi, să-l jupoi să-l fac cimpoi» cântece vechi. Avea în repertoriu mai mult cântece vechi, de petrecere. Poate o să vă surprindă un aspect, dar Clejanii n-au cantat niciodată muzică ţigănească, muzică aşa cum au ruşii, cum au ţiganii turci, muzică ce se cântă în limbajul respectiv şi care se referă la lumea lor.”

“Se spunea despre Moţoi, domne, ăsta era atât de-al dracului, încât în clipa în care cânta stingea lampa în cort. Spărgea sticla de lampă! Nu e o glumă! Datorită forţei glasului, datorită trepidaţiilor, spărgea sticla de lampă! Şi asta era extraordinar. Ca artist era 7 clase peste Zavaidoc “Un om vesel, cumpătat, glumeţ. Un artist desăvârşit. Gheorghe Moţoi a urmat traseul “clasic” al lăutarilor din Clejani, “a învăţat muzica în familie, la noi se moştenea şi se învaţa muzica din tată în fiu”.