Lautarie.com - Lautari romani celebri » lautari acordeon

Ion Onoriu

lautari romani — Wed, 06 Aug 2014 12:30:33 +0000

Ion Onoriu
(n. 1937, Fantanele, Jud. Dambovita - d. 1998, Bucuresti) – 61 ani
Instrument: acordeon
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Gabi Lunca, Toni Iordache, Costel Vasilescu, Mieluță Bibescu

Articole legate de Ion Onoriu:
Stilul de interpretare al lui Ion Onoriu

Ion Onoriu a fost un acordeonist, interpret virtuoz de muzică lăutărească și șef de taraf.

În 1944 primește de la tatăl său o armonică cu 40 de bași (un strămoș al acordeonului). În 1953 își cumpără primul acordeon cu care înregistrează în același an primele materiale la Radio, în orchestra vărului sau primar Constantin Mirea.

Ion Onoriu si Gabi Lunca la TVR

În 1955 înregistrează primul său album solo, tot la Radio. În perioada 1965 – 1975 înregistrează 14 discuri la Casa Radio și la Electrecord, apare în numeroase emisiuni de televiziune (în special emisiuni de revelion). În aceeași perioadă are primele turnee internaționale (notabile fiind cele din Ierusalim și Paris, dar și concertele la restaurantele românești din New York: „Rapsodia Română” și „Transilvania”).

Ion Onoriu si Gabi Lunca

În 1974 realizează numeroase înregistrări la Radiodifuziunea Română, sub acompaniamentul Orchestrei de Muzică Populară Radio dirijată de Radu Voinescu. Între melodiile înregistrate se numără: Jalea țiganului, Sârba de la Poenari sau Brâu ca la Ologeni.

În 1975 își alcătuiește propria orchestră, împreuna cu țambalistul Toni Iordache, clarinetistul Mieluță Bibescu si trompetistul Costel Vasilescu.

Ion Onoriu si Andrei Mihalache

În perioada 1992 – 1994 are numeroase apariții la televiziune alături de soția sa Gabi Luncă, într-o orchestra ce îi avea ca membri pe George Udilă (clarinet), Gheorghe Lambru (acordeon), Carmen Piculeață (vioară), Leonard Iordache (țambal), Ghiță Coadă (contrabas), Costel Vasilescu (trompetă).

Din 1993, Ion Onoriu nu mai cântă decât la slujbele Bisericii Penticostale din București, retrăgându-se complet de pe scena muzicală.

Marcel Budala

lautari romani — Tue, 22 Apr 2014 13:05:44 +0000

Marcel Budala
(n. 09 iulie 1926, Campina – d. 1989, Bucuresti ) – 63 ani
Instrument: acordeon
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Faramita Lambru, Gabi Lunca, Ion Dragoi

Articole legate de Marcel Budala:

Marcel Budala s-a născut la 9 iulie 1926 în Campina, Jud. Prahova. Mama sa era din Câmpina, iar tatăl său din Iași. Niciunul din cei doi nu aveau vreo ascendență lăutărească sau muzicală de altă natură.

În 1933 începe să învețe să cânte la pian iar in anul 1940 renunță complet la pian în favoarea acordeonului. Astfel, alături de Gheorghiță Trandafir, Marcel Budală devine unul din primii acordeoniști din București (în jurul anilor ’46 – ’47).

În 1946 terminându-și liceul este încadrat în orchestra de muzică populară a Direcției Generale a Serviciului Muncii (DGSM), dirijată în acea perioadă de cunoscutul Iancsi Korosy.

În 1949 este angajat în cadrul Orchestrei de Muzică Populară a Radiodifuziunii astfel fiind unul din fondatorii acesteia. Din 1950 începe să devină din ce în ce mai cunoscut. În perioada 1960 – 1968, colaborează cu mari dirijori și șefi de orchestre, notabili fiind Constantin Mirea, Radu Voinescu și Nicu Stănescu.

Arta muzicală a lui Marcel Budală poate fi considerată ca fiind emblematică pentru o perioada de „clasicism” a muzicii populare de concert. Importante sunt respectarea tempoului just al jocului și cântecului, caracterului și locului formulelor ornamentale specifice, unei frazări firești și neostentative și folosirii elementelor tehnice de virtuozitate în scop expresiv și nu pentru paradă.

În plină maturitate artistică, Marcel Budală i-a surprins pe toţi cei care l-au ascultat cu via preocupare de a-şi primeni şi îmbogăţi repertoriul. Credea cu sinceritate că fără muncă susţinută nu te poţi menţine. Se întâlnea cu lăutari bătrâni, cu oameni din popor pe care îi asculta cântând şi mai învăţa câte ceva. Dovadă stau înregistrările sale discografice atât de numeroase, ale acestui artist disciplinat, extrem de modest, care a ocupat şi ocupă un loc de frunte printre cei mai de seamă virtuozi ai acestui intrument numit acordeon.

Repertoriul său este în marea majoritate unul muntenesc, având în vedere că este născut la Câmpina, dar a preluat şi din cel moldovenesc, respectiv băcăuan. Chiar Ion Drăgoi a cântat cu el în mari spectacole, iar melodiile interpretate intrau astfel şi în repertoriul lui. Meşter al melodiilor lăutăreşti, Marcel Budală interpreta şi melodii din nordul Moldovei, mai mult din centrul ei, dar şi din zona dunăreană şi dobrogeană, cadânească, vlahă (aromână) şi bulgărească. Existau şi cântece din Oltenia în repertoriul său, câteva din jocurile lui de la Calafat, de Urziceni, de la Titu, de la Frumuşani, de la Argeş, de la Breaza sau geamparale.

Surprinzătoare sunt agilitatea degetației, cu deosebire a dublelor, triplelor și cvadruplelor staccaturi, dar și tehnica mânuirii burdufului, prin care Marcel Budală realiza bogate plaje de nuanțe, ajungând până la sunete aproape șoptite. Inteligența folosirii contrastelor și a expresivității intensităților sonore rămâne unul dintre darurile sale de excepție în care nu a fost până în prezent egalat.

În fonoteca radio există piese celebre precum “Cimpoiul”, o piesă în care acordeonistul imită cimpoiul cu ajutorul unei tehnici speciale, denumită în termeni muzicali glissando, procedeu de trecere rapidă, la instrumentele cu coarde sau la pian, de la un sunet la altul prin alunecarea unui deget, respectiv a unghiei degetului arătător peste toate sunetele.

Nu numai cântecele liric-lăutărești ci și horele sale de ascultare sau chiar sârbele lui Marcel Budală sunt intonate de către acordeonul său foarte expresiv (în special pentru generația din care face parte).
Marcel Budală moare în 1989 la București.

Marcel Budala

Ionel Tudorache

lautari romani — Wed, 02 Apr 2014 11:32:01 +0000

Ionel Tudorache
(n. 1953, Buzau – )
Instrument: acordeon, voce
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
A colaborat cu: Romica Puceanu

Articole legate de Ionel Tudorache:

Ionel Tudorache s-a nascut in 1953, in orasul Buzau, fiul violonistului Aurel Tudorache. In perioada 1975 — 1980 devine acordeonistul secund al Romicai Puceanu, colaborand cu aceasta frecvent. In 1998 formeaza un taraf clasic:„Taraful Ionel Tudorache”,colaborand cu acesta pana in prezent, cu foarte mici modificari de personal.

Maestrul Ionel Tudorache este considerat de specialiştii în domeniul muzical unul dintre cei mai buni interpreţi ai genului lăutăresc, un mare maestru al acordeonului. Fiu al unui lăutar violonist, Ionel Tudorache cântă de la vârsta de cinci ani.

La cinci ani, a pus ochii pe vioara tatălui şi, cum era el plecat de acasă, o lua şi scârţâia la ea, pe o coardă, cum îl ducea mintea. Se obişnuia ca fiul să înveţe un alt instrument, pentru a cânta mai apoi în familie, aşa că tatăl n-a vrut să-i arate secretele viorii. Însă a fost atent la “talentele” singurului său fiu. “Băieţii cu care cânta tata veneau acasă la noi, după câte o nuntă, făceau un şpriţ şi cântau, aşa, pentru ei, ca o repetiţie. Cântau ce le plăcea lor, şi beau un pahar, că la nuntă te duci să munceşti, nu să bei, bei acasă, pe banu’ tău, ce, să te vadă toţi? Şi eu mă uitam la ei şi-mi plăcea acordeonu’, avea tata un acordeonist bun.

După aia, luam eu o sită, ştiţi, d-aia subţire, cu două toarte, băgam mâinile printre ele, şi ziceam că-i acordeon, mă suiam pe masă şi mă-ndoiam, mă suceam, ce mai era de mine! A văzut tata că-mi place, şi la şapte ani mi-a luat acordeon. Am învăţat foarte repede, că dacă ai daru’ acesta, miru’ acesta, să cânţi, şi ai ureche muzicală, te duce. Practic, m-a învăţat un unchi de-al meu, din partea mamei, un tangou, un simplu tangou, «Marea de smarald». Era aşa: «N-am să uit niciodată-n viaţă, marea de smarald». Un tangou, o melodie aşa. După asta le mai însemnam eu pe clape, cum vine «Măi tramvai», un vals, cutare, după aia am început singur.”

La inceput a abordat muzica usoara , valsuri , iar de muzica lautareasca s-a apucat abia la 15 ani . Sub aripa tatalui sau , violonistul Aurel Tudorache , Ionel Tudorache s-a imprietenit foarte repede cu acordeonul . A incercat la inceput sa cante cu vioara , insa tatal lui nu l-a lasat . Cand era tanar i se spunea ‘Marcel Budala’ sau ‘Ilie Udila’ .

Pentru că a avut talent, a fost remarcat peste ani şi de fiul cel mai mic al cuplului dicatorial Ceauşescu. ”Prima oară am cântat la Constanța pentru Nicușor. Se purta frumos cu noi, ca un adevărat domn. Îi plăcea melodia La Chilia-n port”, povestește Ionel Tudorache. Lăutarul buzoian are deja trei albume înregistrate la casa de discuri Electrecord şi este cunoscut pentru originalitatea cu care interpretează melodia “La Chilia-n port”. ”Eu sunt cel care a mers în Chilia pentru documentare și a ridicat-o la rangul de șlagăr al muzicii lăutărești. Am îmbunătățit-o mult, eu și cu instrumentiștii pe care i-am avut de-a lungul timpului”, spune, mândru, lăutarul din Buzău.

Ionel Tudorache sau „Fărâmiță” cum prietenii îl alintă, a beneficiat de un har și o înclinare către acordeon din fragedă copilărie. A frecventat cercurile celor mai buni muzicieni cum ar fi Romica Puceanu, pe care a acompaniat-o 5 ani, pentru a produce un excelent album de muzică originală, compoziție proprie atât versurile cât și muzica.

Taraful Ionel Tudorache a înregistrat la Electrecord în anul 2000 un album numit “La Chilia-n Port”, iar piesa ce da numele albumului a fost folosita la ecranizarea romanului scris de Marin Preda, “Cel mai iubit dintre pamanteni“, aflat in regia lui Serban Marinescu, in care au interpretat nume celebre ale cinematografiei romanesti: Gheorghe Dinica, Victor Rebenciug si Maia Morgenstern.

A crescut cu cantece lautaresti vechi , si chiar daca incalca putin traditia , marele lui talent nu se sprijina doar pe ureche . Inafara de ce a invatat dupa ureche a studiat impreuna cu un profesor . I-a placut de asemenea scoala ; a dat examen la ‘ Petrol si chimie ‘ luandu-l cu 8,25 . Are diploma de strungar.

Are 3 copii : o fata si doi baieti . Fata cea mare a terminat conservatorul si este un veritabil profesor de pian . Cel de-al doilea copil , Ciprian Tudorache , a incercat mai intai sa cante la vioara insa in cele din urma a invatat contrabasul . Al treilea fiu , Marian Tudorache , a facut pianul si tambalul , insa pasiunea lui astazi este gastronomia .

Ionel Tudorache ramane un veritabil lautar de moda veche , la care se adauga cea mai frumoasa interpretare a unuia din marile cantece populare lautaresti : La Chilia-n port.

Ionel Tudorache

Faramita Lambru

lautari romani — Fri, 14 Mar 2014 11:47:54 +0000

Faramita Lambru
(n.15 septembrie 1927, București - d.12 decembrie 1974, București) – 47 ani
Instrument: acordeon, voce
Cantece din repertoriu: click aici pentru vizualizare
Discografie: click aici pentru vizualizare
A colabort cu: Maria Tanase

Articole legate de Faramita Lambru:
Stilul de interpretare al lui Faramita Lambru

Faramita Lambru s-a născut la 15 septembrie 1927 într-o familie de lăutari.
A învățat să cânte încă din copilărie de la tatăl său, violonistul Tudor Fărâmiță.
Având ureche muzicala, a reținut foarte repede repertoriul uzual țigănesc si si-a dezvoltat un stil vocal unic de interpretare.

Fărâmiță Lambru a fost unul dintre cei mai compleți și originali lăutari bucureșteni din a doua jumătate a sec. XX. Ca instrumentist, cânta cu virtuozitate excepționala la bașii mâinii stângi ai acordeonului, după cum stăpânea și întreaga gamă de fiorituri melodice (de extremă finețe și subtilitate tehnică lăutărească, aproape „vocala”, pentru mâna dreapta). Fărâmiță Lambru a fost primul acordeonist din România care a cântat la acordeon un solo de bași, la sfârșitul anilor `40.

În calitate de acordeonist al Mariei Tănase a stăpânit un repertoriu de aproape 200 de piese instrumentale și peste 150 de piese vocale, având un har particular în interpretarea repertoriului lăutăresc urban (de mahala), admirabil ilustrat mai ales vocal.

Stilul său vocal amintește de vocile din a doua jumătate a sec. XIX (stil vocal menționat și probabil utilizat de Anton Pann, dar și de Chiosea sau Năstase Ionescu), în timp ce frazarea și accentele horelor și sârbelor instrumentale sunt influențate în special de Sava Pădureanu si George Ochialbi (toți lăutari contemporani cu bunicul său).

Faramita Lambru era deja o figura de marca in a doua jumatate a secolului trecut, incepand cu anii ’50 a inceput sa cante la acordeon si participat la diverse manifestari culturale alaturi de Maria Tanase, Dona Dumitru Siminica, Toni Iordache, Ileana Sararoiu.
In 1953 a colaborat cu interpreta Maria Tănase. După moartea acesteia in anul 1963), Fărâmiță Lambru a cunoscut o vertiginoasă carieră de virtuoz popular al acordeonului și dirijor al unor formații profesioniste.

În perioada 1952–1956 a făcut parte ca instrumentist în formația de muzică populară a Teatrului de Estradă din București, iar în 1956 a trecut la formația Teatrului de revistă „Constantin Tănase”.
A întreprins turnee artistice în Franța (1965 și 1967), Republica Democrată Germană (1966) și Italia (1966). A făcut furori în capitala U.R.S.S., câștigându-și notorietate internațională. Întors în țară, a început să facă înregistrări la casa de discuri Electrecord.

A apărut în diverse concerte și spectacole de revistă, a colaborat cu Orchestra de muzică populară a Radiodifuziunii, dar mai ales a participat la petreceri populare (nunți, botezuri), care i-au afectat organismul măcinat de tuberculoză – cânta cu vocea nepermis de mult.

În anul 1966 înregistrează primele sale materiale la Electrecord, sub acompaniamentul concert-maestrului de atunci Constantin Mirea și a orchestrei dirijate de Nicolae Băluță.
Marele artist s-a stins in anul 1974 in urma unei boli de plamani. A fost înmormântat în cimitirul „Izvorul Nou” din zona Mihai Bravu.

Faramita Lambru