Mia Braia

“Mia Braia, probabil din raţiuni artistico-negustoreşti, fiind in foarte mare vogă, a participat la căteva reuniuni legionare unde fusese invitată. Asta i-a atras insă nişte represalii in anii de inceput ai regimului comunist, fiind interzis să fie difuzată la radio. Sora ei, marea Ioana Radu, reuşeşte insă să se impună prin fantasticul ei patos care anihila orice raţiuni politice.” După 15 ani se ridică interdicţia pentru sora mai mare. Au trecut acei ani, mult mai restrictivi, anii 50, jumătatea anilor  60, şi revin amăndouă pe scenă, cu toate că “intre ele nu a existat absolut nici o «legătură», ba mai mult, am constatat copil fiind, că trebuie să mă impart intre două mătuşi. Dacă cumva mă măngăia una din ele, cealaltă mă repugna. Dacă incercam să mă apropii de cealaltă, se supăra cea dintăi. Judecănd pe parcursul evoluţiei mele, cred că nu a fost vorba numai de o rivalitate profesională, care este inerentă la un asemenea nivel, ci venea chiar dintr-o educaţie oltenească a acelui formidabil şi in acelaşi timp ingrozitor dicton «Divide et imperat!», după care bunicul meu se pare că s-a ghidat, invrăjbind fraţii intre ei cu scopul, bănuiesc, de a-i avea mai cuminţi acasă.

La maturitate, aveau de-a face cu ceva extrem de bizar, două surori de-o fantastică notorietate, care in timpul vieţii lor nu ştiu dacă au insumat mai mult de cinci ore de a reuşi să vorbească una cu alta. La inregistrarea formidabilei melodii «Ciobănaş cu trei sute de oi» cele două au reuşit să cănte in duet, aveam opt sau nouă ani. Una dintre ele m-a luat şi pe mine de mănă şi m-a dus in studioul de la Electrecord. Fantastica şansă a posterităţii, ascultănd acest căntec, constă in faptul că nu s-a greşit la nici o măsură in timpul inregistrării pentru că la ultima măsură, şi asta cei de meserie remarcă, a fost o oarecare inadvertenţă pentru care s-au certat şi nu au mai vorbit vreo 15 ani după aia. S-au mai văzut la inmormăntarea tatălui meu, fratele lor, unde după două ore iar s-au certat năpraznic pentru cine are dreptul de autor al colivei. Ele de fapt işi căutau drumuri separate.”

Stilul bărbătos de a vorbi al Ioanei Radu l-a fascinat. “Eram impresionat de felul in care reuşea să se impună intr-o viaţă atăt de sumbră, pe care o duceam noi toţi. Era nonconformistă, prin excelenţă. Definiţia Ioanei Radu este: Fii tu! Nu accepta teatralismele, surogatele, compromisurile. Ea respecta personalitatea oricărui om, că era gunoier sau profesor universitar academician, ii oferea aceeaşi reverenţă. Niciodată nu a trecut pe lăngă un cămp să nu remarce spinarea incovoiată şi plină de sudoare a unui ţăran, aşa cum niciodată nu a prididit să nu lustruiască o carte a vreunui erudit romăn aflată in rafturile bibliotecii ei. Ioana avea o bibliotecă de cel puţin cinci mii de cărţi “cu siguranţă toate citite, dar din ce am aflat se oprise cu studiile la clasa a şasea, a şaptea. Ea a fost, ca şi Maria Tănase, o perfectă autoditactă. Cealaltă mătuşă a mea, Mia Braia, era universitara familiei, a făcut şi Conservatorul, şi Dreptul. De acolo cred că a apărut şi conflictul teribil dintre ele pentru că Mia a adoptat intotdeauna un stil pedagogic faţă de sora ei mai mică, ceea ce personalitatea şi faima după un timp nu o mai lăsa pe Ioana să accepte. Sora care mai trăieşte a avut o fiică. A decedat. Imi amintesc că eram doi verişori intr-o permanenţă impărţeală. Dacă mergem pe strada Paris să o vizităm pe Mia, afla Ioana şi invers. Era groaznic. In acelaşi timp, tatăl meu şi bunicul meu, adică tatăl lor, erau prin puşcăriile aniilor 50, pănă la jumătatea aniilor 60. Tatăl Ioanei Radu, bunicul meu, a fost arestat intr-un aşa zis complot impotriva siguranţei statului, el fiind cel mai tănăr membru al complotului, la 74 de ani, un complot care se desfăşura in parcul Cişmigiu la table şi bineinţeles că la vărsta lor comentau răsturnările vremii şi aşteptau şi ei americanii. Doar bunicul a venit la Bucureşti pentru că bunica a apucat de a murit la Craiova.”

“Crescănd eu şi dobăndind de la tatăl meu o oarecare educaţie impotriva sistemului politic, eram in contradicţie observativă cu poziţia lor in societatea comunistă, şi a Ioanei Radu şi a Miei Braia. Mia Braia ajunsese să fie foarte apreciată de familia Ceauşescu, de Elena Ceauşescu. Ioana Radu, in lăuntrul ei o răzvrătită inăscută, era de asemenea obiectul unui cult, mai ales al lui Nicolae Ceauşescu, dar spre onoarea ei in nici o formă de exprimare publică nu i-a adus osanale respectivului personaj. Ba mai mult, intr-un moment semnificativ al vieţii lui Ceauşescu, atunci cănd i-a murit tatăl, Andruţa Ceauşescu, şi care a fost inmormăntat cu un sobor de preoţi la Scorniceşti, Ioana Radu a reuşit ceva unic, să oblige un intreg Comitet Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Romăn, in genunchi, să pronunţe Tatăl nostru. Mă aflam la ea in vizită, eram preadolescentin, cănd dintr-o dată, că aşa era obiceiul, pur şi simplu a fost arestată de Securitate. De căte ori mai marilor le venea pofta să asculte vreo interpretă la modă, ei doar se pronunţau, după care Securitatea se executa. Şi asta s-a concretizat printr-o cavalcadă de vreo cinci-şase maşini negre ale Securităţii pe strada Timpului la numărul 13, luată pur şi simplu pe sus, chiar mă şi intreb de ce m-or fi luat şi pe mine, şi cu sirenele şi cu girofarurile de rigoare, ne-au dus la Scorniceşti, unde era in plină desfăşurare parastasul postinmormăntare. Probabil Ceauşescu şi ai lui ciraci deja se piliseră un pic şi cănd a apărut Ioana Radu a fost solicitată să cănte o romanţă mai de jale. Ea a avut o reacţie formidabilă. Pentru că avusese un accident de circulaţie care a traumatizat-o cumplit, avea o puternică credinţă in Dumnezeu. Nu era habotnică, dar nicăieri din colţurile casei ei nu a lipsit icoana. S-a aşezat in faţa acelei mese, cu mine de mănă, şi in baston, săraca, pentru că avea un picior mai scurt cu patru centimetri, in urma accidentului, şi le-a spus: «M-aţi chemat să cănt la un parastas, şi nu poate să fie parastas pe lume fără Tatăl nostru. Spusu-l-aţi pănă acum?» La această intrebare a ei şi Emil Bodnăraş, şi Chivu Stoica, şi Corneliu Mănescu, şi care mai erau dintre «boşii» ăştia comunişti s-au uitat unii la alţii, prin gestică dădănd de inţeles că le-a scăpat din vedere acest lucru, cu toate că tatăl lui Ceauşescu fusese inmormăntat cu un sobor de preoţi. Şi atunci ea le-a replicat: «Ioana Radu nu poate să cănte la un parastas pănă nu se va spune Tatăl nostru. Să ne aşezăm in genunchi şi să-l rostim.» Şi aşa s-a intămplat”, povesteşte Doru Braia.

Un al doilea episod in care personalitatea Ioanei Radu a ieşit in evidenţă a fost cănd a intrat odată in Casa Scinteii cu o treabă la Ministerul Culturii, care işi avea sediul tot acolo. “Află chiar de la intrare că in acea clădire nu este permis fumatul, ea fiind unul din marile motive pentru care in ţara noastră in timpul vieţii ei funcţiona o fabrică de ţigarete, şi nu fuma decăt Virginia. Aşezată pe un fotoliu, coboară un impozant redactor-şef cu rol de patron la o revistă, un nefumător convins. Observănd-o pe Ioana Radu că fumează, are tupeul să o facă atentă că in acea incintă nu s-ar fuma, la care ea, firesc, il intreabă: «Dar cine eşti dumneata să imi interzici să fumez in clădirea pentru care eu mi-am nenorocit coardele vocale că să poată fi construită?» Şi la această intrebare, acel domn ii răspunde: «Cum, nu ştiţi?», la care ea de bună seamă şi dintr-un teatralism, ii spune «Nu». «Păi cum, mergeţi şi intrebaţi studenţii!», ii dă replica. La care ea ii răspunde: «Dar dumneata ştiţi cine sunt eu?», şi cu aceeaşi francheţe, redactorul-şef a răspuns la fel, că nu ştie. «Atunci du-te in piaţă şi intreabă şi ai să vezi cine sunt eu!».” Imi amintesc că Ioana a căntat la terasa Boema, Savoy, pentru prima dată romanţa «Am inceput să-mbătrănesc», a lui Mălineanu. Aceste romanţe s-au scris cu mine acolo, Mălineanu era la pian şi Ioana intona. Atunci nu imi spuneau nimic, eram mic, acum insă e altceva. Fiecare dintre noi va trece prin romanţă

Doru Braia işi mai aminteşte un episod care s-a petrecut cănd avea deja 17 ani. “A fost ultima ei interpretare live a unei romanţe, in 1968, cănd Festivalul de la Mamaia s-a ţinut in teatrul de la Constanţa din cauza condiţiilor climaterice. Ploua. Atunci, la acel festival pe scenă a fost toată crema muzicii uşoare romăneşti. Ioana Radu cănd a observat că prăslea familei Ceauşescu, Nicuşor, işi permitea să apară in sală intr-o ţinută neconformă solemnităţii momentului, a refuzat să cănte in atar condiţii. El era insoţit de căţiva prieteni, două rănduri ocupaseră, dar pentru că nimeni nu indrăznea să-i evacueze din sală, in bastonul ei a ieşit din culise şi pur şi simplu l-a somat pe Nicu Ceauşescu care se ridicase să semnaleze şi să sublinieze calitatea lui genetică, l-a somat că il va face de răs in faţa lumii, trăgăndu-l de urechi, dacă nu părăseşte incinta. In cadrul festivalului a căntat singurul căntec in epoca care avea titlul «Nu se poate», o romanţă protest şi orice ii urmăreşte versurile va observa că ele se potrivesc şi zilelor noastre. Este o succesiune de nu se poate găndite şi inspirate de fantasticul compozitor Henri Mălineanu, imbrăţişate de Ioana Radu care de la microfon arătănd cu degetul spre nomenclaturişti spunea crispat dar şi răspicat «Nu se poate». A fost o atitudine pe care mulţi au inţeles-o dar prea puţini din laşitate au imbrăţişat-o. Şi cănd a observat Ioana acest lucru, a hotărăt să fie ultimul căntec pe care l-a căntat live pe vreo scenă. Din acel moment, imi spunea, ori nechezol, ori Ioana Radu pe scenă e acelaşi lucru, un surogat.”

“Ioana Radu a avut momente de demnitate atunci cănd incerca prin prezenţa lui publică să arate că nu numai sus puşii pot fi luaţi in consideraţie şi că din poziţii mult mai modeste oamenii s-ar putea impune. Un exemplu: vestitele Dacii de culoare neagră erau doar apanajul familiei prezidenţiale. Mătuşa mea află că pe Calea Victoriei a trecut o Dacie neagră care o avea in dreapta pe Elena Ceauşescu. Cu toate că ea avea o maşină mult mai bună, un Fiat 125, i-a telefonat directorului Stroe al fabriciilor Dacia şi i-a impus să-i procure şi ei tot o Dacie 1301 neagră, tot cu număr scurt, 2-B 101, fapt care s-a şi realizat in mai puţin de 48 de ore.
De căte ori se intămplă să primească lucruri ce azi ni se par meschine, insă care atunci valorau foarte mult, nu de puţine ori le impărţea cu vecinii, fie că erau pachete de cafea, pachete de carne sau vestiţii pui de la Avicola. Ioana Radu, departe de a fi avut o mentalitate socialistă, avea un comportament socialist pentru că nu accepta in nici un fel ceea ce nu este dobăndit prin muncă. Condamna tertipurile.”

Ioana Radu

“Cele trei mari artiste, Maria Tănase, Mia Braia şi Ioana Radu, nu se pot disocia. Erau trei vedete care conştientizau persuasiunea ce o aveau asupra neamului, nu numai a publicului, drept pentru care conveneau reciproc să nu-şi bată joc. Din asta, s-a cultivat un profesionalism desăvărşit. Maria Tănase a reuşit să fie coagulatorul şi decantatorul unor calităţi profesionale artistice-culturale inegalabile. Am asistat la nişte scene fulminante, mii de oameni, pe cămpuri, in Case de Cultură, pe uliţa satului, care le venerau. Aşa cum imi spunea Ioana, dar şi Maria căreia soarta a vrut să ii ţin lumănarea in momentul plecării spre infinit, nu au minţit niciodată şi niciodată nu au desconsiderat şi niciodată nu au pus stavilă unui efort sau altul şi au iubit romănii mai mult decăt şi-au iubit propriile familii. Au indeplinit ceea ce Dumnezeu le-a hărăzit.
Ioana o diviniza pe Maria Tănase, iar Maria o diviniza pe Ioana. «Fă, Ioano, de-aş avea eu glasul tău!,  «Taci fă Mario, că tu eşti mare!».”

“Ioana avea grijă de foarte multă lume, erau mulţi tinerii artişti care ii cereau sprijinul. Pe foarte puţini i-a ajutat, şi nu din egoism artistic, ci sesizănd lipsa de talent. De o singură voce a fost total acaparată, implorănd-o să preia romanţa. Acea voce şi personalitate a fost Doina Badea. Am fost martor la o primire a Doinei Badea in Timpului 13, cănd Doina Badea i-a semnalat mătuşii mele că vrea şi simte că poate cănta romanţă. S-a aşezat la pian, care culmea era in vestibul pentru că Ioana a avut o casă modestă, intrai pe undeva la mijloc, prin nişte incăperi vagon, in stănga era dormitorul, la mijloc vestibulul, iar in dreapta sufrageria, după care anexele. Iar pianul era in vestibul. Şi s-a aşezat fantastica Doina Badea la pian. A inceput să cănte două-trei romanţe, de bună seama lipsi dibăcia interpretării pe care Ioana o stăpănea, a corectat-o cu o dragoste maternă şi la a doua interpretare era o cu totul alta Doina Badea, căreia specialiştii ii vor remarca ce a avut şi Ioana, vestita terţă in glas.”

La bătrăneţe, Mia şi Ioana au incercat să se impace, ba, mai mult, să convieţuiască in America, dar nu au rezistat.
“Era jumătatea anilor 80. Ioana Radu deja ingrădită de penuria ce se instaura in Romănia, profită de prezenţa surorii ei, Mia, in America cu care reuşeşte cu greu pentru căteva luni să se impace şi merge prima dată cu paşaport turistic peste Ocean. Cere azil politic. Află Nicolae Ceauşescu, disperat ii dă telefon la New York şi o imploră să revină. Replica ei firească: «Domnule (niciodată nu i-a spus tovarăşe), unde să mă intorc? Casa mi-au luat-o securiştii, pensie nu am» Şi i-a spus să ia legătura cu ambasadorul Ionel Datcu pentru că va avea toate facilităţile să revină acasă.

Ioana Radu

A avut «privilegiul» să se intoarcă cu vestitul Boeing prezidenţial, ea singură şi stewardesele. A revenit intr-o casă pe care i-au renovat-o complet, i-au turnat şi ciment in curte şi i s-a dat o pensie de merit. Ioana s-a intors nu atăt datorită insistenţelor lui Ceauşescu, ci din cauza imposibilităţii de a se inţelege cu Mia. Sora mai mare a indrăznit s-o culce pe cea mică in vestibul. Nu era vina ei pentru că avea doar o garsonieră şi un vestibul.”
“Şi-a făcut o religie din viaţa nevinovată care ei i se oglindea prin viaţa animalelor, a căţeilor ei, a pechinezilor. Ea simţea cancerul moral care ne cuprinde pe toţi cu timpul şi atunci, ca şi mine astăzi, se refugia in universul căinilor. Eu am trei căini ca şi ea, de aia am sesizat in multe ipostaze ale vieţii mele că inconştient i-am preluat inclinările.”
Sursa Jurnalul National

Intălnirea celor doi prieteni a fost emoţionantă. “Aşa am revăzut-o noi pe marea artistă. Mă uitam la ei cum discutau şi i-am fotografiat, ştiind că va fi o fotografie-document, valoroasă mai tărziu. Doi monştri-sacri la final de viaţă vorbind multe, multe, multe, de nu mai conteneau. Aşa mi-i amintesc pe amăndoi, răzănd la fiecare vorbă, deşi trăiau vremuri grele. Asta era in 1988-1989.

Ioana Radu

Ioana a iubit foarte mult copiii. Din păcate n-a avut parte de un urmaş. De aceea a tratat toţi copiii prietenilor cu o adevărată dragoste de mamă. “N-o voi uita pe marea doamnă care, in turneul in care mă aflam şi eu cu tata cănd aveam 9 ani, m-a dus la primul coafor din viaţa mea şi m-a tuns băieţeşte, spunăndu-mi că aşa voi avea un păr mai frumos cănd voi fi mare. Eu mă uitam cu fascinaţie la ea, eram emoţionată de fiecare dată, la fiecare intălnire, de aceea am acceptat cu bucurie schilodirea”, işi aminteşte doamna Florina Luican.

“A doua motociclistă din Romănia”
“Avea un farmec şi un haz lăutăresc unic şi un limbaj pitoresc! Am aflat că era o pasionată sportivă. «Am fost a doua femeie motociclistă din Romănia. M-am plimbat cu motocicleta toată ţara. Pe care o cunosc potecă cu potecă.» Cănd a implinit 70 de ani şi m-am dus să-i iau un interviu pentru un articol la o revistă bucureşteană Ioana Radu umbla in baston, dar continua să spună: “Dacă nu era căntatul, aş fi fost sigur şofer, că tare mi-au plăcut maşinile astea cu roţi ucigătoare”, se destăinuie din amintirile sale muzicologul Viorel Cosma.

“Cănd am răsfoit documentele adunate de-o viaţă despre Ioana Radu am dat peste patru pagini liniate cu albastru, scrise de mănă, cu creionul, in urmă cu vreo patru decenii, de neintrecuta căntăreaţă de romanţe. Autobiografia Ioanei mi-a răscolit anii tinereţii, cănd am cunoscut-o pentru prima oară in Strada Timpului nr. 13. Mă aflam in perioada anilor 50, cănd străngeam materialul documentar pentru cartea “Figuri de lăutari”, fiind respins din capul locului de aceşti muzicanţi certaţi cu scrisul.
Ioana a luat formularul pe care i l-am inmănat, povesteşte Viorel Cosma, s-a uitat la rubrici şi a zămbit cu subinţeles: «Ce să completez eu, maică, la studii? Ce academie imi ceri mie peste hotare, unde eu am urmat. Astea să le scrie soru-mea, Mia (era vorba de Mia Braia), că aia e intelectuala familiei. Mie dă-mi, dragă, nişte foi albe să-mi brodez viaţa. O vrei şi pe aia sentimentală? Aaa. Păi, aici să ştii că am ce scrie! Doar am fost căsătorită de cinci ori cu acte in regulă. De două ori m-am căsătorit cu acelaşi bărbat. Nu mi-a plăcut niciodată dragostea fără acte». Reuşisem să o fac să se destăinuie fără reserve”, işi aminteşte muzicologul Viorel Cosma.

Ioana Radu

“Rapidistă infocată, pănă la moarte”
“Am aflat dintr-un interviu publicat in Flacăra că Ioanei ii plăceau boxul şi fotbalul”, continuă firul poveştii muzicologul Viorel Cosma. Fusese o infocată rapidistă. A crezut in viitorul echipei din Giuleşti pănă la moarte, avănd chiar premoniţia ascensiunii acestui indrăgit club. “Lumea o să rădă de mine, spunea ea in 1987, cănd implinise 70 de ani, pentru că susţin o echipă mică. Nu-i nimica. Şi eu am fost mică şi m-am făcut mare. Toată lumea creşte.” Ioana a avut dreptate, că in 1999 Rapid a devenit campioana ţării.
sursa Jurnalul National

La puțul cu cinci isvoare
Foae verde micșunea (Dorule și-o boală grea)
M’a îmbătrânit supărarea
Piatră, piatră
Dii, dii, dii murgule dii (horă)
Am în vale patru boi (horă)
I-auzi lele, popa toacă (cântec)
Inimă cu venin mult (cântec)
De cine dorul se leagă
Pădure și iar pădure
Foaie verde măr domnesc
Mie-mi spune inima
Piatră, piatră
Dă Doamne și omului
La puțul cu cinci izvoare
Când o fi la moartea mea
Dorul nostru a fost dor mare (folclor nou)
Mi s-a rupt căruța-n drum
Cale nouă vreau s-apuc
Mi-e dor
Primăvara
Trece-un car cu boi pe drum
Țiganca
Mă simt mai tânără ca niciodată
Car frumos cu patru boi
Am început să-mbătrânesc
N-ai să știi niciodată
Lampa
De tine nu-mi mai este dor
Aș vrea iar anii tinereții
Cine mi te-a scos în cale
Din ochii care-au plâns vreodată
Ciobănaș cu trei sute de oi (duet cu Mia Braia)
Dacă-n douăzeci de toamne
Mai rămâi
De ce să pleci
Dor de răzbunare
N-ai să știi niciodată
Am început să-mbătrânesc
În micul orășel
De dragul tău
Romanța dragostei
Dacă nu te-ndeamnă dorul
Mi-e dor de nopți cu lună plină
Stai tinerețe pe loc
Să treci prin lume fără dor
Romanța mea
Piatră, piatră
Geaba-i lună, geaba-i stele
De la moară pân’ la gară
Dealu-i deal și valea-i vale
Tudorițo, nene
Era iarnă și ningea
Anicuța neichii dragă
Pelin beau, pelin mănânc
I-auzi valea cum mai sună
Dă Doamne și omului
De-aș trăi ca bradu-n munte
Bate vântul vinerea
Mai vino seara pe la noi
Inimă cu venin mult
Leliță Ioană
Bulgăraș de ghiață rece
Te-aștept pe-acelaș drum
La umbra nucului bătrân
Toată lumea-mi zice lotru
Bate, vântu, vinerea
Cine mi te-a scos în cale
Adio, clipe fericite
De tine nu-mi mai este dor
Buna seara, mândră bună
Am o mândră mititică
De-aș trăi ca bradu-n munte
De dragul tău
Nu se poate
Lasă-mă să pătimesc
N-am sa trăiesc cat pământul
La fereastra cu zorele
De la primărie-n sus
Te rog sa uiți ca te-am iubit
Era iarnă și ningea
Trece-un car cu boi pe drum
Mai rămâi
Din ochii care-au plâns vreodată
M-aș duce și eu la nuntă
Primăvara a sosit
În micul orășel
Spune, măiculiță, spune
Mi-e dor de nopți cu lună plină
M-a mânat mama la vie
Destăinuire
Ultima mea scrisoare
Sub vișinul inflorit
Mi s-a rupt căruța-n drum
Dacă-n douăzeci de toamne
Dorule și-o boala grea
Se-aude clopotul la schit
Ce te-ai face inimă
Gheorghe, Gheorghe
M-a îmbătrânit supărarea
Dacă nu te-ndeamnă dorul
Îți amintești
De ce să pleci
Stai tinerețe pe loc
Romanța mea
Frunza verde mărăcine
Leliță Ioană
Di, di, di, murgule di
Lasă-mă să pătimesc!
Piatră, piatră
Spune, măiculiță, spune
Inimă cu venin mult
Ridică, mândră, perdeaua

Ioana Radu

Articole legate de Ioana Radu:
Florina Luican fiica celebrului interpret Ion Luican vorbeste despre Ioana Radu

Pe numele adevărat Eugenia (Jana) Braia, Ioana Radu copilărește în Craiova, unde era stabilită familia artistei. De la lăutarii cârciumei tatălui său, Constantin Braia („La ieftenirea traiului”) – Ion al lui Țache, Gheorghe al lui Gâgă, Limbă – culege și învață primele cântece populare și lăutărești.

Studiază la Liceul „Elena Cuza” din Craiova, unde profesoara de muzică, Elena Simionescu, îi cultivă dragostea pentru cântecul lăutăresc și mai ales pentru romanță. După un periplu la Calafat și Corabia, în 1936, din cauza situației financiare precare, și-a părăsit soțul – compozitorul și profesorul de muzică Romeo Rădescu – stabilindu-se la București.

Ioana Radu

În ianuarie 1936 sosește în București unde se înscrie, cu ajutorul cântărețului Petre Alexandru (soțul Miei Braia), la un concurs de muzică populară organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, care a durat trei luni și la care erau înscriși 800 de candidați. La acest concurs s-a prezentat cu cântecele „În pădure la Stroești” și „Dorule și-o boală grea”. Au fost admise doar Eugenia Braia și Eugenia Nedelea (Rodica Bujor). Comisia, condusă de Theodor Rogalski, era alcătuită din soprana Valentina Crețoiu, tenorul Aurel Alexandrescu (amândoi prim soliști ai Operei), Alfred Pagoni, Grigoraș Dinicu, compozitorii Alfred Alessandrescu și Ion Filionescu (pianistul lui George Enescu), cel care i-a ales pseudonimul artistic – Ioana Radu.

Cântă prima oară la Radio pe 30 aprilie 1939, într-un program de muzică ușoară cu Petre Alexandru și Mia Braia, cu numele Jana Radu și acompaniată de Ansamblul „Serenada” condus de Sandu Marian. Melodiile pe care le-a interpretat au fost „Pădure și iar pădure”, „De cine dorul se leagă” și „Dorule”. Debutul radiofonic real, cu pseudonimul ales de Ion Filionescu, s-a desfășurat în 29 octombrie 1939, în cadrul căruia a prezentat un buchet de melodii populare („Dorule și-o boală grea”, „Când o fi la moartea mea”, „Am iubit și-am să iubesc”, „Mă suii pe dealul Cernei”, „La Ciolpan, la crucea’naltă”, „Foaie verde ca cicoarea”)

Ioana Radu

După succesul de la Radio ajunge în Ploiești unde cântă la restaurantul „Azuga” timp de 6 luni. A avut drept acompaniament orchestra fraților Melak din Lugoj. De trei ori pe săptămână revenea în București pentru a-și susține „micro-recitalurile” la Radio.

După încheierea contractului cu restaurantul „Azuga” se stabilește definitiv în Capitală, cultivând cu mare succes de public valorile muzicii populare în vestite restaurante și grădini de vară ale timpului („Potcoava”, „Princiar”, „Motanul negru”, „Cina”), acompaniată de formațiile instrumentale Vasile Julea, Costică Tandin, Dumitru Spirescu-Oltenița (cu care a fost și căsătorită), Nicușor Predescu, Victor Predescu, Nicu Stănescu etc. Concomitent, în urma sfatului primit de la Gaby Michailescu (impresarul artiștilor Maria Tănase, Petre Ștefănescu-Goangă), se dedică interpretării romanței românești.

După război, și-a continuat activitatea concertistică la Radiodifuziunea Română, la Teatrul de Estradă „Constantin Tănase” (unde cânta și Maria Tănase), la Circul de Stat și la Orchestra de muzică populară „Barbu Lăutaru” din București.

În 1947, cântă împreună cu Maria Tănase, Rodica Bujor, Ion Luican, Petre Gusti și Nicu Stoenescu, la sărbătorirea a 40 de ani de carieră a compozitorului Grigoraș Dinicu, la Ateneul Român, având drept acompaniament Orchestra „Barbu Lăutaru” dirijată de Victor Predescu.

A participat la mai multe ediții ale Festivalului național de romanțe „Crizantema de Aur”, de la Târgoviște, și a făcut parte din juriul Festivalului-concurs „Maria Tănase” de la Craiova încă de la prima ediție (1969).

Cântă în filmul „O zi în București” (an 1987, regia și scenariul Ion Popescu-Gopo) piesele Aș vrea iar anii tinereții (Henry Mălineanu – Harry Negrin) și În chioșc fanfara cânta (Florentin Delmar și Aurel Giroveanu – Aurel Felea). În film mai apar cântând Gică Petrescu, Anda Călugăreanu, Angela Similea. În același an (1987) Pompiliu Gâlmeanu realizează filmul „Omagiu romanței — Ioana Radu”, ce are drept personaj principal artista.

Ioana Radu

Într-un turneu, în anul 1961, pe șoseaua Orșova-Caransebeș, autobuzul care transporta artiștii a fost implicat într-un accident de circulație, Ioana Radu a fost grav rănită la picioare, rămânând cu sechele pe viață.

Spectacolele de adio, de retragere din viața muzicală, le-a dat în 1967 în Timișoara, Arad și Cluj-Napoca, pe stadioane, datorită mulțimii oamenilor care doreau să fie alături de marea artistă.

Pe 8 februarie 1987, la Sala Radio, a avut loc spectacolul aniversar Omagiu romanței, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de viață ai artistei. Printre invitații care au cântat pe scenă s-au numărat Cleopatra Melidoneanu, Elvira Cârje, Dorin Teodorescu, Petre Gusti, Alla Baianova, Nicolae Nițescu, Angela Similea, Corina Chiriac, Marius Țeicu, Ștefania Rareș, Daniela Condurache ș.a.

Se stinge din viață pe 19 septembrie 1990, într-o cumplită singurătate. Este înmormântată în cimitirul Bellu din București.

Ioana Radu

Ioana Radu

sursa Wikipedia