Zaraza este titlul unui tango de Benjamin Tagle Lara, pe versuri de Ion Pribeagu, interpretat de Cristian Vasile, devenit unul din cele mai populare din muzica urbană românească a anilor interbelici (asociată romanțelor).
Scriitorul Mircea Cărtărescu a preluat personajul Zaraza și, asociind-o personalității lui Cristian Vasile, a creat o legendă imaginară a Zarazei, în povestirea sa omonimă din volumul de proză De ce iubim femeile?.
Povestirea a avut, alături de volum, un mare succes (cartea nr. 2 din topul vanzarilor de carte romaneasca de după 1990, exceptând traducerile). Povestirea, fiind scrisă într-un stil care sugerează veridicitatea istoriei Zarazei, a generat convingerea, foarte răspândită astăzi, că legenda Zarazei scrisă de Mircea Cărtărescu ar fi chiar istoria reală a cântecului, a lui Cristian Vasile și a presupusei lui iubite, Zaraza. Alții cred că Zaraza este o legendă populară, fără autor.
Filmul Supraviețuitorul (2008), al cărui scenariu a fost scris de Sergiu Nicolaescu și Adina Mutăr, preia în legenda compusă de Mircea Cărtărescu, inclusiv numele multora dintre personajele povestirii, modificând doar „Zaraza” în „Zarada”.
In acest film Sergiu Nicolaescu lanseaza o alta ipoteza asupra mortii Zaradei. Nu Zavaidoc, nu Cristian Vasile, ci un altul s-ar fi ascuns in spatele oribilei crime. Acesta ar fi fost, dupa scenariul regizorului, un influent om al vremii, fost iubit al Zaradei, motivul crimei fiind razbunarea.
Legenda asasinarii Zarazei, e doar o legenda, nu s-a intamplat in realitate
Legenda lautarului, a carui poveste a tesut in jurul sau si aura faimosului asasin al Zaradei, este clar pusa sub semnul intrebarii.
Mesajul devine tot mai clar: Zavaidoc e curat, iar imaginea ca ar fi criminal, o minciuna!
Zavaidoc – si legenda Zarazei
Enciclopedistul Viorel Cosma, se destainuie referitor la aceasta legenda:
N-aş fi crezut niciodată că scriind despre Zavaidoc o să polemizez cu Mircea Cărtărescu!
Astfel, celebrul scriitor, în De ce iubim femeile, repune pe tapet legenda Zarazei.
De-o frumuseţe stranie, de Zarada (Minunata, în limba ţigănească) se îndrăgosteşte Cristian Vasile, cel mai de seamă rival al lui Zavaidoc.
,,La Restaurantul Vulpea roşie toata lumea venea, spune corect Cărtărescu, pentru Cristian Vasile, aşa cum Zavaidoc, altă glorie a momentului, făcea să prospere Restaurantul Îngeraşul, faimosul local al Vioricăi Athanasiu”. Între Cristian Vasile şi Zavaidoc exista o rivalitate ca între marii artişti.
Cărtărescu a aflat însă că ,,Zavaidoc era cu bandele de la Bariera Vergului, conduse pe-atunci de Borilă. Le plătea ca să-l protejeze. Cristian Vasile îşi dădea obolul celor din Tei, de la Maica Domnului, fraţii Grigore. De mai multe ori guriştii se-ntâlniseră, însoţiţi de malacii lor, şi scoseseră cuţitele”. Din dragoste pentru Zarada s-a născut celebrul şlagăr Zaraza. Cărtărescu plasează acţiunea între anii 1942-1944, când Zaraza se afla pe buzele tuturor, vreme în care Cristian Vasile trăia fericit cu muza lui, iar Zavaidoc, ştie poetul-prozator, îşi… smulgea ,,perii de disperare în faţa rivalului său prodigios”.
Imaginaţia lui Cărtărescu nu are însă limite, arătând că Zavaidoc, ,,pradă unei dezolante lipse de inspiraţie, fură o melodie de la Sinatra şi fu prins”. Ce-i drept, Zavaidoc fusese ,,prins”, dar la Tighina, şi dus la Odessa să îi cânte lui Antonescu. Se vede că Mircea Cărtărescu nu ştie că Zavaidoc dispăruse din restaurantele bucureştene fiindcă se afla pe front, să cânte răniţilor şi soldaţilor români, aşa cum făcuse şi în Primul Război Mondial.
Dar lovitura de cuţit pe la spate abia acum urmează. Cărtărescu, la curent, desigur, cu folclorul urban, îl acuză pe Zavaidoc, nici mai mult, nici mai puţin, că a pus la cale uciderea Zaradei, pentru a-şi torpila psihic rivalul!!! ,,Atunci apelă la Borilă de la Bariera Vergului. Tâlharul, cu un canin de aur şi înţolit cu vestă cadrilată cum nu mai dădea voie nimănui să poarte, îl ascultă şi-i explică sfătos că nu-l poate omorî pe Cristian Vasile. ,,Nu de alta, da-mi place şi mie cum îi zice şi-ar fi păcat de Dumnezeu.” si banditul, făcându-i cu ochiul lui Zavaidoc, care se înnegrise de invidie, începu şi el să fredoneze Zaraza”!!!
Cărtărescu vrea să demonstreze că ar şti totul. Astfel, pe 27 octombrie 1944, Zarada este ucisă mişeleşte de un om al lui Borilă ,,deghizat”. Cristian Vasile turbează. Zarada e incinerată, dar, după două zile, Cristian Vasile îi fură urna funerară din crematoriu! Aspect descoperit, fireşte, de Mircea Cărtărescu. Atunci nimeni nu a aflat nimic, deşi presa vremii a tratat pe larg dispariţia urnei şi faptul că tocmai Cristian Vasile fusese interogat de poliţişti ca principal suspect!!! Exact ca în Dosarele X, Cărtărescu a mai aflat ceva îngrozitor: ,,în fiecare seară, timp de patru luni de zile, Cristian Vasile a mâncat câte-o linguriţă din cenuşa Zarazei. Când ultimele urme de cenuşă de pe pereţii urnei au fost înghiţite, cântăreţul şi-a turnat terebentină pe gât, dar n-a reuşit să moară. N-a făcut decât să-şi ardă coardele vocale, terminând cu cântatul pentru totdeauna”!!!
Din păcate, Cristian Vasile chiar a băut terebentină, dar în 1948, ducând ulterior o viaţă mizeră până la moartea sa (1985). Să fi mâncat, seară de seară, patru ani, deci nu patru luni, din acea urnă?!? Nici nu merită răspuns. Adevărul este că, în toamna aceea, când Zarada este ucisă, Zavaidoc se afla la Câmpulung-Muscel, nu în Bucureşti. Bombardamentele anglo-americane din primăvara lui ’44 îi distruseseră casa şi îi omorâseră sora cea dragă, Zoe.
Stiţi cum încheie însă Mircea Cărtărescu poveştile sale din De ce iubim femeile, cartea românească cu cel mai mare tiraj din 2004 încoace? Cerând cititorilor… ,,iertare pentru deformarea sfruntată a faptelor din, practic, fiecare povestire”! Dar mulţi cititori nu au avut puterea să reţină şi această precizare esenţială, întrucât povestea a fost reluată şi mediatizată de mulţi! O minciună cu cât e mai mare cu atât devine mai credibilă… stă scris în orice manual de manipulare…