Dumitru Baicu (Cacurică) - Taraf de Haiduci din Clejani

Dumitru Baicu pe numele său adevărat, nu s-a născut la Clejani, el deplasându-se aici pentru a se însura cu o fată de-a locului, Floarea Moldoveanu.
Dumitru Baicu (Cacurică) a fost un maestru al ţambalului mic, un instrument cu 51 de corzi, purtat în jurul gâtului. Cacurică era recunoscut pentru faptul că putea cânta la fel de bine şi în picioare şi aşezat şi culcat şi mergând, talentul său netrădându-l niciodată. De asemenea, era foarte apreciat pentru vocea sa guturală şi plină de viaţă, acesta cunoscând un vast repertoriu de balade şi cântece tradiţionale în limbile română şi romani.

Dumitru Baicu Cacurica

Dumitru Baicu (Cacurică) a declarat intr-un interviu:

În ’42 a murit taică-meu, când a venit de pe front, şi mi-a rămas ţambalul de la el. Şi-atuncea, cu ţiganii de aici, mă duceam şi eu şi învăţam cu ei. Mai veneau oameni bătrâni şi ne ziceau: ‘uite, tatică, cânt-aşa, fă aşa, drege-aşa, ne mai puneau să cântăm şi cu gura… alţii cu viorile… alţii cu câte-un violoncel din ăla mic, pe care-l târau după ei… ne strângeam cu toţii în ţigănie şi cântam cum dădea Dumnezeu.”

Comunităţi precum cea din Clejani le-au predat copiiilor, din generaţie-n generaţie, tehnici, cunoştinte şi meşteşuguri. Adesea se întâmplă ca asemenea comunităţi să pună apartenenţa profesională deasupra celei etnice.

Dumitru Baicu Cacurica

În timpul erei comuniste, Cacurică a lucrat la sondele PETROM, muzica rămânând doar o pasiune pentru sfârşitul de săptămână. Apoi, Aubert a ajuns în Clejani şi viaţa sa s-a schimbat radical.

În 2002, înmormântarea bunului său prieten si coleg de trupă Culai, a înfăţişat un Cacurică distrus de durere, acesta exprimându-şi încă de atunci dorinţa de a se retrage. Totuşi, acesta a mai continuat să cânte alături de Taraf de Haidouks o perioadă, până când, în 2004, după moartea soţiei, acesta ia decizia de a se retrage definitiv. Vizitatorii lui din anii următori, aveau să povestească dezamăgiţi cum îl găsiseră singur, neîngrijit şi bolnav pe prispa casei sale din Clejani.

Dumitru “Cacurică” Baicu are doi copii. A murit la 9 septembrie 2007.

Cacurica

Dumitru Baicu Cacurica

Acest taraf nu trebuie confundat cu alte formatii care folosesc numele amintitei localitati. E vorba de taraful original, care, in diferite componenete canta de zeci de ani, in ultimii 20 de ani fiind cunoscut sub denumirea de “Taraful Haiducilor din Clejani“. Despre viata lor s-au facut filme documentare, iar melodiile lautaresti autentice le-au fost difuzate chiar si de canalul cultural “Arte”, iar printre admiratorii lor s-au numarat violonistul Yehudi Menuhin si actorul Johnny Depp.

Taraful Haiducilor din Clejani

Dar muzica lautareasca se canta in Clejani de 500 de ani, din evul mediu, asadar, localitatea insasi fiind infiintata pentru a-i gazdui pe robii boieresti care cantau la nuntile si petrecerile boierilor, dar si la inmormantarile tiganesti. Acompaniati de cobza, vioara, tambal (atarnat de gat sau asezat pe picioare) si acordeon, acesti muzicanti aveau un repertoriu impresionant de balade, doine, hore si cantece de joc. Etnomuzicologii sustin ca un asemenea taraf putea canta la o nunta aproximativ 500 de melodii (diferite sau variatii ale unei teme), care urmareau momentele rituale in care erau implicati cei doi miri, nasii si alaiul de nuntasi.

Primele inregistrari ale zonei Clejani au fost facute in perioada interbelica, iar in 1983, Speranta Radulescu a scris despre acestia in arhiva „Institutului de Etnografie si Folclor”. In perioada comunista, lautarii din Clejani erau angajati in orchestre de muzica.
Taraful a fost descoperit de catre Laurent Aubert si muzicienii Stephane Karo si Michel Winter, care ulterior au devenit managerii trupei si i-au ajutat in cariera lor internationala.

De la lansarea primului lor album, in 1991, Taraf de Haiduks sunt considerati reprezentantii muzicii tiganesti, remarcabila datorita vitalitatii caracteristice.Grupul a avut concerte in toata lumea, a lansat albume si dvd-uri, iar printre fanii lor se numara: Yehudi Menuhin, the Krono Quartet (alaturi de care au cantat), actorul Johnny Depp (alaturi de care au aparut în filmul “The Man Who Cried”), creatorul de moda Yohji Yamamoto (care a invitat trupa sa defileze in cadrul spectacolelor sale din Paris si Tokyo) si multi altii.

Intre timp, membrii trupei au ramas relativ neafectati de tot ceea ce li se intampla, pastrandu-si stilul de viata (locuiesc inca in Clejani). Ultimul album al trupei se numeste “Maskarada” si este o reinterpretare tiganizata a pieselor compozitorilor clasici din secolul al XX-lea (ca Bartok, Khachaturian si altii).

Taraf de haiduci Clejani

Printre stramosii actualului taraf se numara Gheorghe Motoi, celebru pentru baladele pe care le stia, violonistul Florea Basaru, contrabasistul Petre Manole, violonistul Nicolae Neacsu (Culaie). Dar cel mai faimos dintre lautarii de la Clejani ramane Dumitru Baicu, zis Cacurica. In vremea lui Culaie si a lui Cacurica, taraful cunoaste cea mai glorioasa perioada, devenind cu mult mai cunoscut in strainatate decat in Romania, care abia daca auzise de ei.

In anii ’70, un cunoscut cantaret, instrumentist si dirijor, Ion Albesteanu a adunat din Clejani 50 de muzicanti pentru un taraf grandios, cum nu a mai putut fi strans mai tarziu niciodata, taraful cantand ulterior in turnee doar cu 10-12 membri. Ion Albesteanu a fost un adevarat antrenor al lotului national de lautari, chinuindu-i cu antrenamente istovitoare, repetitii care au cizelat maniera interpretativa a acestor talente native.

Membrii tarafului din Clejani:
– Nicolae Neacsu (“Culai”): vioara si voce; moare in decembrie 2002
– Dumitru Baicu (“Cacurica”) tambal; moare in septembrie 2007
– Ilie Iorga: voce
– Ion Manole (“Saica” or “Bosorogu”): vioara, voce
– Gheorghe Anghel (“Caliu”): vioara
– Constantin Lautaru (“Costica Boieru”): vioara, voce
– Gheorghe Falcaru (“Fluierici”): flaut, bas
– Ionica Tanase: cimbalom
– Constantin Sandu (“Dinu”): tambal, voce
– Florea Parvan: bas
– Marin Sandu (“Tagoe”): bas
– Paul Guiclea (“Pasalan”): voce, vioara
– Marin Manole (“Marius”): acordeon
– Viorel Vlad: bas
– Robert Gheorghe: vioara

Albume Taraf de Haiduci din Clejani – Taraf de Haïdouks:
– “Musiques de Tziganes de Roumanie” (Crammed Discs, 1991)
– “Honourable Brigands, Magic Horses and Evil Eye” (Crammed Discs, 1994)
– “Dumbala Dumba” (Crammed Discs, 1998)
– “Taraf de Haidouks” ( Nonesuch Records, 1999)
– “Band of Gypsies” (Crammed Discs, 2001)
– “The Continuing Adventures Of Taraf de Haïdouks” (CD+DVD, Crammed Discs, 2006)
– “Maskarada” (Crammed Discs, 2007)

Urmatoarele albume au fost produse de Fundatia Alexandru Tzigara-Samurcas din Bucuresti, in parteneriat cu Euroart, fondul cultural al Departmentului pentru Integrare Europeana a Ministerului Culturii din România

“The End of the Millenium in the Romanian Village” / “Fin de Millenaire dans le Village Roumain” / “Sfârsit de mileniu in satul Romanesc”, o colectie de inregistrari din 1989–97, lansate in 2000.

“Outlaws of Yore” / “Les ‘Haidouks’ d’Autrefois”, doua volume (“I” si”II”), inregistrat la Muzeul Taranului Roman, Bucuresti, Martie 1991, lansat in 2008

Grupul a aparut in filmul Latcho Drom de Tony Gatlif. In 2001 Taraful a aparut in filmul lui Sally Potter, “The Man Who Cried”, alaturi de bunul lor prieten si fan Johnny Depp, Christina Ricci, Cate Blanchet si John Turturro. De asemenea, au fost una dintre cele cinci trupe care au aparut in filmul “Gypsy Caravan” (2007).

Taraf de Haidouks – Clejani

EPILOG
Datorita televiziunilor romanesti, Taraful Haiducilor din Clejani e de multe ori confundat cu formatia ce ii are ca solisti pe Viorica si Ionita din Clejani. Un acordeonist sclipitor, Ionita Manole este intr-adevar originar din Clejani si a cantat cu taraful peste zece ani in turneele din Occident, dar nici Viorica, nici restul instrumentistilor sai nu s-au nascut si nici nu locuiesc in satul de pe malul Neajlovului.

Fara niciun compromis facut comercialului, actualul Taraf al Haiducilor din Clejani continua sa duca traditia mai departe in componenta: Ilie Iorga (voce si vioara), Gheorghe Falcaru (fluier si voce), Gheorghe Robert (vioara), Ion Tanase (tambal), Gheorghe Anghel (vioara), Costica Lautaru (vioara), Manole Marin (acordeon), Viorel Vlad (contrabas). Componenta tarafului din Clejani variaza, intrucat in el isi fac aparitia in fiecare an instrumentisti din noile generatii.

Nicolae Neacșu (Culai) - Taraf de Haiduci din Clejani

Nicolae Neacșu (Culai) s-a născut anul 1924 în satul Clejani, si a început să cânte la vioară încă de la o vârstă fragedă, fiind de asemenea descendentul unor lăutari. A cântat în diverse tarafuri şi trupe la nunţi, înmormântări şi diverse ocazii, în timp ce, în paralel, muncea în agricultură şi vindea ţigări de contrabandă.

Nicolae Neacşu a reuşit performanţa să treacă de la obscuritatea mediului rural în care trăia, la performanţa de a fi considerat unul dintre cei mai mari violonişti ai lumii. Ştirb, analfabet şi cu o viaţă trăită în sărăcie, Culai a avut şansa de a se fi născut un geniu al viorii, acesta reuşind să uimească lumea din postura de lider al Haiducilor din Clejani cu tehnica lui uimitoare.

Nicolae Neacsu-Culai

În afară de consăteni, primul om care a remarcat talentul său deosebit a fost Speranţa Rădulescu, un muzicolog din Bucureşti. Aceasta a început înregistrările cu Nicolae Neacşu la începutul anilor 1980, pentru ca, în 1986, să vină la Clejani însoţită de un elveţian, pe numele său Laurent Aubert, în urma acestei vizite, într-un final, să se întemeieze celebrul Taraf de Haidouks pentru tarile vorbitoare de limba franceza. (Taraful Haiducilor din Clejani)

Alături de Haiducii din Clejani, Culai a străbătut întreaga lume şi a cunoscut gustul succesului.

În 2002, aceştia au obţinut cel mai important premiu al lor, decernat de BBC şi înmânat de însuşi Johnny Depp.
Cu toate acestea, Culai şi-a anunţat colegii de trupă după ultimul concert al turneului, cel din Elveţia, că el se retrage acasă, la Clejani, întrucât simte că i se apropie sfârşitul. Imediat după revenirea acasă, pe 3 septembrie 2002, acesta a murit în somn.

În ciuda norocului şi popularităţii de care s-a bucurat spre sfârşitul vieţii, Culai a continuat să-şi poarte pălăria lui ponosită, acasă, la Clejani. El s-a văzut ca fiind unul dintre ultimii lăutari ţigani tradiţionali, punctând într-un interviu: “Lucru ăsta nu-l înveţi, îl furi. Lăutarul adevărat este cel care, atunci când aude o melodie, se duce direct acasă şi repetă la nesfârşit din memorie, pentru că cel care îl cântă sigur nu te va învăţa. Da, vioara este uşoară în mână, dar este grea la cântat. Ca matematica. “.
Nicolae Neacşu are un fiu şi un nepot, ambii muzicieni.

Culai

Culai – Taraful din Clejani

“Ceea ce căntă Clejanii de astăzi nu este folclor romănesc, continuă Gheorghe Verman. Ca şi atunci cănd au debutat, este un folclor de muzică de mahala, muzica zonelor cu cişmea şi tramvai intărziat, ca să ne aducem aminte de o melodie. Este zona cu iubirile pătimaşe, apropiată muzicii ţigăneşti, chiar muzicii de şatră. Dacă privim cu atenţie, Clejanii sunt o şatră de ţigani, vorbesc in accepţiunea mai mult decăt onorantă a acestor termeni. Şi-au făcut un repertoriu pe care il poartă prin lume şi, intr-un anume fel, este şi surpriza pe care o trăieşte Europa cănd vede sau aude un asemenea gen de muzică. La o cotă superioară s-a ridicat Goran Bregovici. Ce-i drept formaţia lui este mult mai mare, dar a fost construită după aceleaşi principii ca Ansamblul Clejanilor. Dealtminteri, la noi mai este, sau era, Fanfara Zece Prăjini, apoi ce a incercat să facă Ţăndărică… ”

“Muzica pe care o căntau Clejanii de odinioară luase amploare şi datorită ţinutei cu care apăreau in faţa publicului. Purtau straie care nu aveau cum să nu atragă atenţia”, spune Gheorghe Verman. “Ele se inrudesc cu costumul ţigănesc. Aş spune chiar că Clejanii au maghiarizat costumul. Pălăriile alea mari, mustăţile ample… Dar dau bine şi pe unde se duc au succes. Succesul lor vine nu atăt din calitatea muzicii căt din noutate. Sunt formaţii care uimesc efectiv ascultătorii. Mai cu seamă pentru că lumea are nevoie in permanenţă de lucruri noi. Oamenii s-au plictisit de ritmurile citadine ale muzicii uşoare de orice fel şi au nevoie de altceva, mai aproape de suflet. Se pare că repertoriul şi interpretarea Clejanilor se apropie mult de esenţa umană, de ceea ce ne dorim noi să auzim. In această formaţie şi in felul ei de a se exprima, intălnim acorduri muzicale care ne sunt atăt dragi, căt şi aproape in ceasurile noastre de petrecere“, afirmă Gheorghe Verman.

Fie că vrem sau nu, formaţia Clejanilor rămăne o raritate, o valoare. Din nefericire, vechiul ansamblu nu este atăt de prezent pe inregistrări, au neglijat apariţiile in studiouri sau la Radiodifuziune pentru că i-a interesat mai mult comercialul, străinătatea.
Aşa se face că Taraful Clejanilor nu este prea cunoscut pentru romăni. S-au europenizat, adică au incercat să intre in felul de a fi al interpreţilor de muzică din Europa, cu precădere in zona latină. Avem nevoie de asemenea pete de culoare, aşa cum au fost Clejanii. Avem nevoie de asemenea muzică, de asemenea trupe, fiindcă ele inseamnă altceva decăt ştim noi.

“Cred că numele adevăraţilor Clejani, această carte de vizită, trebuie extins şi in continuare. Datorită rădăcinilor din care provin, repertoriile lor ne trezesc şi ne satisfac dorinţa de spectacol. In faţa acestei formaţii, publicul a fost de fiecare dată participant direct. Nu te poţi izola de folclorul sau de muzica lăutărească din zona pe care o porţi pe aripile căntecelor interpretate. Atenţie insă la text! Şi la modul de a evolua al soliştilor vocali. Din acest punct de vedere Clejanii nu mai sunt la cota la care au fost. Nu am nici o indoială că vor reveni”, povesteşte Gheorghe Verman.

Diferenţa dintre vărstnicii Clejani şi cei de astăzi este evidentă. Gheorghe Verman crede insă că “cei de azi au altceva, alte avantaje: au crescut in seriozitatea scenică, in ştiinţa de a transmite un anume mesaj şi chiar de a fi prezenţi intr-un studio de televiziune. Au invăţat să dialogheze cu camerele de luat vederi… dacă unul din membrii acestei formaţii este in prim-plan ştie să exploateze momentul şi să treacă dincolo de ecran. Trebuie ştiut insă că această formaţie este pentru intelectuali. Ea satisface nevoia de un anume gen de muzică al intelectualilor. Este mai puţin o formaţie cu ţintă directă la publicul larg. Cel din urmă are judecăţi, alte unităţi de măsură. Dacă s-ar scrie istoria folclorului din Balcani, istoria evoluţiei popoarelor care trăiesc aici, formaţia de la Clejani ar trebui să existe. Iar ca să inţelegi ce importanţă au avut de fapt şi de drept Clejanii, trebuie să ai pregătire muzicală”.