Taraful lui a fost o influență uriașă asupra stilului urban-lăutăresc din București, în special asupra formulelor un pic mai târzii ale Tarafului Fraților Gore și a „Brigadei” lui Cornel Bosoi.

Ion Nămol este ultimul lăutar bucureștean autentic „de groapă”, ultimele înmormântări tradiționale ale țiganilor din acest oraș fiind ținute sub vioara și vocea acestuia. Jazzman-ul Johnny Răducanu a vorbit despre muzica lăutărească urbană (mahala), într-un interviu din 2006, în care a pomenit anumite lucruri despre Ion Nămol.

Singurele înregistrări ce au rămas posterității cu Ion Nămol sunt din cadrul unei nunți țigănești din zona Dudești, din 1971, 7 melodii vocale și 2 instrumentale, înregistrări realizate cu 4 reportofoane deschise în același timp, cu valoare mai degrabă documentară, decât artistică, ce prezintă un Ion Nămol bătrân, reminiscent doar legendei de la sfârșitul anilor ’40. Pe înregistrări taraful este compus din: Costel Hanțu (acordeon, la 20 de ani, pe o singură piesă), Ilie Alecu (țambal mic), Fane Negrilă (contrabas) și Vișan (clarinet).

Înregistrările lui Ion Nămol de la nunta de pe Dudești din 1971 au fost editate și pe o casetă, intitulată „Program de ascultare”. 
Piesele ce alcătuiesc albumul sunt:
Cântă cucul de trei zile
Stinge Doamne stelele
Dacă n-ai frați și surori
Cât e Banatul de mare
Program Vișan (clarinet)
Mi-a venit ceasul să mor
Foaie verde lin-pelin
Cine mă vede băut!
Horă Ion Nămol (vioară)