Jun 182015
 

“Eu aveam, să zic aşa, vreo doişpe, treişpe ani. Toamna, era obiceiul ca în Obor să se facă bâlciuri, cu lanţuri, căluşei, cu must şi cu muzică. De vreo două ori, am avut ocazia să-i văd cântând pe Maria Tănase cu Fărâmiţă Lambru, la grădina restaurant din faţa Halei, cum e acum. Veneau tot felul de oameni, şi simpli, săraci, şi bine îmbrăcaţi, şi ei cântau la toată lumea, dar trebuia să te strecori până-n faţă ca să-i şi vezi.

Costel Trompetistul

Costel Trompetistul

Eu mergeam la bâlci mai mult pentru fanfarele de prin Moldova, aşa-mi mai plăcea să le ascult! Erau tare bine organizate, aveau başii ăia mari, uriaşi, şi clarinetele mici, în formă de S.

Într-o noapte, după ce am plecat de la bâlci spre casă, după un drum lung pe jos, că aveam vreo oră-două de mers până în Ghica, am trecut prin faţa restaurantului «Birjarul», de pe Teiul Doamnei. Să fi fost vreo 11 noaptea şi, în faţa restaurantului, erau trase şapte, opt trăsuri. Înăuntru, gălăgie, ca la nuntă. Ştiam că ţiganii boldeni făceau pe atunci cele mai frumoase nunţi, aşa că am intrat şi eu.
Şi acolo, în hărmălaia aia, am auzit ceva extraor­dinar de frumos. M-am tot înălţat de vârfuri să văd ce e, mi-am făcut drum până în faţă, printre oameni, şi am văzut trompeta aia mică şi frumoasă. Am stat vreo două, trei ore acolo, fără să-mi iau ochii de la ea, şi de atunci am prins drag. Mă gândeam cum poate trom­petistu’ ăla să cânte aşa de bine cu lăutarii cei­lalţi, cu Florin Vişan, cel mai bun la vremea aia. Avea o voce, de nu-i trebuia niciun microfon, nicio staţie. Iar trompetistu’ era chiar şeful, el începea formaţia, el o termina şi făcea nişte opriri de mă înspăimânta.

Până am ajuns acasă, pe la două, trei noaptea, numai trom­peta aia o aveam în cap, şi a doua zi i-am zis lu’ tata. “Uite, bre tată, ce-am auzit eu aseară.” “Da, mă tată, îl ştiu”, zice, “e Hopa Mitică, cel mai mare trom­petist din ţară! Tată-său a fost tăbăcar ambulant. Te po­me­neşti că vrei să-ţi cumpăr şi ţie o trompetă. Ăla era copil de trupă când a învăţat.”.