O virtuozitate cu totul specială, care nu se baza nicio clipă pe viteza exagerată, transformă prin valorificare motivică piesele lui Ion Matache din teme românesc-argeșene sau țigănesc-argeșene în adevărate perle ale muzicii lăutărești urbane.

Ion Matache

Alături de Theodor Zavaidoc, violonistul Alexandru Cercel sau legendarul cobzar Dicu, Ion Matache trebuie așezat între creatorii mari de muzică instrumentală tradițională din ultima sută de ani, din zona Argeșului. Totuși, este notabilă o pătură profund rurală ce încă se mai distinge în arta muzicală a violonistului, pătura ce reieșea și din felul său de a fi.

O anecdotă spunea că Ion Matache, deși cânta „orășenește” venea, la București, la înregistrări în costumul popular de la el din sat, semn că tot „Argeș” cânta. Tehnica sa însă îl plasează între puținii violoniști urbani stilistic, din zona Piteștiului, școala de vioară urmată și reprezentată în prezent de Dumitrică „de la Pitești”.

Mărioara Murărescu – realizator emisiuni folclorice – spunea despre el:
„…îndrăgite de public, oricând recunoscute și firesc preluate și de alți instrumentiști, ori de celebre formații orchestrale, melodiile lui îi poartă numele peste timp, îl așază pe drept cuvânt între creatori. Ne amintim și azi de «Breaza lui Matache» și recunoaștem ca a devenit adevărat imn al muscelenilor și, de-o vreme, a fost statornicită ca generic muzical pentru o cunoscută emisiune a Televiziunii Române – «Cântecul amintirii, amintirile cântecului»”

Cântec de nuntă din Argeș (Cântă păsările-n luncă)
Doina gorjenească (Mă uitai la răsărit – din repertoriul Mariei Lătărețu)
Drumul dracului
Hora de la Merișani
Hora de la Vâlcele
Hora dreaptă
Sârba din Brădeț
Sârba gorjenească
Sârba învățătorilor
Sârba lui 22
Sârba lui Zamfir
Ungurica din Argeș (denumită ulterior Breaza lui Matache)
Hora la două
Hora lui Cantică (Boeru)
Hora lui Ciolacu și Jianu din Argeș
Hora lui Costică Tandin
Hora lui Ioniță Bădiță
Hora lui Matache (autocompoziție)
În pădure la Stroiești
Rindeaua